URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2013, 17:51

Vernisaj cu final dureros: Istoricul Marius Oprea a ajuns la spital cu capul spart

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat la Oradea la invitaţia fostului episcop reformat Lazslo Tokes, istoricul Marius Oprea a fost, sâmbătă dimineaţă, protagonistul unui incident şocant.

Potrivit unor martori oculari, specialistul se afla în Aeroportul Oradea şi urma să plece la Bucureşti cu o cursă Tarom, la ora 5.45, dar i s-a făcut rău, a căzut de pe scaunul pe care aştepta şi s-a lovit puternic la cap, rămânând inconştient.

"Într-adevăr, sâmbătă dimineaţă, a fost un pasager căruia i s-a făcut rău, a căzut şi s-a lovit la cap. Asistenta aerogării i-a acordat rapid primul ajutor şi a chemat SMURD-ul, care l-a transportat la spital, dar mai multe nu ştiu să vă spun", a declarat, contactat în legătură cu subiectul, managerul Aeroportului, Gheorghe Paşc.

Marius Oprea a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a şi rămas internat la Neurochirurgie, deoarece în urma căzăturii s-a ales cu o plagă de 3 centimetri la cap.

Contactat pe această temă, istoricul a declarat că a fost deja externat şi că se simte bine, urmând să se întoarcă în Capitală luni dimineaţă. "Pe moment, mi-am pierdut cunoştinţa, după care m-au luat cu salvarea, m-au dus, m-au pansat şi mi-au făcut o tomografie. Mi-au pus două copci, atâta tot, nu e ceva grav", a precizat Marius Oprea.

Autor a numeroase articole privind istoria Securităţii şi fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricul a ajuns în atenţia publică mai ales după ce anul trecut, în preajma referendumului pentru demiterea preşedintelui, a publicat, la editura Jurnalului Naţional, cartea "Adevărata faţă a lui Traian Băsescu".

Oprea s-a aflat, vineri, la Universitatea Partium din Oradea, alături de fostul episcop reformat Laszlo Tokes, la expoziţia tematică "Totalitarism în Europa (Fascism-Nazism-Comunism)", ce cuprinde fotografii ale unor lideri europeni exponenţi ai acestor regimuri.

Detalii, în articolul: Fostul episcop Laszlo Tokes a deschis o expoziţie cu pozele capilor comunişti şi nazişti din Europa (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Cazatura cu probleme
Tipul probabil a consumat niste lichide prea aditivate. Concentratia acestora se pare ca l-a biruit. Totusi, bine ca s-a intamplat in aerogara si nu in avion, evitandu-se astfel o escala de urgenta sau o deturnare a zborului. Este totusi mare lucru sa pici in cap la propriu. La figurat insa, individul este picat de mult.
Postat 16 Aprilie 2013, 22:49 de Kelemen
Tokes ur
@Tokes ur nem szep l! Hulye maga???
Postat 15 Aprilie 2013, 19:36 de magyar ember
@ Tokes ur
@ Tokes ur..... Ca sa fiu scurt: esti un idiot!
Postat 15 Aprilie 2013, 12:05 de kaboom
hai Marius Oprea!
Marius Oprea e singurul luptator pe bune impotriva comunismului, de aia l-a si inlaturat impostorul de basescu de la sefia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Toate demersurile lui Oprea, trimiterile in judecata ale jigodiilor si criminalilor comunisti, au primit nup din partea justitiei independente a lui basescu. Adica dupa ce a condamnat formal comunismul, ca sa pice pe spate intelectualii lui, basescu a facut tot posibilul sa nu se ajunga la condamnari ale tortionarilor. Asta ca sa stie si sustinattorii lui cei spalati pe creier!
Postat 15 Aprilie 2013, 11:08 de mihnea
hai Marius Oprea!
Marius Oprea e singurul luptator pe bune impotriva comunismului, de aia l-a si inlaturat impostorul de basescu de la sefia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Toate demersurile lui Oprea, trimiterile in judecata ale jigodiilor si criminalilor comunisti, au primit nup din partea justitiei independente a lui basescu. Adica dupa ce a condamnat formal comunismul, ca sa pice pe spate intelectualii lui, basescu a facut tot posibilul sa nu se ajunga la condamnari ale tortionarilor. Asta ca sa stie si sustinattorii lui cei spalati pe creier!
Postat 15 Aprilie 2013, 10:51 de mihnea
Aici estem gropi..
Aici este si gropi la Romania, la Ungaria estem un loc asa mai drept, mai mult campie, daca mergea la el acolo la Ungaria nu fi patit nimic, noa, bun preten estem Tokes, ioai...
Postat 15 Aprilie 2013, 10:19 de IOn
beat mort
De fapt, Oprea era beat turta, dupa o noapte de macheala cu Tokes si ungurii lui. Asa de beat ca a adormit pe scaun si a cazut drept in cap. Mai bine asa, ca daca-l urcau in avion se-mbata si pilotul de la damful lui si-atunci aveam si-o tragedie istorica cu-n istoric ce-a picat in cap cu... avionul! Mare om, mare caracter!
Postat 15 Aprilie 2013, 08:52 de Tokes ur
tanp....
este batut in cap la propipiu (DR..................CU EL)
Postat 14 Aprilie 2013, 23:23 de dani
No fain...
Cine se face frate cu dracul impotriva propriului popor...
Postat 14 Aprilie 2013, 20:12 de Emil
he he he he
O baut palinca curata si io muiat telescoapele !
Postat 14 Aprilie 2013, 18:45 de palincasu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON