URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
14 Aprilie 2022, 08:03

Decolare cu amânare: Compania Air Oradea va putea funcţiona abia din toamnă!

Decolare cu amânare: Compania Air Oradea va putea funcţiona abia din toamnă! VA FI CONCURENŢĂ. Administrator neexecutiv al Air Oradea, fost director Tarom şi fondator al Blue Air, Gheorghe Răcaru (foto) se declară optimist cu privire la şansele noii întreprinderi. "La licitaţia pentru selectarea unei companii care să furnizeze serviciile de transport aerian mă aştept să fie concurenţă, pentru că există potenţial de pasageri, fără discuţie"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca un proiect îndrăzneţ, dar şi ca o maşină de tocat bani publici. Aşa e văzută ideea preşedintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, şi a primarului Oradiei, Florin Birta, de a înfiinţa, în premieră pentru România, o companie aeriană deţinută de administraţia judeţeană şi cea municipală.

Prognozată să opereze din această primăvară, Air Oradea îşi ia zborul, însă, cu greutate: încă n-a stabilit de la ce companie să închirieze aeronave şi echipaje pentru cursele care să lege oraşul de Capitală şi de aeroporturi europene importante. Veştile bune ar fi că mai multe companii sunt interesate să le pună la dispoziţie, iar pe respectivele aeroporturi sunt locuri libere.

"La hazardul pieţei" 

Pe 5 august anul trecut, Bolojan şi Birta făceau, chiar în incinta Aeroportului orădean, un anunţ neobişnuit: cele două administraţii şi-au propus să colaboreze pentru a înfiinţa o companie aeriană locală, prima de acest fel din România, care "să asigure conectivitatea aeriană" a oraşului şi judeţului. Bolojan argumenta că de câţiva ani "operarea zborurilor este la limita de rentabilitate şi depinde de politicile comerciale ale companiilor şi de contextul global, iar rămânerea la hazardul pieţei aeronautice nu este o soluţie pentru dezvoltarea oraşului şi a judeţului".

Compania locală urma, aşadar, să asigure "o scădere a preţurilor biletelor", evident că prin subvenţii, pe rutele vizate: Oradea - Bucureşti, cu "minimum 3 zboruri pe zi în zilele lucrătoare şi minimum 2 în zilele nelucrătoare", operarea fiind avansată pentru "luna martie 2022", plus între Oradea şi "unul sau două aeroporturi internaţionale din Vestul Europei" cu statut de hub, adică de unde pasagerii să aibă posibilitatea continuării deplasării "către cele mai importante destinaţii", începerea operării fiind dată pentru "cel târziu luna octombrie 2022".

"Cumva forţaţi" 

După o lună, în 29 septembrie, colaborarea celor două administraţii era aprobată de CJ Bihor cu voturile consilierilor PNL şi UDMR (cei ai PSD abţinându-se), iar în ziua următoare şi de CL Oradea cu voturile exclusive ale liberalilor (aleşii UDMR s-au abţinut, la fel cei ai PSD). 

"Este un experiment", acuza în legislativul local PSD Emilian Pavel, la o zi după ce liderul grupului aceluiaşi partid din "parlamentul" judeţean, Felix Cozma, îi imputa lui Bolojan că "veniţi cu un proiect care se poate transforma într-o maşinărie de tocat bani şi faceţi acest lucru când multe companii aeriene se clatină sau chiar îşi închid porţile". 

"E adevărat că nu există o garanţie că totul va fi perfect, dar există certitudinea că, dacă nu facem nimic, şansele să ne dezvoltăm sunt mai reduse", răspundea Bolojan, amintind că pe vremea când era primar al Oradiei îi fuseseră contestate alte două proiecte "nesigure", dar care s-au dovedit benefice: dublarea la patru benzi a centurii oraşului şi înfiinţarea parcurilor industriale. "Suntem cumva forţaţi să o facem!", conchidea Bolojan. 

De ce forţaţi? Puţini îşi mai aminteau că tot el, înainte cu doi ani, propusese omologului său din Debreţin o "alianţă" între aeroporturile celor două oraşe, adică operarea de curse către destinaţii diferite, pentru a nu fi concurente, ci complementare. Edilul maghiar, Papp Lászlo, însă, i-a respins ideea, declarând că în ultimii ani "cu susţinerea Guvernului Ungariei, Aeroportul Debreţin a devenit cel mai important din regiune". Ani în care în Oradea nu se făcuse mai nimic pentru dezvoltarea conectivităţii aeriene...

Cu avioane închiriate

În baza voturilor aleşilor locali şi judeţeni, pe 10 octombrie 2021, compania Air Oradea a fost înregistrată oficial, cu un capital social de 15 milioane lei, din care 60% din partea administraţiei municipale (9 milioane lei) şi 40% a celei judeţene (6 milioane lei), sediul fiind stabilit în incinta Aeroportului. În Adunarea Generală a Acţionarilor au fost aleşi Călin Gal (CJ Bihor), Andrei Crăciun şi Marius Zdrâncă (consilieri locali), iar în Consiliul de Administraţie, ca interimari, Mihai Jurca şi Eduard Florea (din partea Primăriei), plus Gheorghe Răcaru (CJ).

În ianuarie 2022, când CJ Bihor a adoptat bugetul pe anul în curs, Bolojan a anunţat prima hotărâre concretă privind compania: "Am decis să închiriem aeronavele, echipajul, mentenanţa şi asigurarea, urmând ca Air Oradea să se ocupe de vânzarea de bilete, politicile tarifare, combustibil ş.a.m.d. Anul acesta compania urmează să devină operaţională". Aşadar, nicidecum în "martie 2022", cum spusese vara trecută, iar varianta achiziţionării unor aeronave proprii şi angajării unor echipaje a fost - cum era şi previzibil, date fiind costurile - exclusă.

"În numele şi sub însemnele..." 

"Demararea zborurilor este întârziată", a recunoscut preşedintele CJ Bihor săptămâna trecută, când BIHOREANUL l-a întrebat de ce Air Oradea, în ciuda promisiunii de astă-toamnă, încă nu e funcţională. "Pe de o parte, din cauza conjuncturii de pe piaţa aeronautică, pe de alta pentru că suntem în discuţii pentru definitivarea unui caiet de sarcini care să stea la baza contractului pe care Air Oradea îl va încheia cu compania care va presta serviciul de transport aerian", a motivat Bolojan. "Ne propunem finalizarea discuţiilor în această lună, pentru a avea un caiet de sarcini care să fie pe masa Consiliului Local Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor spre sfârşitul lunii", a adăugat el, subliniind că "discuţiile" sunt menite să reducă riscul ca licitaţia să nu suscite interesul firmelor ce deţin aeronave şi echipaje.

City-managerul Oradiei, Mihai Jurca (foto), administrator neexecutiv al Air Oradea, afirmă că "discuţiile s-au purtat cu mai multe companii, şi din ţară, şi din străinătate, dar nu putem face publice detalii, pentru că dezvăluirea informaţiilor de acest fel pot îndepărta viitorii competitori". Cert e că "licitaţia va stabili compania care va presta cursele în numele şi sub însemnele Air Oradea" şi că zborurile vor fi efectuate cu aeronave cu o capacitate medie, de 72 locuri, pentru a fi cât mai rentabile. 

Deocamdată, spune Jurca, Air Oradea nu are niciun angajat şi n-a cheltuit niciun leu, urmând ca doar după lansarea licitaţiei să se ocupe de publicitatea curselor şi punerea în vânzare a biletelor, cu "maximum 3 angajaţi". Până atunci, nu poate preciza o dată concretă la care vor începe cursele, dar "există o disponibilitate mare de sloturi", adică intervale în care aeronavele să poată ateriza şi decola de pe aeroporturile de care ar urma să fie legat cel din Oradea.

"Există potenţial"

Singurul dintre cei trei administratori neexecutivi ai Air Oradea specializat în transporturile aeriene, Gheorghe Răcaru, are o experienţă de 52 de ani, în trecut conducând Tarom şi înfiinţând compania privată Blue Air. "Riscurile unei companii aeriene publice, locale, sunt aceleaşi cu cele pe care le ridică şi înfiinţarea unei companii private. Nici mai mici, nici mai mari", afirmă acesta, arătându-se optimist.

"Există potenţial de pasageri, fără discuţie. Compania nu a fost înfiinţată de dragul de a fi înfiinţată", susţine Răcaru, care se aşteaptă ca la licitaţie "să fie concurenţă", iar zborurile să înceapă din toamnă. 

Cât despre detaliile care îi interesează cel mai mult pe orădeni şi bihoreni, cum ar fi destinaţiile curselor şi frecvenţa cu care vor fi efectuate, acestea vor fi dezvăluite odată cu aprobarea de către CL Oradea şi CJ Bihor a caietului de sarcini. Iar apoi şi preţurile, care se pot dovedi detaliul cel mai important în reuşita sau, dimpotrivă, în eşecul Air Oradea...


FĂRĂ EXCLUSIVITATE
Cât mai multe

Mihai Jurca afirmă că înfiinţarea Air Oradea nu are scopul de a "da la o parte" companiile care asigură acum cursele interne (cele regulate ale Tarom spre Bucureşti şi sezoniere ale Blue Air către Constanţa, din 20 iunie până în 16 septembrie) ori externe (Londra-Stansted, Dusseldorf-Weese, Milano-Bergamo şi Bologna) şi nici de a exclude eventuale noi curse ale altor companii, în condiţiile în care în România a apărut, în ianuarie, încă o companie privată, Air Connect, care a anunţat că vrea să opereze şi pe Aeroportul din Oradea, începând din toamnă.

"Faptul că există Air Oradea nu înseamnă că am vrea să nu mai opereze Tarom, Blue Air, Ryanair sau orice altă companie care îşi doreşte prezenţa la Oradea. Dimpotrivă, vrem o dezvoltare cât mai importantă a Aeroportului din Oradea şi, mai ales, o conectivitate cât mai bună cu Capitala şi cu unul - două huburi europene", spune Jurca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
CrisDumi aka KP
Noroc cu tine ca esti desteapta satului::::))))
Postat 14 Aprilie 2022, 17:35 de Sandu2100
Sandu2100 ...
... ca de obicei. Idiot.
Postat 14 Aprilie 2022, 16:37 de KP
CrisDumi aka KP
Ca de obicei minți.
Postat 14 Aprilie 2022, 10:33 de Sandu2100
Bătaie de joc pe banii bihorenilor și mai ales a orădenilor.
"Oradea Air" este operator de zbor, că de aceea s-a înființat. Nu ca să subcontracteze zborurile. Ar fi trebuit, conform promisiunilor, să cumpere ori să închirieze aparate de zbor. Spuneam și în urmă cu un an, că este o tâmpenie să cheltui constant bani într-o astfel de societate comercială cu capital public, când poți foarte bine atrage un operator gata licențiat. Spuneam și că va mai trece multă apă pe Criș, până ce "Oradea Fly Bolo" va avea licență și autorizație de operare. Exact asta s-a întâmplat ... nu se poate obține de către Oradea acea licență, pentru că nu se îndeplinesc aproape niciun fel de condiții legale și absolut necesare. Că va da faliment un asemenea proiect. A dat faliment și Blue Air, condusă de același Răcaru, cu toate că era operator licențiat și în funcțiune de niște ani buni. Aș spune că mult hulita Curte de Conturi să-și facă datoria și să ceară printr-un raport recuperarea banilor deja pierduți la capitalul social al Oradea Air și cheltuiți pe o organizare fără cap. Direct de la "neterminații" care au visat să zboare gratis la București, cu avionul PNL Bihor.
Postat 14 Aprilie 2022, 09:39 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON