Avem nevoie de consultare publică?

Acum mai bine de 100 de ani, când în Piaţa Unirii a început construcţia Palatului Vulturul Negru, precis că mulţi ţărani care vindeau marfa în zonă s-au revoltat. Şi-au zis că mai bine se făcea un depozit unde să-şi pună marfa. Alţii n-au înţeles de ce s-au băgat atâţia bani în decoraţiuni şi vitralii când sumele ar fi putut fi dirijate spre sărmani. Ca să nu mai vorbim că precis ungurii verzi nu vedeau cu ochi buni un nou ansamblu monumental făcut de concetăţenii lor de altă religie.

Acum a venit rândul piaţetei Cazaban să fie luată la puricat, iar oamenii îşi dau cu părerea despre plusurile şi neajunsurile lucrării. Nu e normal ca discuţiile să înceapă după ce s-a terminat investiţia. Aici Primăria e vinovată, pentru că dezbaterile sunt puse la ore imposibile, doar de dragul de a bifa o acţiune de altfel obligatorie.

Evident că, dacă te iei după părerile tuturor, nu vei mai face niciodată nimic, dar sunt multe observaţii de bun-simţ care ar fi făcut ca locul să arate mai bine. Cineva a observat, de pildă, că nu se găseşte niciun coş de gunoi, ceva de neconceput într-un oraş care se laudă cu calitatea curăţeniei.

În afară de semnalele care conţin de cele mai multe ori narativele de partid, cum ar fi "betoane, lipsă de verdeaţă, era mai bine înainte, s-au cheltuit banii pentru a se îmbogăţi firmele de casă", sunt multe lucruri de care edilii ar fi trebuit să ţină seama.

Marele talent este să-i mulţumeşti pe toţi, şi pe bătrânii care tânjesc după un loc cu verdeaţă, şi pe copiii care se bălăcesc la fântânile din pavaj sau pe adolescenţii care nu sunt interesaţi dacă băncile au spătar, ci doar dacă sunt prize unde să-şi poată încărca smart-urile. Iar asta se poate face dacă dezbaterea publică nu are un caracter formal.