URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2023, 15:39

Cine n-are bătrâni să-și cumpere

Cine n-are bătrâni să-și cumpere foto generic, arhiva Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru Statul Român, bătrânii sunt o afacere foarte proastă. Sunt seniori care după 45 de ani de muncă iau o pensie de 1.500 de lei și se încăpățânează să trăiască câțiva ani, spre disperarea guvernanților. Pentru aleșii neamului, adevărații „bătrâni” care trebuie ocrotiți sunt cei care au muncit 15 ani și primesc o pensie specială de 10.000 de lei. Prin urmare, s-a luat decizia ca tot sistemul de îngrijire a persoanelor defavorizate să fie lăsat pe mâna entităților private.

Abia au așteptat asta samsarii care știu să scoată bani și din nenorocirile oamenilor. Terenul fertil pentru acest adevărat genocid a fost la Voluntari, în Regat, acolo unde gibonul Ștefan Godei, omul de casă al preacuvioasei Gabriela Firea, a fost pus în fruntea unui sistem care să facă bani din nenorocirea altora. Lucrurile mergeau șnur, pentru că instituțiile statului, cele obligate să verifice buna rânduială din azile, aveau ordin să închidă ochii. Iar când un ONG a scos la iveală tragediile, reacția sistemului a fost să-i interzică accesul în cămine.

Godei și alți borfași ca el erau puși pe japcă, dar îngrozitor este că și puținii îngrijitori au dat dovadă de suflet hain. Ei îi chinuiau cu bună știință pe cei fără apărare, demonstrând adevărata fibră a neamului nostru. Nu degeaba suntem singurul loc din lume care a implementat cu succes, în comunism, așa-numitul fenomen Pitești.

În plus, asistăm la o disoluție totală a autorității statului. Și nici nu e de mirare, din moment de ani buni la conducerea Ministerului de Interne s-au perindat rebuturi profesionale. Stăteau bieții milițieni impotenți în fața unui azil pentru că patronul refuza să le deschidă, așteptând să le vină nu știu ce hârtii de la Parchet. Chiar dacă era caz de viață și de moarte, cum s-a mai întâmplat, bietele și blegele noastre organe s-au împiedicat de o amărâtă de ștampilă.

Nici la noi în Bihor situația nu e perfectă, dar parcă nu am atins nivelul de dezumanizare de peste munți. Și la noi există un ”bun samaritean” care se îngrijește de 400 de suflete năpăstuite fără să aibă autorizație de funcționare. Și la Dumbrava e aglomerație și sărăcie, dar măcar cei care-i îngrijesc pe bătrâni sunt omenoși.

La liota de vinovați ar mai trebui totuși adăugați și aparținătorii acestor nefericiți ai sorții. Păi ce fiu sau nepot ești tu dacă nu-ți vizitezi bătrânii cu lunile, lăsând „Godeii” să facă ce vor? Adevărata lovitură în urma acestui scandal o vor primi azilurile civilizate care sunt băgate în aceeași oală cu stabilimentele groazei din Voluntari. Cât despre cei vinovați, are grijă Justiția să-i scape, că bine zicea președintele nostru: România e un stat eșuat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON