URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 06 OCTOMBRIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pentru țăranii din Brusturi, Revelionul a venit cu trei luni mai devreme. Prima doamnă a comunei, nană Livia Bârlău, a fost realeasă șefa organizației de bază a PSD. Deși nu are decât două dosare penale, prin derogare a primit aprobarea de a rămâne șefa pesediștilor din zona Picleu-Țigănești, chit că poate alții, cu ani buni de pușcărie la activ, meritau cu prisosință să fie aleși în onoranta funcție.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
În prima zi a acestei luni s-a împlinit o jumătate de an de când, pe 1 aprilie, conducerea mega-Spitalului Județean era preluată, pe firmă de management, de dr. Gheorghe Carp, care renunța la tihnitul mandat de senator. O parte a bihorenilor care depind de serviciile acestuia (spitalizări, dar și internări de zi, consultații, investigații de laborator) se întreabă, legitim, ce s-a schimbat de atunci...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că ar fi oportună introducerea autobuzelor școlare pentru scăderea aglomerației din centrul Oradiei?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul lunii martie, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, adopta trei propuneri legislative inițiate de către parlamentari prin care se modifica aceeași lege, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Tratamentul diabetului zaharat vizează normalizarea glicemiei. Bolnavul trebuie să ştie şi să fie convins de importanţa respectării dietei şi a tratamentului, fiind de asemenea instruit să îşi controleze singur glicemia şi glicozuria (cantitatea de glucoză din urină).
13 August 2022, 11:44

Clima, vremea şi organismul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clima (de la grecescul klima care înseamnă înclinaţia razelor solare) reprezintă regimul caracteristic al vremii unei regiuni pe timp îndelungat. Regimul climatic se caracterizează printr-o relativă stabilitate, modificările putând fi urmărite numai prin observaţii îndelungate şi pe perioade lungi de timp.

Vremea reprezintă starea condiţiilor meteorologice într-un interval scurt de timp, modificându-se chiar şi în timpul unei zile. Vremea şi clima acţionează asupra organismului, influenţând în mare măsură desfăşurarea proceselor fiziologice, caracterul activităţii economice şi condiţiile de viaţă.

Principalii factori care participă la formarea climei sunt latitudinea şi longitudinea geografică, intensitatea radiaţiilor solare (căldura solară şi temperatura aerului cresc de la Nord spre Sud), circulaţia atmosferei, relieful zonei şi gradul de industrializare.

Zonele climatice sunt: cele două zone polare, cele două zone temperate şi zona tropicală. În funcţie de apropierea sau depărtarea de suprafeţele mari de apă, distingem clima maritimă (sau oceanică) şi cea continentală. La noi există un climat continental influenţat de lanţul carpatic, Marea Neagră şi chiar şi cea Mediterană (cea mai mare parte a ţării cuprinde clima continentală a zonelor climatice din Europa Centrală, cu influenţe mediteraneene în sud-vestul Banatului, sudul Olteniei şi al Dobrogei).

ATENŢIE! Diferitele tipuri de climă au influenţe asupra organismului. Climatul alpin (peste 1000-2000 m) este excitant, producând creşterea numărului de globule roşii din sânge, a volumului respirator, frecvenţei pulsului, tensiunii arteriale şi a metabolismului general. Climatul subalpin (500-1000 m) are efecte stimulatoare asupra organismului, fără să aibă un efect excitant. Climatul de şes şi coline (sub 500 m) este un climat de cruţare pentru bolnavi şi convalescenţi. Climatul de stepă solicită organismul, având un caracter excitant. Climatul marin este excitant prin radiaţiile solare şi cele ultraviolete care abundă, prin curenţii puternici de aer şi aerosolii salini cu conţinut de iod (climatul litoralului nostru este un climat marin influenţat de cel de stepă din vecinătate care îl îmbunătăţeşte). Climatul zonelor polare provoacă modificări sezoniere ale funcţiilor fiziologice, iar cel al zonelor de deşert influenţează tot organismul, prin creşterea necesităţilor hidrice de până la 10 l pe zi, eliminându-se prin transpiraţie până la 90% din apa ingerată (faţă de până la 50% în zonele temperate).

REŢINEŢI! În marile oraşe temperatura aerului este mai ridicată decât în zonele din jur, ca urmare aerul cald urban se ridică în sus datorită deplasării aerului rece de la periferie spre centru, favorizându-se cumularea poluanţilor şi scăderea consecutivă a numărului de ore de iradiere solară. O mare influenţă asupra climei o au plantaţiile de păduri, acestea având rolul de a scădea temperatura aerului în sezonul cald, de a mări umiditatea atmosferică, de a atenua forţa vânturilor şi de a scădea poluarea aerului, fiind denumite pe drept cuvânt „aur verde”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.9805 RON
  • 1 EUR = 4.9419 RON
  • 1 HUF = 0.0117 RON