URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2019, 15:48

Acum e oficial: Supermarket Mega Image în loc de fosta Piaţă Ioşia din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Retailerul Mega Image se pregăteşte să intre în Oradea printr-un supermarket care urmează să fie construit pe amplasamentul fostei pieţe Ioşia demolată în luna iulie.

Firma DVI Group Real Estate SRL, concesionarul amplasamentului pentru o perioadă de 25 de ani, a obţinut săptămâna trecută avizul Comisiei Municipale de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, etapă premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire.

Dezvoltatorul imobiliar a concesionat amplasamentul la un preţ 129.000 lei pe an şi are dreptul să opteze pentru cumpărarea terenului după finalizarea construcţiei.

"Concesionarul are la dispoziţie un an de zile pentru a obţine autorizaţia de construire. În caz contrat aceasta riscă penalităţi de 1.000 lei pe zi de întârziere până la concurenţa unei perioade de şase luni, ceea ce înseamnă peste 180.000 lei", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa.

Odată obţinută autorizaţia de construire, DVI Group Real Estate SRL are la dispoziţie un an pentru finalizarea construcţiei, ceea ce înseamnă că noul supermarket ar putea fi inaugurat în vara anului 2021.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarket-uri din România, cu 674 de magazine deschise până la sfârşitul anului trecut.

Lanţul de magazine este deţinut în prezent de grupul Ahold Delhaize, format în 2015 prin fuziunea retailerilor Ahold (Olanda) şi Delhaize (Belgia), și a încheiat anul 2018 cu vânzări nete de 6,02 miliarde euro în Europa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
IOSIA -NORD ORADEA , FARA PIATA
BOLOJANEEE , TE MAI MIRI CA-TI ADRESEZ APELATIVUL ''BOLOVAN'' ?! NU MERITA IOSIA NORD -ORADEA O PIATA MODERNA ? (ORICUM NU AVEA O PIATA MODERNA ) UNDE PRODUSELE TARANILOR DIN ZONA SI A PRODUCATORILOR LOCALI (NU TIGANI LA MANA A 2-A) SA FIE PROMOVATE SI VANDUTE , ORADEANULUI DE RAND . BOLOVANE TU SI ANDRICA , CAT COMISION ATI INCASAT DE LA '' SUPERNARKET MEGA '' ,CA SA LE ''FACETI ''LOC SA-I ''INSTALATI ''IN ZONA IOSIA ? ORADENII VOR CUMPARA ''ZERO'' PRODUSE ROMANESTI DE LA ACEL SUPERMARKET ! VOR CUMPARA TOATE PRODUSELE EXPIRATE , TOATE PRODUSELE CU DUBLU STANDARD , TOATE ''GUNOAIELE'' FIRMELOR DIN TARILE EUROPENE , ARUNCATE IN ACEST SUPERMARKET.
Postat 02 Noiembrie 2019, 10:52 de ADAM-BELLA
KK de Dambovita!
https://www.zf.ro/zf-24/acelasi-produs-doua-preturi-diferite-mega-image-vinde-produse-identice-preturi-diferite-functie-orasul-afla-magazinele-salariul-mediu-net-era-2-135-lei-vrancea-3-467-lei-bucuresti-septembrie-2018-18515260
Postat 31 Octombrie 2019, 23:09 de scortosul
Pa' mintea mea
Pa' mintea mea acolo, inainte de a construi ceva bolduri ar trebui gandit si rezolvat acel sens giratoriu, trebuie gasite variante de largire si majorare a numarului de benzi laterale la viraje stanga dreapta! Acel sens giratoriu este azi un loc de blocaj masiv al traficului pe centura din ambele sensuri, asa ca lasati boldurile si rezolvati problemele reale si majore de trafic! Bahtalo!
Postat 30 Octombrie 2019, 21:54 de scortosul
Cine a fost primul: oul sau gaina?
Prin vara era vorba ca se face o licitatie...ce suprafata are piata? sa vedem cit vine pe mp.Scrie in crisana din iulie deja:cca 4000mp, 129.000lei/an. Calculam si iese cam 6-7 euro/mp pe an,un fel de chirie/taxa de teren.Prima data a fost oul,se pare.
Postat 30 Octombrie 2019, 21:13 de excalibur
Acum e clar de ce vrea Bolojan să se verse autostrada în Oradea prin acest punct ?!?
Pentru că e loc mare, cu multe benzi pe sensul de intrare și ieșire la A3 și la drumul expres Satu-Mare - Arad ?!? Sau pentru vadul comercial al Mega Image, care s-a angajat să sprijine niște campanii ?!? Ori doar de dragul dispariției unei piețe agro, care dădea miros rural taman de Paști !?!
Postat 30 Octombrie 2019, 19:42 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON