URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2015, 18:00

Tărâmul nimănui: De peste un an, Parcul Natural Cefa a rămas fără administrator care să vegheze la protejarea zonei

Tărâmul nimănui: De peste un an, Parcul Natural Cefa a rămas fără administrator care să vegheze la protejarea zonei DELTA BIHORULUI. Loc de popas şi de reproducere pentru aproape 200 de specii de păsări, Parcul Natural Cefa şi-a câştigat reputaţia de Deltă a Bihorului. Doar pelicanul lipseşte ca zona să fie identică Deltei Dunării... (foto: Radu Sălcudean)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un adevărat paradis acvatic, în care vieţuiesc cel puţin 187 de specii de păsări iubitoare de apă, multe protejate prin lege, Parcul Natural Cefa este pe cât de reputat, pe atât de neglijat de autorităţile care ar trebui să-i asigure integritatea.

De mai bine de un an, cea de-a doua arie protejată, ca suprafaţă, din Bihor nu are un administrator care să se asigure că zona îşi păstrează caracteristicile şi rămâne un loc de popas pentru zburătoare în drumul acestora spre vestul Europei. Asta chit că odinioară pentru administrarea Parcului era o adevărată competiţie...

Idee veche

Întins pe 5.002 hectare, din care 700 de luciu de apă, Parcul Natural Cefa a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern 1.217/2010. Despre importanţa protejării zonei s-a vorbit cu mult timp înainte. "În 1997, la o întâlnire pe teme de mediu din Ungaria s-a discutat despre zonele de pe frontiera cu România care ar trebui declarate arii protejate. Atunci s-a pomenit prima oară de Cefa", îşi aminteşte Alin Moş (foto), directorul Administraţiei Parcul Natural Apuseni (APNA), unul dintre iniţiatorii înfiinţării Parcului Natural Cefa.

Lacurile de aici trebuiau declarate arie protejată pentru a fi conservate. Păsările care asigură spectaculozitatea zonei se opresc aici, de sute de ani, pentru că găsesc hrană şi loc de cuibărit. Dacă n-ar mai avea ce să mănânce şi unde să-şi depună ouăle, înaripatele n-ar mai zăbovi. Pe scurt, înfiinţarea Parcului Natural n-a fost menită să schimbe viaţa locuitorilor, ci să-i determine pe localnici şi investitori să convieţuiască armonios cu natura. În plus, parcul e important şi pentru vecinii maghiari, fiind în continuarea Parcului Naţional Kőrős Maros din Ungaria.

Planuri da, bani nu

La câteva luni după înfiinţarea Parcului Cefa, când Ministerul Mediului a scos la concurs administrarea lui, s-au arătat interesate două instituţii: Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin APNA (care îi este subordonată), şi Primăria Cefa, pe raza căreia se află cea mai mare parte a arealului protejat.

Competiţia a fost câştigată de Administraţia Parcului Apuseni, spre nemulţumirea Primăriei, care a şi contestat rezultatul, dar fără a obţine satisfacţie, astfel că în iunie 2011 APNA a încheiat cu Ministerul Mediului un contract de administrare în baza căruia se obliga să aibă paznici care să patruleze parcul şi personal care să analizeze fiecare proiect de investiţie şi să stabilească dacă acestea influenţează sau nu habitatele protejate.

Planurile din hârtii nu s-au concretizat, însă, în realitate. Romsilva nu a alocat niciodată Parcului Cefa vreun leu, aşa că, spune Alin Moş, n-a avut cum să facă angajări. "Dotările le-am asigurat printr-un proiect Phare, iar personalul l-am mutat de la Parcul Apuseni", explică Moş. Fără buget, n-a putut să deruleze la Cefa nici proiecte cu finanţare externă, din simplul motiv că acestea presupun cofinanţare.

APNA, out!

Încheiat pe un deceniu, contractul între Ministerul Mediului şi Romsilva era valabil până în 2021, dar anul trecut, în aprilie, administratorul a cerut rezilierea. "Noi nu am fost anunţaţi de această intenţie. Am primit doar o copie a răspunsului Ministerului că aprobă solicitarea de reziliere", zice Moş, susţinând că n-a aflat niciodată, de asemenea, dacă lipsa banilor a obligat Romsilva să renunţe sau au existat şi alte motive.

Ministerul a organizat vara trecută un nou concurs pentru atribuirea contractului de administrare, dar s-a prezentat un singur participant, o firmă din Oradea, descalificată fiindcă nu avea expertiza necesară, iar de atunci competiţia n-a mai fost reluată niciodată. BIHOREANUL a solicitat în scris o explicaţie Ministerului Mediului, dar oficialii nu au oferit, vreme de o săptămână, niciun răspuns.

Cert este că, de un an, Parcul Natural Cefa e parcă al nimănui şi însăşi înfiinţarea lui şi-a pierdut sensul în lipsa unui administrator. Nimeni nu are ca sarcină să îngrijească zona şi, astfel, nimeni nu răspunde de modul în care natura este protejată aici. Dacă mai este protejată...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON