URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Iulie 2014, 16:03

Ecumenism regional: Trei asocieri de firme concurează pentru reabilitarea pe bani europeni a cinci biserici

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci biserici orădene ortodoxe, romano-catolice şi reformate vor fi reabilitate pe bani europeni. Trei asocieri de firme reprezentate de Euras SRL, Abed Nego şi Nymphaea Matcom şi-au depus marţi oferte la licitaţia pentru reabilitarea Bisericii cu Lună, cu filiile (sucursalele) Buna Vestire şi Sfântul Duh Mângâietorul, Bisericii Romano - Catolice din Cetatea Oradea şi Bisericii Reformate din Oraşul Nou.

Cele cinci lăcaşuri de cult vor intra în reparaţii generale care vor cuprinde de la restaurarea faţadelor şi a componentelor artistice până la înlocuirea vitraliilor, a tâmplăriilor de lemn degradate şi instalaţiile de încălzire şi iluminat.

Lucrările, estimate prin proiect la 4,5 milioane lei, vor trebui demarate în cel mai scurt timp pentru a putea fi finalizate până la 31 decembrie 2014 termenul limită a proiectului transfrontalier "Punţi crişene - Proiect de promovare a ecumenismului regional în Bihor şi Hajdu - Bihar".

Proiectul vizează reintroducerea în circuitul turistic a valorilor de patrimoniu ale Oradiei şi valorificarea lor din punct de vedere cultural.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON