URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Iunie 2014, 16:47

Tăriceanu lansează ONG-ul "Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale"

Tăriceanu lansează ONG-ul "Grupul de Iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale" (sursa foto: Agerpres)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, lanseaza, joi, alaturi de un grup de parlamentari liberali, ONG-ul "Grupul de Initiativa pentru pastrarea identitatii liberale". Printre cei care i s-au alaturat lui Tariceanu in aceasta initiativa se numara fostii ministri Daniel Chitoiu, Radu Stroe, Mihai Stanisoara, Daniel Barbu si Andrei Gerea.

Alaturi de acestia se mai afla parlamentarii liberali Gratiela Gravilescu, Sorin Iliesiu sau Nicu Marcu, potrivit Hotnews.ro. Potrivit sursei citate, 14 parlamentari liberali i s-au alaturat lui Tariceanu in aceasta initiativa

"Daca la Congresul PNL din 28-29 iunie se ia decizia sa mearga cu PDL si sa se alature PPE, vom fi in afara PNL si infiintam alt partid, pentru ca nu mai impartasim principiile si valorile care vor fi adoptate la Congresul din 28-29 iunie. Daca vom reusi sa convingem majoritatea liberala sa pastram identitatea liberala si valorile la care noi tinem, atunci nu mai iesim din PNL", a declarat joi fostul ministru liberal Daniel Chitoiu.

"Peste 200 de alesi locali, primari, consilieri judeteni si consilieri locali fac parte din acest grup de initiativa. Nu s-au alaturat unui nou partid pentru ca nu este constituit deocamdata. Credem ca dupa Congres majoritatea alesilor locali si membri PNL vor impartasi parerile si principiile noastre", a mai spus Daniel Chitoiu la Romania Tv.

La randul sau, presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat ca "200 de alesi locali nu reprezinta mai nimic". Intrebat, la Romania Tv, daca se rupe PNL, Quintus a raspuns ca "Nici vorba".

Calin Popescu Tariceanu a demisionat din PNL la sfarsitul lunii februarie, anuntandu-si atunci intentia de a crea un alt partid in care, spunea el, il vor urma toti nemultumitii din PNL. Tariceanu nu a fost, insa, urmat atunci de niciun liberal. Doar senatorul Sorin Iliesiu a fost exclus, atunci, din PNL dupa ce a propus organizarea unui Congres Extraordinar al partidului si ca actualul presedinte al partidului, Crin Antonescu, "sa faca un pas inapoi" astfel incat conducerea PNL sa fie preluata, interimar, de catre senatorul Calin Popescu Tariceanu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON