Vechea zicală se potriveşte în cazul unui proces penal pornit pe numele a doi executori judecătorești din Bihor, Andrei Beiușan și tatăl său, Gheorghe Beiușan, plus soacra primului, Livia Mitrică. Acuzaţiile?
În vara lui 2013, Andrei Beiuşan şi-a declarat soacra câștigătoare a unei licitații pentru un apartament care, deşi evaluat la 146.000 lei, a fost adjudecat la 85.000 lei. Considerând prețul derizoriu, banca a contestat rezultatul licitației, iar instanţa a anulat vânzarea, după reluarea procedurii imobilul fiind vândut în final cu 168.000 lei, adică dublul sumei iniţiale.
În 2017, executorii au fost trimişi în judecată, dar după vreo 3 ani Curtea de Apel Oradea a decis să-i achite pe tustrei, decretând că procurorii n-au văzut bine, că licitaţia a fost în perfectă regulă, iar actul de adjudecare pe numele soacrei „nu are caracter favorizant”, potrivit motivării publicate după încă un an de judecătoarea Denisa Vidican.
Acum, însă, Înalta Curte a stabilit că faptele imputate executorilor şi mamei soacre există, doar că aceștia nu mai pot fi condamnaţi întrucât răspunderea penală s-a prescris graţie deciziilor CCR de anul trecut. Bihorel se întreabă: oare care ar fi fost deznodământul dacă procesul s-ar fi terminat la timp?
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.