URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Aprilie 2010, 13:50

Elevii, din nou la şcoală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, elevii din toată ţara se reîntorc la şcoală, după o vacanţă de o săptămână. Cursurile semestrului II se vor încheia în 11 iunie, iar vacanţa de vară durează între 12 iunie şi 12 septembrie.

Tezele pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2009-2010 se susţin de regulă până la 14 mai, potrivit ordinului de ministru cu privire la structura anului de învăţământ 2009-2010.

Totodată, în această perioadă au loc evaluările naţionale pentru clasa a VIII-a şi a XII-a. Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor participa la prima evaluare, cea de limba şi literatura română în 4 mai, urmând evaluările la limba şi literatura maternă în 6 mai şi la matematică în 12 mai.

În această lună există şi o perioadă specială de evaluare pentru elevii care nu au putut participa din motive întemeiate la prima sesiune. Aceasta începe în 25 mai cu proba la limba şi literatura română, în 27 mai la limba şi literatura maternă şi în 2 iunie la matematică. Toate probele sunt scrise.

Examenul de bacalaureat continuă în 19-29 aprilie cu evaluarea competenţelor digitale, apoi în 31 mai-4 iunie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă. Elevii claselor a XII-a încheie cursurile în 12 iunie, după care examenul de bacalaureat continuă cu probele scrise.

Potrivit calendarului de bacalaureat, în 28 iunie are loc proba la limba şi literatura română, în 29 iunie la limba şi literatura maternă, în 30 iunie va fi proba obligatorie a profilului, în 2 iulie proba la alegerea profilului şi a specializării. Rezultatele vor fi afişate în 4 iulie până la ora 16.00, în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00 putând fi depuse contestaţiile. Acestea vor fi rezolvate în perioada 6-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON