URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2010, 16:29

Universitarii bihoreni au cerut parlamentarilor să nu susţină Legea educaţiei naţionale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Filiala Bihor a Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa a organizat, sâmbătă, o dezbatere între sindicaliştii şi parlamentarii bihoreni, la care au răspuns, însă doar şase politicieni: senatorii Ioan Mang (PSD), Petru Filip (PD-L) şi Cornel Popa (PNL), respectiv deputaţii Ioan Roman (PSD), Lucia Varga (PNL) şi Adrian Merka, deputatul Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România. În schimb, din partea sindicaliştilor au fost prezenţi atât reprezentanţi ai cadrelor didactice preuniversitare, cât şi dintre cei ai poliţiştilor, angajaţilor CFR Marfă sau Sinteza. De asemenea, au participat rectorul Cornel Antal, decani şi profesori universitari orădeni. Cu toate acestea, dezbaterea nu s-a bucurat de niciun reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean, care să susţină şi interesele sistemului preuniversitar.

Primul care a luat cuvântul a fost rectorul Universităţii, care a cerut parlamentarilor să nu susţină articolul 172 din proiectul Legii educaţiei naţionale, articol ce prevede comasarea universităţilor aflate la mai puţin de 200 de kilometri distanţă. De asemenea, Antal a dat politicienilor o listă şi cu alte nemulţumiri pe care le are privitor la textul proiectului şi cu propunerile de modificare, precizând că vineri a fost prezent la întâlnirea Consiliului Naţional al Rectorilor, unde s-a adoptat o rezoluţie prin care se solicită amânarea cu două luni a elaborării formei finale a legii.

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Lia Pop, a fost mult mai radicală decât rectorul: "Această lege nu trebuie să o modificăm, ci să o aruncăm la gunoi!".

Liderul sindicaliştilor bihoreni din sistemul preuniversitar, Ioan Ţenţ, prezent şi el la dezbatere, a ridicat în faţa parlamentarilor numeroase probleme legate de diverse acte normative. Printre altele, Ţenţ a invocat Legea 221, care stabileşte mărirea coeficientului de multiplicare la salariul de încadrare, prezentând nemulţumirea profesorilor pentru că această lege nu se aplică.

Sindicaliştii de la CFR Marfă le-au cerut parlamentarilor să susţină compania feroviară şi să "facă ceva" pentru a se evita disponibilizările de ordinul miilor de persoane. De asemenea, sindicaliştii au susţinut şi alte revendicări, precum stabilirea vârstei de pensionare la 63 de ani, neimpozitarea tichetelor de masă, acordarea sporurilor negociate prin contractul colectiv de muncă.

Politicienii le-au garantat că vor ţine cont de revendicările lor. "Eu cred că ar trebui să avem astfel de întâlniri semestrial şi să ne contactaţi pe e-mail, să ne ţineţi la curent cu toate problemele în care vă putem ajuta", a spus Lucia Varga.

De asemenea, l-au asigurat pe rectorul orădean şi cadrele universitare că proiectul de Lege a educaţiei nu va fi votat în forma actuală. "Toţi parlamentarii care reprezintă oraşe afectate de articolul 172 din acest proiect vor fi evident împotriva lui", a spus Petru Filip.

Aceleaşi asigurări le-a dat şi Ioan Mang, care este totodată membru în Comisia de învăţământ din Senat. "Această lege nu este bună nici pentru profesori, nici pentru elevi. Nu va trece şi sunt sigur că şi domnul Filip ne va susţine", a spus Mang, făcând referire la faptul că Petru Filip, membru PD-L, va pune înaintea interesului partidului pe cel al comunităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON