URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Februarie 2014, 23:14

USL s-a rupt: PNL a decis ieşirea de la guvernare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, scrie Mediafax. Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat că miniştrii PNL şi-au anunţat, practic, demisiile politice, urmând ca până miercuri la ora 12 miniştii, secretarii de stat şi şefii de agenţii aparţinând formaţiunii să-şi depună demisiile scrise.

"Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem", a declarat Antonescu, adăugând şi că decizia PNL nu a fost una uşor de luat.

Totodată, PNL îi cere acum demisia lui Victor Ponta. "Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci liberalii vor rămâne în opoziţie. Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui program politic la care aveam şi noi contribuţia noastră", a spus Antonescu.

Acesta a precizat şi că le cere iertare alegătorilor pentru că nu a fost dus la final un proiect în care "PNL a investit mult şi în care am crezut mult".

Înaintea şedinţei liberalilor, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
vai,vai..
Se astepta acest lucru,e omul lui ..bass!Auzi tupeu ,el se vroia presedinte!!!!!!!!!!!
Postat 27 Februarie 2014, 10:24 de !!!!!!!!!!
Si-a batut joc
Mult suuces lui Antonescu in alianta care se arata la orizont cu Basescu.Si-a batut joc de alegatori.
Postat 26 Februarie 2014, 16:50 de Crina
Rusine
PNL a tradat alianta.Rusine!
Postat 26 Februarie 2014, 16:48 de CORINA
sI-a batut joc
Antonescu si-a batut joc de voturile oamenilor.Sa isi ceara public scuze.
Postat 26 Februarie 2014, 16:47 de Cosmin
Ce dreaqu, mai, voi scrieti numai pt. idioti ?!
Liberalii au iesit de la guvernare cam cum au iesit pdl-istii din guvernul tariceanu : DATI AFARA ! Ponta imi place, e consecvent : MINTE PRECUM RESPIRA ! Plangea la latrina3 si incerca sa-i convinga pe romani despre cat de mult ii iubeste el pe penali si pe la spate batea palma cu hungurii... Plagiatorul poate minti pe prostii care au votat uslamul, numai ca idiiotii aia sunt DOAR 4,5 mil !
Postat 26 Februarie 2014, 15:39 de DlGoe
tradare
Antonescu a dat-o cu băsescu ..
Postat 26 Februarie 2014, 12:52 de mugur
Rupti in fund!
E rupta treaba de sambata dimineata, ora 9:47, iar azi e deja miercuri cand scrie Bihoreanul despre veste! Trebuie de acum sa plece Antonescu de la Senat si Ponta de la Guvern! Dupa care o sa iasa Udrea sa spuna ca Basescu nu va semna decretul pentru noua guvernare USD-UDMR, ca stanga e iar amestecata aiurea cu dreapta, aia cu care urmeaza sa se spele la fund! Apoi o sa iasa Blaga sa se ceara la spalat si o sa rada de el toti, iar Tomac si cu Ungureanu o sa zica ca Antonescu nu e cel mai bine plasat! Dupa care Occidentul o sa recunoasca ca Romania e Stat Parlamentar pe Actiuni unde presedintele tarii conduce si Consiliul de Administratie! Apoi o sa vina euroalegerile unde o sa mearga doar prostii, dupa care vine in toamna Banca Mondiala, FMI si CE ca sa ne puna un nou presedinte care e fan al bancilor comerciale! Iar de la anul se da liber la impozitul marit pe terenurile agricole si cele de constructii ramase in extravilan!
Postat 26 Februarie 2014, 10:20 de Blue
jegul vietii politice romanesti
Dragi romani, sper ca aceste evenimente sa va fi convins ca nu merita sa votezi cu nici unii. Ca doar voi, oameni de rand nu contati pentru politicieni. Ei stiu ca noi, poporul de care au grija sa-si bata joc, nu avem nici o reactie de autoaparare si ca putem fi prostiti foarte usor. Ei au rabdare sa-si astepte randul la ros osul. Exact cum a spus Crin. Doar il rod pe rand si impreuna. Mi-ar place sa se construiasca autostrazi pe oasele lor! Dar noi romanii ne meritam soarta si conducatorii! Placere maxima la admirat perpetuul festival de ipocrizie! Spor la vot! :):) Doar nu credeti ca intr-adevar conteaza votul nostru!? Sper ca nu sunteti atat de naivi!
Postat 26 Februarie 2014, 10:16 de frumusetea
P.C.R. transpartinic. Ep. ”Dreptate până la capăt!”. The end
I. "Situaţia din USL nu mai putea continua. Ni s-a părut cinstit să nu prelungim un festival al ipocriziei, ci să avem curajul să constatăm ceea ce este categoric adevărat: USL nu mai există. Nu mai există pentru că nu mai urmăream împreună ceea ce stabilisem", a declarat Antonescu, adăugând şi că decizia PNL nu a fost una uşor de luat. 1. Oare din ce motive reale s-a destrămat USL-ul? 2. Pe fraierii care au votat PNL/USL, deci i-au adus ”la butoane”, Crin, sfetnicii şi păpuşarii săi i-au consultat cumva? Întrebare valabilă şi pentru unii tovarăşi din anturajul dlui Ponta. II. ”Acesta a precizat şi că le cere iertare alegătorilor pentru că nu a fost dus la final un proiect în care "PNL a investit mult şi în care am crezut mult".” 1. Sper ca alegătorii să îi taxeze, aşa cum merită, la viitoarele alegeri europarlamentare şi prezidenţiale pe toţi cei care au călcat în picioare promisiunea electorală: ”Dreptate până la capăt!” şi au înlocuit-o cu: Heil Băse! Indiferent din ce partid al fostului USL fac parte.
Postat 26 Februarie 2014, 02:42 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON