URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2010, 19:22

Elefanţii au colindat oraşul, escortaţi de poliţişti (FOTO / VIDEO)

Elefanţii au colindat oraşul, escortaţi de poliţişti (FOTO / VIDEO) Elefanţii au colindat oraşul, escortaţi de poliţişti

Zeci de prichindei şi părinţi au admirat, vineri, doi elefanţi ai Circului Gartner, care au luat Oradea la pas.

Pornind din parcarea Lotus Center, unde circul s-a instalat de câteva zile, elefanţii s-au plimbat pe strada Nufărului până la Parcul 1 Decembrie, apoi pe Mihai Viteazul, pe Horea şi din nou pe Nufărului. În periplul lor, cei doi giganţi au provocat şi un mic incident în Centrul Civic. Surprins de apariţia acestora, un şofer nu a fost atent la trafic şi a tamponat uşor o altă maşină.

Elefanţii au fost escortaţi în drumul lor de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Ei vor rămâne în oraş până pe 18 iulie, iar începând de mâine, orădenii îi vor putea vedea, alături de alte animale exotice, acrobaţii şi jonglerii, în fiecare zi de la 19.30 şi în week-end în câte 2 spectacole, de la orele 17 şi 19.30.

Preţul unui bilet pentru copii este de 20 lei, iar pentru adulţi, 30 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
gartner
veniti la satu mare???
Postat 13 Iulie 2010, 00:13 de tudor
animalele sunt rau deshidratate
pielea cazut demonstreaza ca aceste animale sunt maltratatelipsite de apa de ce trebuie copii sa vada animale bolnave intretinute cu un regim alimentar lipsit de verdeata...cand eram copil nu le am vazut asa nicidoata...da ti le paa sa bea...RUSINE bietele animale
Postat 09 Iulie 2010, 19:55 de ionut
dar ce e la LOTUS
este GRADINA zoologica la LOTUS...aveti avize si autorizatii...animalele trebuie habitate in conditii legle cu verdeata nu cu asfalt incalzit,...vreti sa inebuneasca...si oamenii ce cauta acolo? serios i ati dezinfectata cata apa le ati dat sa bea? ca au gaze puternice saraci locatari de lanaga LOTUS....... mai rau ca tarani am ajuns...COIRCUL se face la PERIFERIE unde aerul este tare nicidecum in mijlocul Orasului asfaltat.... cate prosti fac cei de la MEDIU....ha, ha, ha, ha.
Postat 09 Iulie 2010, 19:49 de wow
RUSINE... auzi copii...
nu este interzisa circulatia animalelor pe drumuriile publice...politia sa se autosesizeze imediat si cei de la mediu cum ne puneti viata in pericol...trebuie transporatate in autovehicule speciale...daca nu pe cale aeriana cu PARASUTE...oraganele abilitate sa si faca treaba daca nu depunem sesizare la MINISTER......nu va e rusine sa incalacati legea cu atata FRANCHETE.....legea e lege sau nu exista lege pentru proprietarii elefantiilor...iar ne demonstari ca exista CORUPTIE,SPAGA si MITA
Postat 09 Iulie 2010, 19:45 de wow
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON