URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2016, 16:16

Un autobuz electric ce face înconjurul pământului s-a oprit la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii au putut vedea joi, pe străzile lor, un autobuz electric considerat cel mai ecologic mijloc de transport în comun şi care face acum înconjurul planetei în 80 de zile, în cadrul unui concurs dedicat vehiculelor electrice.

Realizat în Ungaria de compania Modulo, vehiculul se pretează îndeosebi pentru zonele centrale ale metropolelor, fiind foarte silenţios şi nepoluant. Bateria autobuzului are o autonomie de 200-250 de kilometri, iar încărcarea ei se face rapid, în doar trei ore. În primăvara acestui an, autobuzul Modulo a fost primul vehicul electric care a parcurs distanţa Budapesta-Paris, iar acum a devenit şi primul care a traversat America de Nord.

La ora prânzului, autobuzul electric s-a oprit în faţa Primăriei Oradea şi a fost prezentat jurnaliştilor orădeni de Mircea Viorel Pop, directorul tehnic al OTL. Acesta a subliniat că vehiculul are un consum redus de energie, de 0,62 kwh/km, adică de două ori mai mare decât o maşină electrică, în condiţiile în care poate transporta mult mai mulţi pasageri decât un autoturism.

"Luăm în calcul achiziţia de astfel de autobuze", a spus directorul tehnic al OTL. Pop a recunoscut însă că preţul mare al unui astfel de autobuz, de 400.000 de euro, pune OTL în dificultate, căci societatea nu îşi permite astfel de achiziţii decât, eventual, prin fonduri europene. Numai că în liniile de finanţare din acest ciclu astfel de achiziţii nu sunt permise, astfel că pare puţin probabil ca pe străzile Oradiei să circule prea curând autobuze de acest gen.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Da' cum nu !Bani aruncati pe apa Sambetei!
Va dati seama cum ar arata in interior bijuteria asta dupa prima cursa prin oras ?! Eventual merita maximus ca bus turistic, sightseeingtour ,na....
Postat 20 August 2016, 12:41 de Iness
Comentarii facebook
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON