URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iulie 2023, 12:40

Bazinul olimpic a intrat la apă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ar fi bine ca angajații Direcției Patrimoniului Imobiliar să-și cupleze și creierul când merg la serviciu. Nu de alta, dar de la o vreme pe-acolo ori se întâmplă grozăvenii, ori nu se întâmplă nimic.

Bazinul olimpic și cel de sărituri au fost smulse din componența Aquaparkului încă de anul trecut, pentru a fi trecute în administrarea DPI. Scopul era ca toate cluburile sportive să aibă la dispoziție încă o bază de antrenament, plus că nu e prea indicat să lași clienții de la Aquapark să se arunce în cap de la 10 metri dacă nu au o minimă pregătire.

Pentru ca bazinele să poată funcționa, era nevoie de un nou racord de apă și termoficare și de înlocuirea unor filtre, dar nu s-a făcut nimic, pe motiv că angajații sunt foarte încărcați acum, când se trage linia la fonduri europene.

Dacă tot n-au fost în stare să facă separarea rapid, mai bine lăsau bazinele în parohia lui Liviu Andrica, care mai scotea niște bani. Acum, însă, ca lipsa de coordonare să fie totală, șeful ADP anunță că, fiindcă i s-au luat bazinele, vrea să facă unul nou pentru a deservi Aquaparkul.

Tot în parohia Direcției Patrimoniu a fost și oribila conservă numită Bazin Olimpic. Și acesta a stat mai bine de 2 ani în reparații, și nu doar din cauza indolenței constructorilor, ci și a celor care trebuiau să-i mâne de la spate.

În câțiva ani se va face și mult doritul racord, dar tot 4-5 luni pe an vor putea fi folosite bazinele. Dacă se dorește valorificarea eficientă a bazei sportive, cele două bazine ar trebui acoperite. Dar, dacă racordul durează 2 ani, acoperirea încă 5, vom rămâne fără o secție de sărituri în apă, căci vor ieși la pensie și ultimii antrenori care au activat în domeniu...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Re: Robert ...
Nu mai trebuie dezvoltat nimic în plus, față de ce s-a început și s-a decis deja până acum. Trebuie doar administrat și întreținut o vreme ... iar banii să fie drămuiți pe mături și găleți, pensule și bidinele, disperist și oameni pregătiți să facă zugrăveala de durată.
Postat 06 Iulie 2023, 11:30 de KP
..........
Eu îl sfătuiesc pe aceasta cale pe domnul Birta ca dacă nu vrea ca acel Aquapark sa ajungă în doi,trei ani un Mamaia (care a devenit dintr-o stațiune de top o sperietoare al litoralului și unde nu mai ajung decât ratacitii) foarte repede să găsească un Manager care vede mai departe de lungul nasului și care vine cu un plan de dezvoltare care sa răspundă cererii din piata.Spre exemplu eu va spun ca om care a înotat multa vreme in bazinul olimpic că niciodată n-aș da un ban sa înot în ligheanul pe care dorește să-l facă Andrica in locul bazinului pierdut.Sa terminam cu prostiile.ADP e buna la vopsit garduri,tuns iarba etc Este o instituție care in buna parte lucrează doar cu clienți captivi și tarife de monopol,o instituție care la fiecare sfârșit de an raportează doar profituri și pierderi și niciodată nu vorbește despre calitatea serviciilor oferite.Dedpre bazinul olimpic ce sa mai spui? In loc sa fie o perla al orașului (daca ar acoperi ambele bazine cu o construcție estetica ar putea fi o bază de natație cum rar găsești în România) acum e o mizerie de cladire,o rușine al orașului și dc se mai apucă și să pună un balon peste bazinul descoperit va fi culmea prostului gust.Orasul paradoxurilor,de la palatele superbe din centru la renunțarea totala la tot ce înseamnă estetica la doar câteva sute de metri distanta.Iar scuza asta că acum închidem proiectele europene și nu avem timp de altceva nu le face cinste.Unele proiecte le rumega deja și de 10 ani iar acum vezi doamne s-au trezit că trebuie și făcute că pierdem banii de parcă nu aveau vreo 7 ani sa le pună în teren cât durează cred un ciclu de finanțări europene.
Postat 06 Iulie 2023, 02:18 de Robert
KP, nu vă mai zbateți...
...viitorul Guvern e cel de la PSD, că doar merg prin rotație, multe partide nu vor mai avea șansa să intre în parlament după cum se văd politicile actuale, dacă ștacheta se ridică la 7% vor beli belengherul mulți, e o tradiție această rotativă, nu eu o spun ci istoria.
Postat 06 Iulie 2023, 01:14 de Morometul
KP aka mama Omida
Sa mori tu ?
Postat 05 Iulie 2023, 22:45 de Sandu2100
Așa vor ajunge toate bunurile din patrimoniul orașului ...
... dacă orădenii nu se vor scăpa anul viitor, la alegerile locale, de reprezentanții PNL. Liberalii sunt cei mai nocivi, incompetenți și lipsiți de caracter "politicieni" pe care i-a avut țara asta în ultimii 150 de ani.
Postat 05 Iulie 2023, 19:55 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON