URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iunie 2015, 09:50

Victor Ponta rămâne în Turcia încă o săptămână

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

​Premierul va mai rămâne în Turcia încă o săptămână, susţin surse din PSD. Motivul invocat este că medicii ar fi decis că Victor Ponta nu s-a refăcut încă după operaţia la genunchi, scrie digi24.ro.

Liviu Dragnea, unul dintre cei care au cerut ca Victor Ponta să revină cât mai repede în ţară, a anunţat acum că premierul mai rămâne în Turcia.

„Face toate eforturile și caută toate variantele prin care să fie și transportat. Convingerea mea este că își dorește să revină în țară, că înțelege că a apărut o incoerență în coaliție și în actul guvernamental. În partid, lucrurile au început să se stabilizeze după ce am plecat prin țară”, a declarat Liviu Dragnea.

Săptămâna viitoare, coaliţia de guvernare are de dat primul test în Parlament, după plecarea lui Victor Ponta în Turcia, la votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Serviciului de Informaţii Externe. Gabriel Oprea, premierul interimar, a anunţat că UNPR va vota numirea.

Chiar dacă recunoaşte că atât coaliţia, cât şi partidul au trecut printr-o perioadă dificilă, Liviu Dragnea a dat asigurări liderilor PSD din teritoriu că rămân la guvernare.

„Toți îl așteaptă să vină în țară, toți au aceeași opinie de a rămâne la guvernare cu Ponta premier. Dar, pe de altă parte, au aceeași opinie ca și mine: nu în orice condiții. PSD nu e un partid care să fie băgat în cazarmă”, a spus Liviu Dragnea.

Sunt și lideri PSD care condiţionează susţinerea politică a lui Victor Ponta, de continuarea guvernării. Senatorul PSD Daniel Savu a afirmat, într-un interviu televizat, că Victor Ponta ştie poziţia partidului.

„Dacă domnul Ponta cedează această luptă şi îşi dă demisia, deşi nu are niciun motiv să o facă, a pierdut total sprijinul partidului, deci cariera domnului Ponta s-a terminat şi noi vom găsi un alt premier. Acest lucru i s-a spus domnului Ponta în Comitetul Executiv al partidului”, a declarat Daniel Savu, senator PSD.

În urmă cu două săptămâni, prim-ministrul a fost operat la genunchiul stâng în Turcia. Iar luni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca premier interimar, pe perioada în care Victor Ponta nu îşi va putea exercita atribuţiile.

În PSD, funcţia lui Victor Ponta a fost preluată interimar de Rovana Plumb.

Citeşte şi articolele:

Din Turcia, Ponta anunţă că scade TVA la 19% mai devreme de 1 ianuarie

Premierul Victor Ponta va fi externat, dar rămâne pe tuşă

Victor Ponta nu s-a prezentat la audieri la DNA, pentru că se operează în Turcia

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON