URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 August 2017, 08:23

Căpuşă la Judeţ: Consiliul Judeţean Bihor îngraşă firma unui expert în trucarea achiziţiilor

Căpuşă la Judeţ: Consiliul Judeţean Bihor îngraşă firma unui expert în trucarea achiziţiilor PILOS IERI, PILOS AZI. Bogdan Iurcov (foto) a ajuns şef de serviciu la Spitalul Judeţean în 2011, când Guvernul era condus de PDL-PSD, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii fiind socrul său, PDL-istul Anton Irimie, iar actualul ministru PSD-ist Florian Bodog deţinea funcţia de director al unităţii. Deşi "pedigriul" portocaliu părea să-l condamne la "pauperitate", nici vorbă de aşa ceva. În epoca PSD-UDMR-ALDE, anonima sa firmă de apartament îşi extinde, iată, afacerile cu CJ Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Presa vuieşte despre "băieţii deştepţi" care fac bani şi din salarii, şi din pensii în acelaşi timp. Dar credeţi că sunt singurii privilegiaţi? BIHOREANUL a descoperit un "descurcăreţ" care prestează cu carte de muncă la o instituţie publică şi concomitent face afaceri, pe firmă, cu altă instituţie publică.

"Întreprinzătorul" se numeşte Bogdan Iurcov şi este atât şef al Serviciului de Achiziţii al Spitalului Judeţean, cât şi patron al unei firme de consultanţă, iar mai nou "partener" al Consiliului Judeţean, care îl plăteşte pentru expertiză în achiziţii deşi în urmă cu câţiva ani l-a prins... trucând proceduri de achiziţii.

Funcţie pentru ginerică

Bogdan Iurcov e client vechi al BIHOREANULUI. În 2011, ziarul nostru dezvăluia (facsimil) că tânărul originar din Suceava se instalase la Oradea în 2007 cu soţia, Raluca, fiica secretarului de stat PDL-ist din Ministerul Sănătăţii, Anton Irimie, ambii fiind rapid "integraţi" cu joburi mănoase. Ea, absolventă a Medicinei orădene, a fost angajată şi la facultate, şi la Spitalul Judeţean, ca stomatolog la Urgenţe, iar el ca economist la acelaşi spital, unde director era actualul ministru Florian Bodog.

După nici doi ani, Iurcov era avansat la şefia Serviciului de Achiziţii de către acelaşi Bodog care, promovat la rându-i de PSD, îşi plătea astfel rămânerea în funcţie după plecarea de la putere a social-democraţilor. Pe 3 iunie 2009, pentru că ginerică nu avea vechimea necesară, Bodog a cerut aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică pentru instalarea lui Iurcov ca interimar, "până la scoaterea la concurs a postului", iar şeful DSP, Marius Pîrcioagă, şi-a dat-o cu promptitudine, în aceeaşi zi.

După doar 6 luni, pe 20 octombrie 2009, în urma unui "concurs" la care a participat de unul singur, Iurcov a fost declarat câştigător, iar o zi mai târziu DSP i-a definitivat numirea fără a aştepta eventuale contestaţii.

"Feliator" de contracte

Odată înşurubat, Iurcov a ajuns să elaboreze documentaţiile de achiziţie şi să reprezinte spitalul în comisiile de atribuire a contractelor. Cu ce rezultate, o descoperea un an mai târziu un audit efectuat la solicitarea Consiliului Judeţean, care a semnalat numeroase nereguli în contractele încheiate în 2009 şi în 2010.

Una dintre abateri consta în "spargerea" unei achiziţii în mai multe contracte, pentru a coborî artificial valoarea fiecăruia sub pragul legal de la care licitaţiile erau obligatorii. În noiembrie 2009, de pildă, Iurcov a împărţit montarea tâmplăriei PVC la secţia de Oncologie în două contracte încheiate cu aceeaşi firmă în aceeaşi zi. Astfel, a dat firmei Sabinvest atât contractul 1.493/2009, în valoare de 52.116 lei fără TVA, cât şi contractul 1.497/2009, de 61.026 lei fără TVA, ambele având acelaşi obiect. Deşi investiţia depăşea 15.000 euro, Iurcov a fentat obligaţia de a organiza o licitaţie, pentru a alege între ofertele mai multor firme, stabilind din start "aleasa". 

Auditul CJ a descoperit ilegalităţi şi pe anul 2010 când, din 151 proceduri de achiziţii girate de Iurcov, nu mai puţin de 112 - adică trei sferturi! - au ocolit procedura de licitaţie.

Combinaţii în triunghi

Conform legii, abaterile trebuiau sesizate în primul rând de cei doi reprezentanţi ai Compartimentului de Verificare a Achiziţiilor Publice din cadrul Direcţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Adrian Cighir şi Valentin Vesa. "Scăparea" acestora avea însă o explicaţie: Iurcov era administrator şi asociat la firma Davidson Consulting împreună cu nevasta lui Valentin Vesa, Violeta, angajată tot la Finanţe, dar suspendată fiindcă - funcţionară de ispravă - timp de trei ani furase pur şi simplu 40.000 lei din banii instituţiei, virându-i în conturile sale şi ale soţului.

Practic, triunghiul format în acest fel funcţiona la sigur: firma administrată de Iurcov întocmea caietele de sarcini pentru achiziţiile spitalului, apoi tot el, ca membru în comisia de atribuire, participa la selectarea ofertelor pentru a decide câştigătorul, iar în final soţul asociatei aviza legalitatea procedurilor!

În conflict de interese

Davidson Consulting a încheiat contracte inclusiv cu Direcţia de Sănătate Publică, căreia îi era subordonat spitalul, directorul de atunci, Marius Pîrcioagă, susţinând că Iurcov nu încălca nicio lege, deoarece nu era funcţionar public, ci personal contractual şi, ca atare, nu avea vreo interdicţie privind incompatibilităţile ori conflictele de interese.

Fals! BIHOREANUL arăta că articolul 147 din vechiul Cod Penal (preluat ca art. 175 în noul Cod) defineşte funcţionarul public ca fiind "orice persoană care exercită temporar sau permanent, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi, instituţii sau alte persoane juridice de interes public". De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate arată că restricţiile impuse funcţionarilor publici sunt valabile şi pentru personalul contractual "angajat cu contract individual de muncă, şi pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice care administrează sau implementează programe ori proiecte finanţate din fonduri externe sau din fonduri bugetare".

Totuşi, bun

La şase ani după dezvăluirile BIHOREANULUI, Iurcov şi soţii Vesa nu au fost deranjaţi de niciun procuror şi continuă să deţină funcţiile la Spitalul Judeţean, respectiv la Finanţe, iar firma Davidson Consulting şi-a extins afacerile. Singura diferenţă e că, între timp, finanţista a ieşit din acţionariat, lăsându-l unic patron pe Iurcov.

Care, încă şi mai abil decât la începuturile carierei, a semnat la începutul lunii august un contract de consultanţă cu acelaşi Consiliu Judeţean care anterior îi descoperise matrapazlâcurile. "Obiectul contractului este sprijinirea activităţii serviciului intern (n.r. – al CJ) în domeniul achiziţiilor", a recunoscut Iurcov pentru BIHOREANUL, precizând că înţelegerea este valabilă deocamdată până în decembrie 2017 şi că valoarea contractului, realizat prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, este de 5.000 lei pe lună. "Pentru alte detalii vă rog să vă adresaţi Consiliului Judeţean", a cerut el. 

Fără răspuns

Adrian Șimon, purtătorul de cuvânt al Consiliului JudețeanReporterul l-a contactat şi pe purtătorul de cuvânt al CJ, Adrian Simon (foto), cerând explicaţii cu privire atât la procedura, cât şi la motivele pentru care instituţia a contractat serviciile de consultanţă în achiziţii ale firmei lui Iurcov, în condiţiile în care are propriul Serviciu de Achiziţii, la care lucrează nu mai puţin de 9 funcţionari.

Simon a pretins, însă, ca redacţia să-i facă solicitarea în scris, pentru ca apoi să nu dea niciun fel de răspuns. Contactat din nou, a promis că "se lucrează" încă la explicaţii şi a declarat că "şi fosta conducere a încheiat un astfel de contract". Un adevăr spus doar pe jumătate...

Nu se compară

În decembrie 2013, fostul preşedinte al CJ, Cornel Popa, anunţa că pentru a elimina orice bănuieli, în contextul în care instituţia urma să demareze cel mai valoros proiect cu fonduri UE implementat în Bihor în ultimele trei decenii, pentru Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (peste 50 milioane euro), intenţiona să contracteze o firmă de consultanţă pentru achiziţiile majore, de peste 5 milioane euro.

Popa nu doar că şi-a anunţat intenţia din timp, cu o jumătate de an înainte de data estimată pentru încheierea contractului, precizând şi suma maximă pe care instituţia era dispusă s-o plătească (170.000 lei pentru 3 ani), dar CJ a şi pus firmelor interesate condiţii drastice: să aibă specialişti în mai multe domenii (jurişti, economişti şi ingineri în specialităţile construcţii civile, mediu, drumuri şi poduri, instalaţii de apă şi canalizare şi reţele electrice) şi să fi dus la bun sfârşit în ultimii 3 ani contracte similare de valoare cel puţin egală. Ironia e că ulterior CJ n-a dat nici un ban, deoarece caietele de sarcini necesare în proiectul SMID au fost întocmite cu consultanţă gratuită din partea Ministerului Mediului.

Aşadar, nici vorbă să încapă comparaţie cu afacerea făcută pe şest de actuala conducere a CJ: fără niciun anunţ public, cu o firmă de apartament care, potrivit evidenţelor fiscale, are 0 (zero) angajaţi şi patronată de un expert nu în respectarea, ci în fentarea legii. Dar, mai ştii, poate tocmai de-asta a şi fost aleasă...


PENAL IERTAT
Probleme cu băutura

Bogdan Iurcov este, hotărât lucru, un om norocos. Anul trecut, pe 15 iunie, a fost interceptat în Piaţa Unirii de un echipaj de Poliţie în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului, testarea efectuată ulterior chiar la Spitalul Judeţean indicându-i o alcoolemie de 1,70 gr/l alcool pur în sânge.

Pus sub inculpare de procurori, Iurcov a fost condamnat de Judecătoria Oradea anul acesta, pe 21 iunie, scăpând însă, spre deosebire de alţii aflaţi în situaţii similare, care încasează şi închisoare cu suspendare, cu o simplă amendă de 7.500 lei, dar cu amânarea plăţii, pe un termen de încercare de 2 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Altfel spus, dacă nu mai "calcă pe bec", cazierul judiciar îi rămâne nepătat. Dacă ar fi condamnat penal, fie şi cu suspendare, Iurcov nu ar mai putea rămâne angajat la stat, poziţie care îi prieşte atât de mult. Cum sentinţa poate fi "întoarsă" de Curtea de Apel Oradea, mai are totuşi emoţii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON