URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2023, 13:50

Anunț de selecție a rezidenților în cadrul incubatorului de afaceri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Municipiului Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) lansează apelul de depunere a candidaturilor pentru admiterea în Incubatorul de afaceri în cadrul proiectului PROMOVAREA ANTREPRENORIATULUI CREATIV PRIN DEZVOLTAREA INCUBATORULUI DE AFACERI: „CRESC ORADEA MARE”, cod SMIS 122936.

Termen de depunere a cererilor de înscriere: data de 22 mai 2023, ora 12:00.

Incubatorul reprezintă o oportunitate pentru firmele selectate de a beneficia de suport în vederea dezvoltării afacerilor prin accesul la servicii specifice etapelor de pre-incubare (evaluarea potențialului ideii de afacere, consultanță asupra modelului de business), incubare (servicii administrative, networking, acces la laboratorul de cercetare, mentoring) și post-incubare (identificarea de apeluri de finanțare naționale și internaționale și sprijin în depunerea de aplicații).

Descrierea proiectului

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 - Îmbunătățirea competivității întreprinderilor mici si mijlocii; Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Elemente de bază privind sprijinirea firmelor incubate

Incubatorul de Afaceri reprezintă structura creată pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de activitate. Firmele selectate sunt găzduite în Incubatorul de Afaceri pe o perioadă determinată de timp (ciclul de incubare), interval în care beneficiază de suport, servicii de consultanţă şi spaţii pentru birouri.

Alături de sprijinul logistic necesar demarării activității, Incubatorul oferă un mediu prielnic dezvoltării afacerilor, prin facilitarea activităţilor de networking, a transferului de know-how şi prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate.

Firmele incubate au ocazia de a participa la traininguri, seminarii şi conferinţe, de a primi asistență în realizarea strategiilor de afaceri, în scrierea de proiecte necesare atragerii de finanțare sau în alte domenii relevante.

Toate acestea au rolul de a susţine dezvoltarea firmelor, astfel încât aceastea să poată ajunge la un nivel de stabilitate și autonomie care să le permită părăsirea Incubatorului și funcționarea pe cont propriu, cu șanse crescute de a face față mediului concurențial și de a supraviețui pe termen lung.

Eligibilitatea pentru admiterea în Incubator

1.    IMM-urile cu un istoric de funcţionare de maxim 2 ani
2.    Coduri CAEN eligibile – Industrii Creative - să fie incluse în obiectul principal sau secundar de activitate al firmei (conform anexei de la regulamentul de selectare).

Criteriile de eligibilitate

Aplicanţii trebuie să prezinte o idee de afaceri fezabilă, care să ilustreze potenţialul de dezvoltare a afacerii şi posibilităţile firmei de a deveni indepedentă la finalizarea ciclului de incubare.

Întreprinderile trebuie să aibă sediul social în regiunea arondată Incubatorului de Afaceri (Nord - Vest), să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare și/sau de prestări de servicii inovative, să se încadreaze în categoria IMM-urilor și să fie clasificate ca întreprinderi autonome, potrivit legislației în vigoare.

Responsabilităţile firmelor incubate

Odată selectată, fiecare întreprindere încheie un Contract de incubare cu Administratorul de Incubator. Obligaţiile principale ale firmelor incubate sunt:
Înfiinţarea a cel puţin unui loc de muncă şi menţinerea acestuia pe întreaga perioadă de incubare;

Luarea tuturor măsurilor necesare menite să sporească performanţele economice, materializate prin creşterea cifrei de afaceri pe fiecare an fiscal;

Încheierea de contracte comerciale cu parteneri economici şi din afara ariei geografice de amplasare a Incubatorului de Afaceri;

Îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor şi datoriilor către bugetul de stat şi/ sau bugetele locale.

Calendarul desfășurării activităților
⮚    Publicarea anunțului: 10 mai 2023
⮚    Depunerea dosarelor – termen limită: 22.05.2023
⮚    Evaluarea dosarelor – perioada: 23.05.2023 – 26.05.2023
⮚    Afișarea rezultatelor: 26.05.2023 pe site-ul www.crescoradea.ro
⮚    Depunerea contestațiilor– termen limită: 29.05.2023
⮚    Soluționarea contestațiilor: 30.05.2023
⮚    Programarea interviului (locație, oră): 31.05.2023
⮚    Desfășurarea interviului: în data de 06.06.2023 respectiv 07.06.2023
⮚    Afișarea rezultatelor finale: 08.06.2023
⮚    Semnarea contractului de incubare: 09.06.2023

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
KP aka mama Omida
Ca de obicei minți.
Postat 17 Mai 2023, 23:47 de Sandu2100
Mă duceam și eu către Sp. județean, când un telefon m-a făcut să întorc mașina exact la locul incubatorului.
Ei bine, eu așa tâmpenie de lucrare pentru zona de acces la această clădire nu am mai văzut. Pe o parte, la începutul străzii din dreptul intrării este stație de taxiuri de vreo 4-5 locuri. Pe partea cealaltă este parcare cu plată. Tot vreo 4-5 mașini. Între acestea există un singur fir de circulație. Nu numai că nu încap două mașini una pe lângă alta, dar nici nici măcar mașina de la RER, din fața mea, nu a putut trece ușor printre autoturismele parcate pe cele două laturi. Așa că, neputând intra pe strada aceea, în colțul căreia se află viitorul incubator (altă inutilitate care se va dovedi o aiureală chiar și pentru niște tineri afaceriști cu simpatii liberale) ... a trebuit să întorc vehiculul pe care îl conduceam și care are aproape 3 tone, fix în buza intersecției. Așadar, primăria m-a obligat să încalc o regulă elementară de circulație, pentru că în Piața Unirii nr. 1-3 apt. 101, zace un așa-zis edil care visează toată ziua cu ochii deschiși că-i isteț și e pe merit primar. Nu ești, Florinele ... din contră, ești paralel cu știința conducerii unui oraș ca Oradea.
Postat 17 Mai 2023, 08:25 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON