URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
04 Martie 2020, 09:31

Compania de Apă Oradea: Parcul Industrial II rămâne, joi, fără apă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de joi 05.03.2020, din cauza lucrărilor de intercalare a unei noi reţele de alimentare cu apă pe strada Thomas A. Edison, lucrare executată de către antreprenorul SC LEKO CONSTRUCT SRL, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 08 şi 14. Vor fi afectaţi consumatorii situaţi în PARCUL INDUSTRIAL II.

Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, vă rugăm să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 - 430.928 sau 0359 – 410.203.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON