URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Ianuarie 2011, 11:27

Directorul general al RER Ecologic Service: "Noi şi Primăria avem acelaşi ţel"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adus de la Timişoara ca şef peste o firmă care nu mergea bine din punct de vedere economic, Florin Cepănariu, directorul RER Ecologic Service, spune că societatea pe care o conduce încheie primul an din ultimii patru pe profit.

E unul din motivele pentru care anul viitor operatorul licenţiat de salubritate al Oradiei va pune accent pe investiţii mai mult decât în 2010. Dar nu va uita nici de orădenii fără contracte sau de firmele "pirat" din salubritate...

Specialist cu experienţă

- În urmă cu mai bine de un an aţi preluat conducerea RER Ecologic Service. Cum de aţi ajuns şef la Oradea, în timp ce sunteţi director şi la RETIM Timişoara? Ce experienţă aveţi la activ?

- RER Ecologic Service Oradea face parte dintr-un grup de firme, printre care se numără REBU Bucureşti, RETIM Timişoara, RER Buzău, RER Galaţi, toate având acelaşi acţionar principal. Din cauza rezultatelor negative înregistrate în 2007-2008, acţionarul principal m-a desemnat să reabilitez activitatea societăţii din Oradea. Coordonez activitatea de salubrizare în oraşele Filiaşi, Timişoara, Jimbolia, Petroşani, Brad şi Geoagiu. Sunt director în salubrizare de vreo 20 de ani.

- Ce aţi găsit la RER Ecologic Service când aţi preluat conducerea?

- Vreau să spun ce am găsit în Oradea: din 202.000 de locuitori, abonaţi la serviciul de salubritate erau în jur de 55.000 la RER Ecologic Service şi în jur de 48.000 la firma care presta ilegal, Urbana. Aproape jumătate din oraş nu era arondată la niciun serviciu de salubrizare. Firma noastră era bine tehnologizată, însă stăpânea doar ceva mai mult de 25% din piaţă. Forţa de muncă era relativ nemulţumită de câştiguri, iar activitatea de salubrizare nu era aşezată pe un plan bine definit.

- Ce s-a schimbat de atunci?

- Am înlăturat firma care presta servicii ilegal, iar de la 1 ianuarie 2010 am preluat salubrizarea menajeră în întreg oraşul, acum având peste 155.000 de abonaţi. Ne-am propus ca la sfârşitul anului 2011 să acoperim 90% din cetăţenii oraşului. În paralel, s-au achiziţionat utilaje noi, s-au introdus servicii de care Oradea nu beneficia, precum cel de igienizare al recipientelor de precolectare, toate acestea făcându-se cu utilaje moderne.

"Piraţii" vor pleca de unii singuri

- Care este principala problemă în salubritatea orădeană?

- Salubrizarea stradală, la venirea mea, se desfăşura puţin haotic. Ea depinde mult de calitatea tramei stradale, care s-a îmbunătăţit în ultimul an, ceea ce a dus la extinderea salubrizării stradale. În salubrizarea menajeră şi a agenţilor economici, lucrăm cu Primăria la o abordare unitară, cu recipiente standardizate şi noi tehnologii.

- Totuşi, nu aţi scăpat total de concurenţa neloială, adică de operatorii de salubritate fără licenţă în municipiu, dar care au contracte încă în oraş. Cum se poate rezolva această problemă?

- Cetăţenii Oradiei sunt deserviţi doar de RER. Există aşa-numiţii operatori piraţi care încă lucrează cu agenţii economici. Ei au tarife mai mici, pentru că lucrează ilegal şi nu plătesc redevenţa pe care noi o dăm Primăriei. Odată cu introducerea de noi tehnologii şi a unui nou sistem de colectare, ei nu vor putea asigura servicii la calitatea pe care o poate asigura RER şi, în mod cert, vor părăsi piaţa.

- Ce soluţii are problema numărului fals de persoane declarat de unii orădeni în contractele de salubritate?

- RER Oradea este un agent economic, nu poate face presiuni legislative şi pecuniare asupra acestora. Cunoaştem asociaţiile de proprietari sau locuinţele particulare care şi-au declarat în mod abuziv un număr mai mic de persoane şi vom face apel la Primărie şi la Poliţia Comunitară pentru îndreptarea acestei stări.

- RER implementează acum în întreg municipiul colectarea selectivă. Ce rost are aceasta şi ce beneficii va aduce companiei şi orădenilor?

- Aparent, colectarea selectivă înseamnă un efort în plus al cetăţeanului. Ea însă este benefică pentru mediul înconjurător, dar şi pentru orădeni, pentru că eliminarea unei fracţii din deşeuri la un preţ mai mic decât depozitarea definitivă în depozitul ecologic ţine scăzut preţul prestaţiei. RETIM a dus o politică susţinută în acest domeniu, iar acum Timişoara valorifică aproximativ 45% din deşeuri.

Reuşite şi perspective

- Care e relaţia dintre conducerea RER şi administraţia locală?

- Conducerea RER gestionează un contract de concesiune cu autoritatea publică locală, care are un scop major: îmbunătăţirea mediului în Oradea. Dat fiind că suntem legaţi contractual şi că avem acelaşi ţel, acest scop nu poate fi atins decât prin o conlucrare corectă.

- Cum închide anul 2010 şi ce perspective are RER pentru 2011?

- În 2010, RER are primul an din ultimii patru în care încheie pe profit, cu situaţii economice pozitive. Asta înseamnă că în 2011 activitatea investiţională va fi mai susţinută decât în 2010. De asemenea, anul viitor dorim să implementăm colectarea selectivă în întreg oraşul şi să abordăm unitar salubrizarea agenţilor economici.

- Citiţi Oradea Noastră? Cum vi se pare? Un cuvânt pentru cititorii pasionaţi de problema ecologiei...

- Citesc Oradea Noastră şi o văd ca pe o publicaţie echidistantă faţă de cetăţeni şi factori de decizie şi, de altfel, singura publicaţie ecologică din oraş. Fac un apel ONG-urilor ce au ca activitate principală ecologia să-şi facă mai bine auzit cuvântul şi activitatea. A trăi într-un mediu curat nu înseamnă că suntem ecologişti. A trăi într-un mediu curat înseamnă să vrem să facem întotdeauna mai mult decât am făcut ieri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
vreti exclusivitate in oras dar nu sunteti in stare sa faceti fata cerintelor !
domnule director, daca tot aveti bani de investitii atunci ar fi bine sa cumparati mai multe masini de colectare a gunoiului fiindca cetatenii oradeni stau cu gunoaiele la usa de dimineata si pana noaptea tarziu cand catadixesc sa vina gunoierii... iar in ceea ce priveste gunoierii ar trebui un pic scolarizati fiindca trantesc pubele, rup pubelele , arunca gunoiul pe jos... si sa stiti ca URBANA, asa ilegala cum era , era o firma mai serioasa si cu salariati mai spalati
Postat 03 Ianuarie 2011, 16:42 de o oradeanca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON