Preşedintele american, Donald Trump, a nominalizat un român pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti. Propunerea lui Trump este Adrian Zuckerman, născut la Iaşi şi emigrat în America pe când avea zece ani.
Conform unui comunicat dat de Casa Albă, Adrian Zuckerman este avocat partener al Seyfarth Shaw LLP, o firmă internaţională de avocatură, după ce peste 30 de ani a lucrat în reprezentarea unor companii multinaţionale de imobiliare. De asemenea, Zuckerman vorbeşte fluent limba română.
Absolvent al Massachusetts Institute of Technology (1979), iar apoi al New York Law School (1983), el a fost admis în baroul din New York în 1984 şi a deţinut funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board. De asemenea, Zuckerman este membru al comisiei din cadrul Kids Corp., o organizaţie non-profit care ajută copiii defavorizaţi din Newark, New Jersey.
Potrivit ABC News, procesul de nominalizare şi confirmare a ambasadorilor SUA durează aproximativ trei luni. Înainte de a deveni ambasador, Adrian Zuckerman trebuie să primească acordul Senatului Statelor Unite.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.