URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 27 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au trebuit să treacă trei mandate pentru ca primarul Ilie Bolojan să dea liber la refacerea vechilor parcuri. Este adevărat că atunci când faci o casă începi cu fundaţia, cu infrastructura, dar poate că parcurile 1 Decembrie şi Petofi meritau mai de mult o revigorare.
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Octombrie 2009, 18:59

Cancerul pulmonar

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tragic e că, în momentul diagnosticării, doar 20% din pacienţi se află într-un stadiu localizat al bolii, în timp ce la 25% boala este extinsă la ganglionii limfatici regionali, iar 55% au deja metastaze la distanţă. Chiar şi la cei cu stadiul localizat, supravieţuirea la 5 ani de la depistare este de doar 30% la bărbaţi şi de 50% la femei. Aceste proporţii se menţin nemodificate semnificativ în ultimii ani, această boală fiind o problemă serioasă de sănătate în toată lumea.

Factorul de risc major este fumatul. Riscul de a face cancer pulmonar este de 13 ori mai mare la fumătorii activi şi de 1,5 ori mai mare la cei expuşi pasiv la fumul de ţigară faţă de nefumătorii neexpuşi. Se presupune că poluanţii industriali şi de mediu - ca de exemplu azbestul, radioactivitatea, cromul, oxizii de fier etc - ar avea un rol favorizant, alături de fumat, în apariţia bolii. Despre manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul şi profilaxia bolii, în numărul viitor.

Atenţie!

Există o relaţie doză-efect între frecvenţa deceselor prin cancer pulmonar şi numărul ţigărilor fumate, astfel încât riscul este crescut de 60-70 de ori la un bărbat care fumează două pachete pe zi de 20 de ani, comparativ cu un nefumător. Dimpotrivă, şansa de a dezvolta boala scade odată cu renunţarea la fumat, dar nu ajunge niciodată la nivelul unui nefumător. Creşterea numărului de cazuri de boală la femei este de asemenea asociată cu creşterea fumatului.

Reţineţi!

Histologic se disting 4 tipuri de cancer pulmonar: scuamos (35% din cazuri), adenocarcinom (20%), cu celule mari (20%) şi cu celule mici (25%). Aproape 90% din pacienţii cu cancer pulmonar de orice tip histologic sunt fumători, în timp ce nefumătorii care totuşi dezvoltă boala fac de obicei adenocarcinom (la aceştia se pune şi problema existenţei unei tumori primare cu altă localizare). Cancerele de tip scuamos şi cele cu celule mici formează de obicei tumori centrale cu extindere în interiorul bronşiilor, în timp ce adenocarcinoamele şi cele cu celule mari formează nodului sau tumori periferice cu interesare pleurală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4186 RON
  • 1 EUR = 4.8074 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON