URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Singurii care mai pot cât de cât supraviețui sunt beneficiarii pensiilor speciale. În ei ne e speranța să ducă mai departe flacăra românismului... Când se vor termina toate cele patru faze ale apocalipsei, vom ieși mai întăriți. Iar o parte, de-a dreptul țepeni... Vezi care sunt aceste faze, într-un articol de opinie semnat de Mircea Chirilă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
02 Noiembrie 2012, 18:42

eCall - maşina sună singură la 112 în caz de accident

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se ştie bine cât de mult contează câteva secunde în medicina de urgenţă. Pe acest principiu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a prezentat vineri, în cadrul unei demonstraţii, un nou serviciu pentru apel de urgenţă din vehicule. Din ianuarie 2015, Comisia Europeană le cere tuturor producătorilor din Europa să monteze astfel de sisteme, denumite eCall, pe toate autovehiculele nou fabricate.

Practic, în caz de accident, maşina va suna singură la 112, reducând mult timpii de identificare a zonei producerii evenimentului şi chiar poate salva vieţi.

În caz de accident grav, sistemul eCall se declanşează automat şi permite apelarea numărului european de urgenţă 112, transmiţând informaţiile despre accident (poziţia exactă a vehiculului accidentat şi direcţia deplasării) către operatori. De asemenea, solicitarea ajutorului de urgenţă poate fi efectuată manual de către oricare dintre călătorii din maşină prin simpla apăsare a unui buton instalat la bordul autovehiculului, scrie Adevărul.

Porivit sursei citate, localizarea este automată, pe baza informaţiilor GPS, şi durează aproximativ 14-15 secunde de la primirea apelului "Acesta este un apel e-call, vă rugăm aşteptaţi transmiterea datelor". În acest mod, operatorul ştie că este un apel e-call şi, în urma informaţiilor primite (care pot include tipul construcţiei maşinii, numărul de pasageri), stabileşte tipul de incident şi transferă aceste informaţii dispeceratelor responsabile pentru intervenţia la faţa locului: Poliţie, Ambulanţă, ISU.

În cazul în care dispecerul are nevoie de date suplimentare, poate apela la funcţia de interogare a bazei de date EUCARIS (o bază de date europeană care permite obşinerea datelor suplimentare despre autovehicule: număr de înmatriculare, proprietarul maşinii, dacă automobilul a fost sau nu furat). Unul dintre avantajale acestui sistem constă în faptul că, pe tot parcursul intervenţiei, echipajele comunică permanent cu dispeceratele pentru a transmite localizarea sau pentru a cere echipaje de suplimentare a intervenţiei.

Prin informatizarea întregului lanţ de procesare a cazului, reacţia echipajelor de salvare în caz de accidente va fi mult mai promptă, spun specialiştii, în special în situaţia în care există victime care nu pot comunica cu dispeceratul.

Preţul acestui sistem va fi între 50 şi 100 de euro, iar, potrivit estimărilor, această tehnologie grăbeşte sosirea echipajelor de salvare cu 40% în oraş şi cu 50% în mediu rural.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4163 RON
  • 1 EUR = 4.8288 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON