URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Mai 2023, 15:01

Atenție, bihoreni! Locuitorii din 38 localități au termen să revendice acte de proprietate pe terenuri din zonele necooperativizate

Atenție, bihoreni! Locuitorii din 38 localități au termen să revendice acte de proprietate pe terenuri din zonele necooperativizate foto generic, arhiva BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O recentă modificare a legii fondului funciar permite românilor să solicite titluri de proprietate pentru terenurile necooperativizate, care nu au făcut obiectul retrocedărilor prevăzute în legislația de până acum deoarece nu au fost preluate de statul comunist în perioada cooperativizării agriculturii, dar nici nu au rămas în proprietatea oamenilor.

Pentru aceasta, însă, Prefectura Bihor avertizează că oamenii au la dispoziție o perioadă limitată de timp și cere primăriilor să informeze cetățenii cu privire la acest drept.

Nici private, nici ale statului

Potrivit legislației vizând fondul funciar, în cele trei decenii trecute după sfârșitul regimului comunist românii au putut să reintre în proprietatea terenurilor care au fost preluate cu acte de imobile în perioada 1945 – 1989, însă legile au omis să reglementeze situația acelor terenuri din zonele necooperativizate, adică unde nu au fost înființate Cooperative Agricole de Producție, astfel că deși terenurile au încetat să mai fie în proprietate privată, ele nu au trecut în proprietatea statului.

O recentă modificare a Legii fondului funciar, nr. 18/1991, operată prin Legea 123/2023, reglementează dreptul foștilor deținători ai terenurilor necooperativizate și al moștenitorilor acestora de a le revendica, însă într-o perioadă limitată de timp, mai precis în următoarele 6 luni.

Întrucât modificarea legislației nu este cunoscută publicului, Prefectura Bihor a anunțat primăriile a 38 de unități administrativ-teritoriale din județ pe raza cărora există astfel de terenuri să informeze cetățenii cu privire la acest drept.

Ce prevede legea

Concret, prin recenta modificare a legislației se stipulează că:

Deținătorii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate, pot solicita, la cerere, comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel:

    a) dacă deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;

    b) pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    c) terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane și nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.”

Modificarea legislativă a intrat în vigoare vineri, 19 mai, iar cererile trebuie depuse în termen de 6 luni, respectiv până în data de 19 noiembrie 2023, la primăria localității în a cărei rază teritorială se află terenul, precizează Prefectura.


În Bihor, este vorba despre terenuri aflate în următoarele 38 unități administrativ-teritoriale:

1 – Nucet - satul Băița

2 – Vașcău – satele Colești, Câmp și Câmp-Moți

3 – Aștileu – satul Călățea

4 – Aușeu – satul Codrișoru

5 – Bratca

6 – Budureasa

7 – Bulz

8 – Cărpinet

9 – Brusturi – satele Orvișele și Loranta

10 – Buntești – satele Săud, Ferice, Dumbrăvani și Brădet

11 – Ceica – satele Ceișoara, Cotiglet și Corbești

12 – Câmpani – satele Câmpani, Fânațe, Hârșești, Sighiștel și Valea de Sus

13 – Copăcel – satele Bucuroaia, Poiana Tășat și Surduc

14 – Curățele – satele Beiușele, Cresuia și Pocioveliște

15 – Derna – satul Sacalasău Nou

16 – Dobrești

17 – Drăgănești – satul Talpe

18 – Drăgești – satele Strahoș și Topești

19 - Finiș – satele Finiș, Fiziș și cătunul Brusturi

20 – Lăzăreni – satele Calea Mare și Gruilung

21 – Lazuri de Beiuș

22 – Lugașu de Jos – cătunul Termezău

23 – Lunca – satele Briheni, Seghiște și cătunul Ursești

24 – Măgești – satul Gălășeni

25 – Pietroasa

26 – Pomezeu – satele Sitani, Vălani de Pomezeu, Câmpani de Pomezeu și Vidiș

27 – Remetea – satul Meziad

28 – Rieni – satul Valea de Jos

29 – Roșia – satele Roșia și Lazuri

30 – Șinteu

31 – Șoimi

32 – Șuncuiuș

33 – Tărcaia – satele Tărcăița și Mierag

34 – Tileagd – satele Tilecuș și Bălaia

35 – Țețchea

36 – Uileacu de Criș

37 – Vadu Crișului

38 - Vârciorog

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mai e de luat teren.
Au descoperit niște "băieți deștepți" că-i rost de împărțit suprafețe de teren care nu mai au nici măcar "foști proprietari" ... așa că-i momentul să invoce niște edili că-s născuți din "sămânță de grofi" și doar acum și-au adus aminte ce bogați erau bunicii și străbunicii lor cândva.
Postat 19 Mai 2023, 23:20 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON