URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 August 2023, 08:21

Campanie de testare gratuită Babeș-Papanicolaou și HPV în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dragi femei,

În această săptămână, unitatea mobilă de testare gratuită Babeș Papanicolaou / HPV va fi prezentă la:

Oradea

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor – Maternitate, Calea Clujului 50, miercuri 16 August  între orele 08:00-19:00, programări: 0215 277 598

Salonta

Cabinet medical, str. Toldi, nr. 5, lângă Biserica Mare Ortodoxă – joi 17 August  între orele 15:30-19 și vineri 18 August între orele 09:00-17:00, programări: 0744 794 746, 0766 396 741, 0215 277 598

Vor fi testate și femeile care nu au programare. Cele cu programare vor avea prioritate.

Condiţii de testare

Testul Babeş-Papanicolaou se realizează femeilor cu vârsta cuprinsă între 24-29 de ani

Testul HPV se realizează femeilor cu vârsta cuprinsă între 30-64 de ani

Sunt eligibile doar femeile cu uterul prezent, fără istoric de histerectomie totală

Nu sunt eligibile femeile cu diagnostic confirmat de cancer de col uterin

Nu sunt eligibile femeile care au mai beneficiat de un test gratuit de screening al cancerului de col uterin în cadrul programului

Pot participa femeile asigurate sau neasigurate, fără bilet de trimitere, doar cu buletin/CI care atestă vârsta și domiciliul în Regiunea Nord-Vest (Județele Cluj, Bihor, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud)

Mai multe informații despre cancerul de col uterin găsiți pe site-ul proiectului www.potisaprevii.eu, accesând pagina de Facebook „Poţi să Previi” sau la TelVerde (număr gratuit) 0800 390 39

Cancerul de col uterin poate fi prevenit!

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON