URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2013, 13:53

Bodog reclamă la Minister eşecul campaniei pentru depistarea cancerului de col uterin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul PSD Florian Bodog e nemulţumit de felul în care se derulează în Bihor campania iniţiată de Ministerul Sănătăţii pentru depistarea cancerului de col uterin. În cadrul programului naţional început în septembrie anul trecut, orice femeie cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani poate să-şi facă gratuit testul Babeş Papanicolau, cu condiţia ca înainte să treacă pe la medicul de familie, care să o trimită către un spital înscris în program.

În Bihor, testele gratuite se pot face la Spitalul Judeţean Oradea şi la Spitalul Pelican, însă, susţine Bodog într-o interpelare adresată ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prea puţine bihorence le-au şi făcut. Astfel, în timp ce anual ar trebui să-şi facă testul 33.279 de femei din judeţ, până acum au fost examinate gratuit în cadrul campaniei Ministerului doar 4.354 de femei. Din acestea, 854 şi-au făcut testul la spitalul de stat, iar 3.500 la spitalul privat.

Senatorul spune că situaţii similare se regăsesc şi în alte judeţe, iar principalii vinovaţi sunt medicii de familie, care nu au încheiat încă contractele cu cele două spitale pentru programul de screening.

"Având în vedere situaţia prezentată, precum şi importanţa prevenţiei în cazul cancerului de col uterin, aş dori să vă întreb, domnule ministru, ce măsuri intenţionaţi să luaţi pentru a stimula o implicare mai mare a medicilor de familie şi pentru o mai bună mediatizare a acestei campanii, astfel încât să crească numărul femeilor care să beneficieze de aceste teste gratuite", a precizat Bodog în finalul interpelării.

Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, zeci de medici de familie din comunele bihorene, dar şi din Oradea, nu au încă contracte cu cele două spitale, astfel că nu-şi pot trimite pacientele la teste.

UPDATE:

Ca urmare a folosirii unui titlu ce cuprindea o nuanţă greşită, senatorul Florian Bodog a trimit o precizare redacţiei, pe care o publicăm, cu rectificările de rigoare:
Pe website-ul publicaţiei dvs. a apărut ieri (4 aprilie) o ştire semnata de doamna Adriana Totorean despre ultima mea interpelare către Ministerul Sănătăţii în problema campaniei de prevenire a cancerului de col uterince titra: Bodog i-a "pârât" pe medicii de familie la ministrul Sănătăţii: Sunt vinovaţi pentru eşecul vaccinării gratuite anti HPV!

Pentru o corectă informare a cititorilor dvs., aş dori să fac două precizări. În primul rând, interpelarea mea viza campania naţională pentru depistarea cancerului de col uterin, campanie ce are ca grup ţintă femeile cu vârsta între 25 - 64 ani ce pot beneficia gratuit de testul BabeşPapanicolau. În titlul articolului se face referire la vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV) ce vizează copiii şi adolescenţii. Acest virus HPV este într-adevăr principala cauză a cancerului de col uterin, însă rămân touşi două probleme diferite.

De asemenea, menţiunea cum că eu i-aş fi "pârât" pe medicii de familie este inexactă şi ea. Demersul meu a avut drept scop sensiblizarea Ministerului Sănătăţii astfel încât medicii de familie să fie stimulaţi pentru a participa la această campanie de prevenţie. Intenţia mea a fost nu să-i "pârăsc" pe medici, ci din contră să-i ajut, atât pe ei, cât şi pe pacienţi, astfel încât să avem cât mai multe femei care beneficiază de testul gratuit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bodog
Bodog asta e un nemernic.Il sfatuiesc sa isi vaccineze intai mamicuta,apoi nevasta ,fiicele etc Rau e sa fii prost!Daca s-ar documenta un pic.Interesant este ca pe vremea lui Nicolaescu ,in alta guvernare tot el a pus pe tapet vaccinurile.alte tari sunt mai circumspecte,boul asta ignorant vrea vaccin.Ceva pentru marirea circumvolutiunilor nu se inventeaza?Rusine tampitilor!
Postat 04 Aprilie 2013, 17:25 de rashela
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON