Anul şcolar 2019-2020 s-a încheiat vineri, însă pentru absolvenţii de gimnaziu şi de liceu greul acum începe. Luni debutează Evaluarea Naţională, iar pe 22 iunie probele scrise ale Bacalaureatului.
Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Virgil Blage (foto), a declarat că organizarea acestor examene este „prioritatea zero” în această perioadă.
Din cauza măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu Covid-19, fiecare candidat la examen va trebui să stea la o distanţă de 2 metri de alţi candidaţi. De asemenea, elevii vor trebui să poarte măşti pe durata probelor.
Distanţarea fizică a impus organizarea unui număr record de centre de examen în Bihor, mult mai multe decât în anii precedenţi.
Cazuri speciale
La Evaluarea Naţională, s-au înscris 5.303 candidaţi din totalul de 5.737 de absolvenţi de gimnaziu din Bihor. „Dintre cei care nu s-au înscris, avem 98 de elevi proveniţi din învăţământul special, 112 cu situaţia neîncheiată, 40 corigenţi, respectiv 184 de elevi care optează pentru a urma învăţământul profesional şi dual. Provin mai ales din mediul rural, cea mai mare parte a lor sunt de etnie romă”, a declarat Blage.
Elevii vor susţine examenele în 125 de centre amenajate în Bihor, aproape de patru ori mai multe decât anul trecut, când în judeţ au fost 33 de centre de examinare.
Şeful IŞJ Bihor a spus că, în mod cert, în judeţ se va organiza şi sesiunea specială de Evaluare Naţională, pentru elevii cu simptome Covid-19 sau care, din pricina regulilor impuse de pandemie, nu vor putea participa la examen. „Deja avem un caz de care ştim, un elev din Oşorhei a cărui mamă a fost confirmată cu Covid-19. Elevul este în izolare, aşa că va participa la sesiunea specială”, a precizat inspectorul şcolar general.
Mizează pe relaxare!
La Bacalaureat, în Bihor s-au înscris 4.694 de candidaţi, mai mulţi decât cei 4.458 de absolvenţi. Diferenţa se explică prin faptul că la examenul maturităţii s-au înscris şi absolvenţi din promoţii anterioare, care nu au promovat Bacalaureatul. De pildă, în Aleşd sunt 89 de candidaţi care au terminat liceul în anii trecuţi, iar în Ştei 103, toți sperând că în acest an vor luat diploma de Bac.
„Sper să nu fie ceva legat de conjunctura specială în care se desfăşoară examenul, numărul mic de asistenţi şi alte lucruri care ar putea să fie legate de această situaţie excepţională”, a declarat Blage. Deşi şeful IŞJ Bihor s-a ferit s-o spună pe şleau, este posibil ca absolvenţi din alte promoţii să se fi înscris acum la Bacalaureat nu pentru că s-au pregătit mai bine, ci sperând că, din cauza pandemiei, subiectele vor fi mai uşoare ori atenţia supraveghetorilor va fi mai redusă, mai cu seamă că în fiecare sală nu vor mai fi două cadre didactice, ci doar una.
La Bacalaureat, în Bihor vor fi amenajate 41 de centre (faţă de 25, anul trecut) cu 530 de săli de examene, care vor avea nevoie de peste 1.200 de camere de filmat. IŞJ Bihor deţine 1.100 de camere funcţionale, diferenţa urmând să fie acoperită din dotările proprii ale şcolilor bihorene.
Profesorii, mai mulţi decât e nevoie
Blage a asigurat că în judeţ nu vor fi probleme cu resursa umană necesară pentru organizarea examenelor. IŞJ Bihor a calculat un necesar de 919 asistenţi supraveghetori la Bacalaureat, iar cadre didactice dornice să participe sunt peste 1.200. La Evaluarea Naţională, supraveghetorii provin din rândul profesorilor fiecărei şcoli, iar niciun centru de examen nu duce lipsă de doritori.
Totodată, şeful IŞJ a anunţat că instituţia a primit o donaţie de 5.000 de viziere de la Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie, ce le vor fi date elevilor care vor acuza probleme din pricina măştii faciale. „Dorim să le utilizăm pentru cazurile speciale, copii care în mod justificat întâmpină dificultăţi în a purta masca pe timpul desfăşurării examenului sau dacă există alte situaţii neprevăzute”, a precizat el.
„Este o noutate cam pentru toată lumea o asemenea dimensiune, condiţiile sunt noi. Cu siguranţă avem emoţii, dar sunt emoţii pozitive şi constructive. Colaborarea care mi-a fost acordată la nivelul Inspectoratului Şcolar a fost deosebită. Nu a existat niciun moment o problemă legată de munca aceasta, am muncit în echipă”, a declarat Virgil Blage.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.