URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Aprilie 2022, 09:51

Bătălia pentru Aeroportul Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Credeaţi că lupte grele s-au dat numai la Hostomel, aeroportul de lângă Kiev? La Oradea războiul pentru aeroport a început încă de-acum 20 de ani, când echipa elnökului Sanyi Kiss visa să-l mute pe la Săcueni.

Nici acum nu se ştie dacă mutarea avea ca scop ca aeroportul din Debreţin să prindă aripi sau pentru ca spaţiul eliberat să devină loc de joacă pentru dezvoltatorii imobiliari. La cum îl ştiu pe fostul şef al judeţului, cred că ambele.

Apoi a venit epoca Pásztor, secondat de prea plecata lui slugă, domnul Mang. Aici tălpile au fost pe faţă. Operatorii aerieni au fost alungaţi, spre bucuria concurenţei.

A început construirea unui terminal nou, cu o firmă de casă, care s-a poticnit când a văzut că metodele de la mitici dau chix în Oradea. S-a lăsat cu penalizări şi contestări, aşa că o clădire ce trebuia terminată în 6 luni a putut fi dată în funcţiune doar după aproape 4 ani.

Cine merge la aeroport nu poate decât să admire neghiobia de care au dat dovadă foştii şefi de la Judeţ.

Au făcut terminalul nou la sute de metri de cel vechi şi cred că doar teama de linşaj mediatic i-a împiedicat să facă noua investiţie la Nimăieşti, de exemplu. Terminalul 2 putea fi plasat la o distanţă rezonabilă de primul, urmând ca, în cazul creşterii traficului, cele două să poată fi interconectate de construcţii uşoare.

După războiul declaraţiilor dintre (pe atunci) primarul Ilie Bolojan şi primarul Debreţinului, e clar că lupta nu este acum doar pentru supremaţie, ci şi una de orgolii.

În aeroport se investesc zeci de milioane de euro pentru prelungirea pistei, terminalul cargo şi gardul inteligent. Dar marea bătălie se va da pentru compania aviatică a oraşului, care va fi atacată atât de cei care au interese, cât şi de idioţii utili de care e plină lumea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON