URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ordonanţa 114 pare a fi cu dedicaţie. Împotriva băncilor lacome şi implicit a Băncii Naţionale. În plus, e vizat trustul RDS&RCS, care are o televiziune ce deranjează puterea. Altfel nu se explică de ce în telecomunicaţii se bagă un impozit pe cifra de afaceri de 3% şi la jocuri de noroc, de exemplu, de 2%.
Zic şi eu
Adrian Cris
Elnők úr, însă, nu numai că a uitat de amărâtele alea de piste pentru biciclişti, dar a izbutit să evacueze şi pista abia modernizată a Aeroportului Oradea. Asta după ce, asemeni unui baron de Dâmboviţa, şi-a lăfăit numele pe bannere cu "Deschidem spre Europa!". Rezultatul? Curând vom zbura doar pe autostrada către Debreţin, să luăm de-acolo "deschiderea" spre Europa.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
03 Mai 2011, 18:50

Boc atacă Bihorul, în campanie de partid

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La mai bine de un an de la campania pentru alegerile prezidenţiale din toamna lui 2009, când a vizitat şantierul şoselei de centură a Oradiei pe tronsonul dintre Real şi Metro, precum şi cel al Autostrăzii Transilvania, promiţând investiţii masive pentru judeţul Bihor, premierul Emil Boc vine din nou la Oradea.

De data aceasta, însă, scopul lui Boc nu este să obţină voturile cetăţenilor cu promisiuni de investiţii, ci sprijinul membrilor PDL Bihor, cu care se va întâlni miercuri seară, la sediul din Parcul Traian al organizaţiei judeţene.

"Domnul Boc va sosi la Oradea mâine seară, la ora 19, cu avionul, şi va avea în program doar o întâlnire cu membrii PDL, la sediul partidului", a declarat marţi pentru BIHOREANUL preşedintele PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi. "Vizita domnului Boc face parte din campania internă a partidului, în vederea Convenţiei Naţionale", a mai spus Seremi.

Potrivit aceleiaşi surse, contracandidatul lui Emil Boc, actualul secretar general Vasile Blaga, va fi prezent şi el la Oradea, dar în cursul zilei de sâmbătă.

Campania de partid a lui Emil Boc a cuprins până acum vizite în 12 judeţe, ea fiind intens contestată deoarece şeful Guvernului foloseşte bani publici în încercarea de a-şi asigura un nou mandat în fruntea PDL la Convenţia Naţională ce va avea loc în 14-15 mai.

În toate vizitele de acest gen, Boc a fost însoţit de mai mulţi miniştri, între care aproape nelipsită a fost Elena Udrea, şefa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care este posibil să fie prezentă şi la Oradea.

În ceea ce priveşte orientarea PDL Bihor la Convenţia Naţională, liderul acesteia, Ştefan Seremi, a declarat că îl va sprijini pe Vasile Blaga, deoarece este bihorean, şi-a respectat totdeauna promisiunile şi, în plus, este unul din puţinii lideri ai partidului respectat chiar şi de reprezentanţii Opoziţiei.

UPDATE

În programul lui Emil Boc la Oradea a survenit miercuri dimineaţă o modificare.Conform unor surse din PDL Bihor, Boc va ajunge la Oradea la ora 19.10, cu o cursă de linie a Tarom, însă întâlnirea cu activiştii din organizaţia judeţeană a partidului nu va avea loc la sediul acesteia din Parcul Traian, ci în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Surprize ,surprize
De ce d-le Boc?De ce fortati limita nesimtirii...D-l Blaga pt adevaratii pedisti e un simbol.Sa nu credeti ca cei care va pupa talpile diseara sunt cei care tin legatura cu electoratul.Nu va inconjurati de oameni care demult nu mai au legatura cu realitatea.Daca coborati la baza partidului si nu va limitati numai la cei care au banii in pixul d-voastra sau a d-nei Udrea veti vedea ca nu mai sunteti demult presedintele nostru al pedistilor celor multi.Trebuia sa ne mai da-ti o seasa noua ,a celor care au crezut ca odata ajunsi la guvrernare ne va fi bine,Iar voi dragi bihoreni fi-ti macar odata in viata voastra barbati.Puterea e vremelnica iar verticalitatea e vesnica.Sa nu rade-ti ca de un banc bun.Primarii care conduc judetul sa aiba la ei pancarde pe care sa scrie:NOI IL VREM PE BLAGA!
Postat 04 Mai 2011, 13:13 de Fan
Ai de capul lui...
Asta e premierul Clujului nu al Romaniei (si deci nici al Bihorului) HUOOOOOOOO BOC!!!!!!!!!!!!
Postat 04 Mai 2011, 08:27 de Sorin
a auzit de bihor?
nu vreau sa ma mai leg de vreun partid, dar omul asta mic ar trebui sa intre numai cu viză în Bihor. chiar nu dă o flegmă pe cetățenii din Bihor
Postat 04 Mai 2011, 00:36 de leo
hahh
duca-se dracului!!!
Postat 04 Mai 2011, 00:35 de PATIROT
Vine piticu XXX
Asata desigur pe langa nesimtirea grosolana de a se plimba cu \"trupa\" dupa el ..pe banii nostri.
Postat 03 Mai 2011, 23:26 de Anonim
Vine piticu XXX
da piticu p0rn0 chiar are` sange `n p&&& vine "acasa" la BLAGA? :))))))))
Postat 03 Mai 2011, 23:25 de Anonim
HUO
boc handicapatu"
Postat 03 Mai 2011, 21:13 de bihorean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)
  • Voluntarii Caritas Catolica au împărţit 150 de porţii de gulaş nevoiaşilor şi navetiştilor lângă Gară (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON