URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2023, 08:31

Drumul spre vârf: Vrei să încerci via ferrata, escalada sau drumețiile prin zone de poveste? În Bihor se țin lecții pentru începători

Drumul spre vârf: Vrei să încerci via ferrata, escalada sau drumețiile prin zone de poveste? În Bihor se țin lecții pentru începători (sursa foto: Master Adventure / Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine nu visează să cucerească noi piscuri, fie ele simbolice ori reale? Şi, dacă urcuşul este mai greu, vestea bună este că în Bihor se dau lecţii pentru asta...

În zonele pitoreşti ale judeţului se organizează în perioada următoare cursuri menite să-i reconecteze pe învăţăcei cu natura, să le dezvolte abilităţile de temerari şi să-i scoată din monotonie.

Spre înălţimi

Clubul Sportiv Gecko, cu o sală de căţărat pe strada Primăriei din Oradea, organizează luna aceasta, în perioada 21-23 aprilie, o nouă ediţie a Şcolii de escaladă. Lecţiile vor fi predate de Lakatos Zsolt (foto), profesor de sport şi instructor atestat de escaladă.

Şcoala va dura trei zile, va începe cu lecţii teoretice ţinute în Oradea, va continua cu exerciţii practice pe un perete de 11 metri înălţime din curtea sălii Gecko şi se va încheia cu o incursiune pe stânci, fie în Vadu Crişului, fie în Şuncuiuş, locul precis urmând să fie ales şi în funcţie de vreme. Îndrăzneţii vor învăţa despre echipamentele specifice, regulile de bază, standardele de siguranţă şi, bineînţeles, tehnicile folosite pentru escaladă. 

Căţărări în doi 

Căţărările pe stâncă se fac în tandem, cu o persoană care se caţără şi cu o alta care o asigură în coardă de la sol. Coarda e folosită însă strict pentru asigurare, căci, pentru a înainta, practicanţii trebuie să se folosească doar de forţa şi abilităţile lor. 

Şcoala de escaladă, spune Lakatos Zsolt, este concepută în aşa fel încât să poată fi urmată de orice doritor, fără antrenamente prealabile, costul experienţei fiind de 390 de lei pentru elevi şi studenţi, respectiv 490 de lei pentru adulţi. Practicat aşa cum trebuie, acest sport nu doar că îmbunătăţeşte condiţia fizică, ci, spun iniţiaţii, te învaţă şi să gândeşti strategic şi să nu renunţi prea uşor când întâlneşti un obstacol.

Aventură pe stânci 

Via ferrata, una dintre cele mai spectaculoase activităţi de aventură, a "prins" în Bihor, unde sunt amenajate mai multe astfel de trasee, la Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Roşia. Cei care n-au descoperit încă adrenalina pe care o dă căţărarea pe trasee stâncoase, prevăzute cu cabluri metalice şi cu scăriţe, au şansa s-o facă în perioada următoare.

Pe 6 mai, ghizii Master Adventure îi cheamă pe curioşi în comuna Roşia, pentru a încerca traseul Cheile Cuţilor, pe stânci impresionante conectate printr-un pod indian. "Via ferrata nu este o activitate de care să te sperii. Traseele sunt diverse şi au fost gândite să fie pentru toată lumea, de la începători până la experimentaţi", spun organizatorii, care îi asigură pe amatori că o astfel de activitate le va oferi nu doar adrenalină şi privelişti deosebite, ci şi îi va învăţa şi despre ambiţie şi depăşirea limitelor. Preţul unei iniţieri este de 150 de lei/persoană. 

În mijlocul naturii 

Pe 27 mai, ghizii Terra Mont vor organiza şi ei o zi de iniţiere în via ferrata, ce include, însă, parcurgerea a două trasee - Peretele Zânelor din Vadu Crişului şi Cassio Montana din Şuncuiuş -, deci efortul va fi mai mare. Instructorii se vor asigura că participanţii învaţă cum să cucerească stâncile, condiţia fiind ca temerarii să nu aibă rău de înălţime. Pentru aceste activităţi, costul este de 270 de lei.

Pentru cei care doresc o altfel de întâlnire cu natura, ceva mai liniştită, tot Terra Mont organizează, de pildă pe 20 mai, o drumeţie pentru începători pe cheile şi valea Sighiştelului. "Ne vom bucura de unul dintre cele mai sălbatice şi spectaculoase trasee ale Munţilor Apuseni. Datorită peisajului carstic cu numeroase peşteri şi chei cu versanţi înguşti şi înalţi, plini de vegetaţie bogată, vei avea senzaţia că ai pătruns într-o lume de basm", promit ghizii. Lungimea traseului este de 10 kilometri şi poate fi explorat în 6-7 ore, la un cost de 160 de lei/persoană. Gata de explorare? 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6253 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON