URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 NOIEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne așteaptă un cincinal în care principalele șantiere din oraș vor fi pasajele rutiere. După spusele primarului Florin Birta și ale șefului Consiliului Județean, Ilie Bolojan, acum s-a deschis axa mersului pe sub pământ, care are ca motivație creșterea siguranței circulației, prin urmare se vor construi o grămadă de asemenea pasaje.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Eroarea judiciară reprezintă, într-o definiție populară generică, eroarea de judecată care conduce la greșita soluționare a unui proces. În această viziune, ideea de eroare judiciară sau eroare de judecată poate fi calificată ca orice aspect care conduce la pronunțarea unei hotărâri care nu reflectă adevărul și, pentru aceste situații, sunt reglementate, atât în penal cât și în civil, căile de atac. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
24 Iunie 2017, 14:38

Alertă meteo: caniculă, vijelii și grindină până luni după amiază. Vor fi temperaturi de până la 37 de grade!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Temperaturi ridicate şi vreme instabilă, în acest sfârşit de săptămână, în aproape toată ţara! Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică,  în special pentru ziua de duminică. Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade Celsius!

"Pe parcursul zilei de duminică, 25 iunie, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia, regiuni unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi", se arată într-un comunicat al ANM.

Meteorologii avertizează că luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul şi estul ţării, unde indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în Oltenia şi Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35 - 37 de grade.

"Instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza şi în special în noaptea de duminică spre luni în vest şi nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal şi la munte. Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină", mai arată ANM.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5419 RON
  • 1 EUR = 4.9725 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON