URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2020, 07:33

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 26-30 octombrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program: 

Luni, 26.10.2020

Citiri radio ORADEA: Cartier Europa, Ogorului, Alexandru Cel Bun, Apateului, Episcop Nicolae Popovici, Floris Romer, Gheorghe Asachi, Grădina cu Fragi, Jules Verne, Leonardo Da Vinci, Liszt Ferenc, Tompa Mihály, Vincent Van Gogh, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Cantemir, Ioan Corneli, Nufărului, Petru Maior, Sztarill Ferenc, Vavilov; 

Băile Felix: de la nr. 1 la nr. 29;

Şerghiş şi Tășad..

Marţi, 27.10.2020

Citiri radio ZMO: Husasău de Criş, Ineu de Criş, Sântandrei; 
Băile Felix: de la nr. 30 la nr. 61/A;

Dicăneşti, Drăgeşti, Fâşca şi Tăşad.

Miercuri, 28.10.2020

Citiri radio ZMO: Cartier Lotus Sânmartin, Sântandrei, Cihei, Sărand; 
Băile Felix: de la nr. 62 la nr. 68/C; 

Dicăneşti, Drăgeşti, Fâşca şi Vârciorog.

Joi, 29.10.2020

Citiri radio ORADEA: Calea Borşului, Beöthy Ödön, Eugen Carada, Fabricilor, Gen. Gheorghe Mărdărescu, Nicolae Filipescu, Petre Carp, Uzinelor; 

Citiri radio ZMO: Palota, Oşorhei;

Băile Felix: de la nr. 69 la nr. 112;

Vârciorog.

Vineri, 30.10.2020

Citiri radio ZMO: Alparea, Giriş de Criş, Tărian;
Băile Felix: de la nr. 112 la nr. 147;

Topeşti şi Vârciorog.

NOTĂ:

VĂ REAMINTIM  CĂ ÎN PERIOADA 10 - 20 ALE LUNII COMUNICAREA INDECŞILOR SE POATE FACE ATÂT TELEFONIC LA  NR. 0259/ 435 505 CÂT ŞI LA SEDIUL COMPANIEI  DE APĂ  ORADEA, STR.  DUILIU ZAMFIRESCU NR. 3, ÎN INCINTA CASIERIEI.

Totodată facem menţiunea că dacă s-a procedat la citirea contorului de către angajaţii Companiei consumul facturat va fi după indexul de contor citit.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON