URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iulie 2018, 09:17

Concluzii ferme: Comisia de la Veneţia critică legile Justiţiei şi recomandă României menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea şi revocarea magistraţilor

Concluzii ferme: Comisia de la Veneţia critică legile Justiţiei şi recomandă României menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea şi revocarea magistraţilor foto: mediafax.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia de la Veneţia a prezentat, vineri, avizul preliminar pe tema proiectelor de amendamente asupra a trei legi din România în domeniul justiţiei, iar concluziile sunt ferme: recomandă autorităţilor din România să reexamineze, în proiectele de lege din domeniul justiţiei, modul de numire şi revocare a magistraţilor, în sensul asigurării unor proceduri neutre, prin menţinerea rolului preşedintelui ţării şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Răspunsul vine ca urmare a solicitării transmise în acest sens de către preşedintele Klaus Iohannis în data de 3 mai 2018. Solicitarea viza cele trei legi ale justiţiei: modificarea Legii 303/2004, privind statutul procurorilor şi judecătorilor, modificările Legii 304/2004, privind organizarea judiciară, şi modificările Legii 3017, care vizează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Toate aceste legi au fost adoptate de Parlament, dar s-au întors spre reexaminare de la preşedintele Klaus Iohannis, notează Mediafax. De asemenea, legile au fost atacate la Curtea Constituţională, în repetate rânduri, de către şeful statului, partidele din opoziţie sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Independenţă subminată

În esenţă, Comisia concluzionează că modificările "cel mai probabil vor submina independenţa procurorilor şi judecătorilor români şi încrederea publicului în justiţie".

"Aceste modificări includ amendamentele care pot afecta independenţa procurorilor, precum noul sistem de numire şi revocare a procurorilor-şedi, rolul ministrului Justiţiei şi apariţia controlului ierarhic. Limitarea libertăţii de exprimare a magistraţilor ridică şi ea îngrijorări, la fel şi noua secţie pentru investigarea magistraţilor, dar şi noua organizare care slăbeşte rolul CSM, ca garant al independenţei sistemului judiciar",arată Comisia de la Veneţia.

"Deşi unele îmbunătăţiri au fost aduse în urma criticilor şi deciziilor date de Curtea Constituţională, este dificil să nu vedem pericolul pe care aceste instrumente l-ar avea în a pune presiune pe judecători şi procurori şi, în cele din urmă, a submina independenţa sistemului de justiţiei, a submina calitatea şi eficienţa sa, ceea ce va avea efecte negative asupra luptei împotriva corupţiei", adaugă Comisia de la Veneţia.

Digi24 mai notează că experţii Comisiei recomandă şi modificarea Constituţiei, astfel încât să asigure un echilibru între puterile preşedintelui, ale CSM şi ale ministrului Justiţiei, şi afirmă că Ministrul Justiţiei nu ar trebui să aibă mai multă putere în această procedură decât şeful statului sau al CSM.

Reexaminaţi

În mare, raportul recomandă autorităţilor din România "să reexamineze sistemul de numire / revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituţie, în perspectiva oferirii condiţiilor pentru un proces de numire / revocare neutru şi obiectiv, prin menţinerea rolului instituţiilor, precum preşedintele ţării şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influenţa ministrului Justiţiei"; "să elimine ori să definească mai bine prevederile care le permit procurorilor de rang superior să invalideze soluţiile procurorilor pentru situaţiile de nefundamentare" şi "să elimine restricţiile propuse asupra libertăţii de exprimare a judecătorilor şi procurorilor".

De asemenea, comisia recomandă şi completarea condiţiilor privind răspunderea magistraţilor prin afirmarea explicită a faptului că, în absenţa relei credinţe şi a neglijenţei intenţionate, magistraţii nu sunt răspunzători pentru o decizie care poate fi întoarsă de o altă instanţă, abandonarea schemei de pensionare timpurie a magistraţilor (propunerea PSD ar duce la depopularea masivă a instanţelor, cu efecte majore mai cu seamă la Înalta Curte şi Curţile de Apel) şi reconsiderarea înfiinţării unei secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor (recursul la procurori specializaţi, combinat cu măsuri eficiente de prevenţie, este alternativa de dorit). De asemenea, experţii solicită şi reexaminarea prevederilor privind numirea şi revocarea membrilor CSM.

Preşedinte exclus

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, potrivit propunerilor, CSM primeşte un "rol decisiv" de responsabilitate în procedurile de numire şi revocare a magistraţilor. "Modificarea majoră care derivă, în noul sistem, este că preşedintele va fi exclus în totalitate din procedurile de numire şi revocare", observă Comisia de la Veneţia.

"Procesul legislativ, care a generat clivaje majore în societatea din România, a fost criticat pentru că a fost excesiv de rapid, din cauza lipsei transparenţei şi pentru că a fost efectuat în absenţa consultărilor complete şi eficiente", concluzionează Comisia de la Veneţia.

Concluziile vin în urma unor sesizări de evaluare făcute de preşedintele României şi de Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Conform procedurii avizelor preliminare în cazurile urgente, Comisia de la Veneţia a autorizat transmiterea evaluării autorităţilor române. Comisia de la Veneţia urmează să susţină acest aviz, fără modificări, în sesiunea plenară din octombrie.

Semnal îngrijorător

Vineri seară, preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, considerând că opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia reprezintă "semnal extrem de îngrijorător cu privire la independenţa justiţiei".

"Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători şi procurori, cât şi de Preşedintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituţionalitate şi cererile de reexaminare formulate la aceste legi", a transmis Administraţia Prezidenţială, conform Mediafax.

Potrivit Preşedinţiei, concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar.

"În vederea garantării independenţei justiţiei şi a consolidării statului de drept din România, recomandările cuprinse în opinia Comisiei de la Veneţia trebuie valorificate, astfel încât lupta împotriva corupţiei să continue. Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, să nu ignore recomandările organismului european ", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, preşedintele precizează că recomandările vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curţii Constituţionale cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.

Citiți aici întreg raportul Comisiei!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
catz mata
daca nu reusesti sa te dai cu capul de pereti te putem noi ajuta. cred ca suntem cativa voluntari care se ofera. ce zici?
Postat 16 Iulie 2018, 08:31 de User anonimizat
!!!
...puroiul
Postat 14 Iulie 2018, 17:11 de pisicarosievargata
nu sunt omida
@speed: Nu sunt bolnav mintal! Sunt bolnav de...Bolojan! La un moment dat am crezut în el! M-am înșelat crunt! De aceea mă dau cu capul de pereți!Nu am putut discerne! Pentru mine este grav! Nu am văzut că Bolojan e butoiul acestui municipiu...nu am văzut!
Postat 14 Iulie 2018, 17:10 de pisicarosievargata
pisica nebuna
Tu ar trebui sa fii inchis. Ai facut o obsesie pt un om. Orice articol ar aparea aici, orice s.ar discuta aici, tu tot de un sg om te legi. Ce treaba au legile justitiei cu cel de care tu te tot legi? Esti bolnav mintal sau ce pana mea?! Sau esti platit la postare? Daca e asa, catz matza nebuna ce esti
Postat 14 Iulie 2018, 16:59 de speed
!!!
@pinonel: Nu fi "cutră "! Pă Găvrilă a nost cu liceauăle nocturne și cu nu știu ce pă la Goldiș cui îl "leși" ? Dar cică el are CV asumat... de parcă aș fi contestat CV-ul...noi cică suntem anonimi!
Postat 14 Iulie 2018, 13:12 de pisicarosievargata
Suntem stat suveran, ce p***a mea!
Cine-s astia de la Venetia, sa vina sa ne spuna noua cum sa ne facem legile?! Ce nevoie avem noi de expertii Comisiei de la Venetia?! Noi o avem pe Steluta-Gustica Cataniciu (cacofonia, bat-o vina!), absolventa de drept la Dimitrie Cantemir, la 33 de ani, pe Nicolicea, cu dreptul terminat la 50(!!!) de ani la ff, la Herculane, pe Iordache, absolvent de drept la 42 de ani si cu doctoratul luat la Balti(!!!)... Sa nu-l uit pe cabotinul ala ungur, Márton Arpad, eternul deputat, cu dreptul absolvit la 47 de ani! Astia ne fac noua legile, pe ei i-am votat!
Postat 14 Iulie 2018, 12:49 de pinonel
mai simplu,
astia ne recomanda schimbarea Constitutiei. Strainul nostru stapanul nostru.
Postat 14 Iulie 2018, 10:41 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON