URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2015, 19:27

Ultimul amical: FC Bihor a învins CS Oşorhei cu scorul de 4-1

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor au disputat sâmbătă la Stadionul Motorul ultimul joc amical din această iarnă. Adversara "roş-albaştrilor" în acest joc de verificare a fost CS Oşorhei, echipa bihoreană de pe locul III din Seria a IV-a a Ligii a III-a.

Meciul, care s-a desfăşurat pe un teren moale a fost la discreţia orădenilor, care s-au impus clar, cu scorul de 4-1, după ce la pauză conduceau cu 3-0. Golurile formaţiei gazdă au fost marcate de Cr. Cigan, Ember, Cr. Andor şi Sorian, în timp ce pentru oaspeţi a punctat Lascu.

Scorul a fost deschis încă din minutul 2 s-a deschis scorul, când Fl. Pop i-a trimis în careu pe partea dreaptă lui Cr. Cigan, care a şutat din 14 metri, învingându-l pe portarul Hava.

În minutul 19, Ember avea să marcheze, când, după o centrare perfectă a lui Dorin Mihuţ, de pe dreapta, micuţul jucător orădean, care în acest meci a fost folosit în compartimentul ofensiv, a marcat cu un şut de la marginea careului, la colţul lung, lângă bară.

Până la pauză FC Bihor a mai marcat un gol, prin Cr. Andor, chiar în ultimul minut al primei reprize. Atunci, tot de pe dreapta, a centrat Cr Cigan şi, cu capul, din 6 metri, Andor s-a înălţat şi a trimis în poartă, după ce mai întâi mingea a lovit stâlpul din dreapta porţii.

După pauză, antrenorii celor două formaţii au făcut o serie de schimbări, iar pe acest fond, în minutul 72, CS Oşorhei a beneficiat de o lovitură de la 11 metri, executată de Ov. Popa. Şutul acestuia a lovit însă bara transversală. Echipa din Oşorhei a marcat totuşi 3 minute mai târziu, prin Lascu, care a înscris din careu de pe partea dreaptă.

Scorul final al întâlnirii, 4-1 pentru FC Bihor, l-a stabilit Sorian, care în minutul 82, a executat impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri. Şutul trimis de el mergând la vinclul porţii, pe colţul scurt.

"Mă bucură evoluţia jucătorilor din acest ultim test de verificare, în care, din nou au arătat poftă de joc. Am apărut bine la finalizare. Am încercat în această săptămână să corectăm greşelile pe care le-am descoperit pe parcursul acestor jocuri de verificare", a declarat la finalul jocului, antrenorul echipei FC Bihor, Călin Cheregi.


FC Bihor – CS Oşorhei 4-1(3-0)

Stadion: Motorul

Spectatori: 50

Timp: bun

Teren: moale

Au marcat: Cr. Cigan (min. 2), Ember (min. 19), Cr. Andor (min. 45), Sorian (min. 82) / Lascu (min. 72)

FC Bihor: Sălăjan (min. 52 Fildan) – Mihuţ (min. 65 Lorincz), Bactăr (min. 65 V. Petricău), Fl. Lazăr (min. 73 Cr. Sas), Letan – Fl. Pop (min. 65 Luduşan), Ţoca (min. 65 Sorian), I. Cuc (min. 46 Haş), Cr. Andor (min. 65 Ionuţ. Ban) – Ember (min. 65 S. Mune) – Cr. Cigan (min. 65 Zs. Lukacs). Antrenori: Călin Cheregi şi Lucian Ciocan.

CS Oşorhei: Hava (min. 60 Deac) – Turcan (min. 73 Ad. Petricău), Pintea (min. 83 Buz), Lavrincsik, Hering (min. 73 C. Chiş) – Magda (min. 68 Selegean), Ov. Popa – Hosu (min. 60 Hosu), Trip (min. 52 Lascu), Costea – Sorin Ban (min. 65 Sergiu Ban). Antrenor: Rudy Kovacs

Au arbitrat: Radu Bitea – Nicolae Tătar şi Ionuţ Cheregi (toţi din Oradea)

În total, în această iarnă, FC Bihor a disputat 7 jocuri amicale, obţinând 5 victorii, 1 rezultat de egalitate şi o înfrângere. Orădenii au marcat 20 de goluri şi au primit 7.

Echipa CS Oşorhei a disputat în total doar 4 partide de verificare însă, 2-0, acasă, cu Crişul Sântandrei, 0-1, în deplasare, cu Luceafărul Oradea, 3-2, acasă, cu Naţional Sebiş, şi 1-4, acum, în deplasare, cu FC Bihor. Pentru elevii antrenorului Rudy Kovacs mai urmează însă un joc amical, pe 27 februarie, acasă, cu Bihorul Beiuş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON