URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iulie 2015, 07:57

Gata cu tranşeele! Tehnologia care permite municipalităţii să înlocuiască ţevi fără spargerea carosabilului

Gata cu tranşeele! Tehnologia care permite municipalităţii să înlocuiască ţevi fără spargerea carosabilului FĂRĂ ŞANŢ! Folosită în premieră locală, tehnologia cămăşuirii presupune fixarea în căminul de vizitare al reţelei de conducte a unui robot care construieşte o ţeavă nouă (foto detaliu) în interiorul celei vechi, prin căptuşirea acesteia cu un material plastic special, în spiralare. Conducta astfel obţinută este etanşă, elastică şi rezistentă pentru o jumătate de secol
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gata cu tranşeele! Firma orădeană Gavella va folosi pe străzile din centrul oraşului, pentru prima oară, o tehnologie de înlocuire a conductelor de canalizare situate la adâncimi de peste 4 metri fără să sape niciun şanţ.

"De săptămâna viitoare vom înlocui conductele de canalizare din zona centrală cu ajutorul unei tehnologii care prevede construirea de conducte noi în interiorul celor existente. Dacă am lucra cu săpătură, ar trebui să închidem săptămâni în şir străzi importante din centrul oraşului, precum Moscovei ori George Enescu, ceea ce ar declanşa haos", spune viceprimarul Mircea Mălan.

Sub asediu!

În Oradea nu mai există oră de vârf! Cu excepţia sfârşitului de săptămână, traficul se desfăşoară bară la bară, indiferent de momentul zilei. Zecile de şantiere, cu kilometri întregi de şanţuri săpate pentru înlocuirea conductelor de apă, canalizare şi termoficare, sau pentru construirea canalizaţiei tehnice pentru cablurile de telefonie şi internet, blochează circulaţia în toate cartierele. Pe podul din Ioşia traficul e limitat la o singură bandă pe sens, Podul Ladislau a fost complet închis pentru reparaţii, iar accesul pe toate celelalte este blocat de săpături. Cu greu se putea găsi un moment mai nepotrivit pentru deschiderea altor şantiere!

Şi totuşi, până la sfârşitul anului firma Gavella are de înlocuit 2,5 kilometri de conducte de canalizare pe 10 străzi importante din centru, de la Moscovei, Bariuţiu, Postăvarului şi Teatrului până la Enescu, Parcul Traian şi Andrei Şaguna. "Sunt străzi înguste, pe care trebuie săpat la adâncimi de 4 metri. Asta înseamnă să închizi circulaţia pentru o perioadă îndelungată şi să laşi în centru sute de camioane care trebuie să transporte molozul din săpături şi să aducă materiale, distrugând străzile din jur, ceea ce ar fi inadmisibil", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto). Din această cauză, municipalitatea a cerut constructorului să găsească soluţii de înlocuire a conductelor fără şanţuri, camioane şi restricţionări de trafic.

Sub pământ SRL

A durat câteva luni, dar constructorul a găsit soluţia. Săptămâna viitoare, în premieră locală, Gavella va începe înlocuirea conductelor prin cămăşuirea celor deja existente. Tehnologia nu implică niciunul din incovenientele metodelor clasice. "Vom lucra fără să afectăm carosabilul, prin fixarea unui roboţel în căminul de vizitare al reţelei. Montat la nivelul conductei care trebuie înlocuită, dispozitivul ţese o spirală etanşă din material plastic pe care o înşurubează în interiorul conductei deja existente. Practic, la final avem o conductă nouă, protejată de cea veche", explică directorul de investiţii al Gavella, inginerul Constantin Dragnea (foto).

Folosită în marile oraşe europene, tehnologia a fost adusă în România de firma japoneză Sekisui, care a montat în Bucureşti primul tronson de conductă, lung de circa 200 metri. Deşi puţin mai scumpă decât înlocuirea conductelor prin săpături, cămăşuirea devine eficientă în condiţii dificile de muncă, întrucât nu implică închiderea traficului, transportul molozului, mobilizarea unor echipe mari de muncitori. În plus, e foarte rapidă! Dacă cei mai harnici oşeni ar putea înlocui prin săpături 10 metri de conductă pe zi, prin noua tehnologie se poate de 10 ori mai mult. Astfel, în loc să ţină centrul oraşului închis până în iarnă, Gavella ar putea înlocui 2,5 kilometri de conductă într-o lună.

Atenţie, filmăm!

Pregătirile pentru implementarea noii tehnologii au durat trei săptămâni şi sunt pe terminate. "Conductele au fost spălate, au fost filmate prin interior, pentru identificarea tuturor spărturilor, şi s-au marcat toate racordurile consumatorilor, astfel încât după finalizarea conductei robotul să decupeze cu precizie fiecare deschidere", spune inginerul Dragnea.

Vizionarea înregistrărilor a permis identificarea îmbinărilor vechilor conducte de beton care vor trebui frezate pentru a uşura "înfiletarea" noii reţele şi inventarierea fisurilor care vor fi acoperite înaintea montării noi conducte. Singurul loc unde nu se va folosi metoda cămăşuirii va fi doar strada Îngustă (în zona Moscovei, Bariţiu, Academiei), unde însă va deranja doar şase riverani. "Conducta e surpată, aşa că o vom înlocui prin săpătură deschisă", arată Dragnea.

Lucrări fără avarii

Pe lângă iuţeala lucrărilor şi reducerea deranjului, unul din marile avantaje ale noii tehnologii e că permite lucrul sub trafic, cu restricţie doar lângă căminul de vizitare, cât să se monteze utilajele. În plus, pentru că în Oradea nu se ştie precis traseul reţelelor de pe o anumită stradă, montarea conductei noi în interiorul celei vechi elimină şi riscul avarierii accidentale a infrastructurii existente. "Practic, nu sunt afectate celelalte reţele subterane", explică directorul Sekisui România, Corina Durlescu.

În plus, noua conductă are un coeficient de frecare mai mic, evitând apariţia colmatărilor, are o durată de exploatare între 50 şi 80 de ani şi, fiind spiralată, are elasticitate crescută, ceea ce-i permite să reziste unor alunecări de teren. Inventată în Japonia, tehnologia a fost gândită astfel încât noua reţea să reziste inclusiv seismelor medii. Aşa că la Oradea, unde nici nu se pune problema de aşa ceva, ar putea fi chiar mai trainică...


"În Oradea, unde reţeaua e veche de 40-50 de ani, am descoperit conducte colmatate în proporţie de 80%, prin care apa nu mai curgea de ani întregi. De altfel, rămâi şocat ce găseşti în canalizări: am scos canciocuri, cabluri, cârpe, tot felul de lucruri..."

Corina Durlescu, directorul Sekisui România


OBLIGATORIU!
O tehnologie "curată"

Odată stabilită varianta înlocuirii fără săpături a reţelelor, municipalitatea vrea să folosească noua tehnologie şi la alte lucrări care trebuie executate până la sfârşitul anului. "Lucrările de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare abandonate anul trecut de firma Selina au fost scoase la licitaţie tot prin metode fără săpătură. Este vorba de străzi din Nufărul şi din centru pe care ar trebui săpat la 6 metri, iar timpul este scurt", spune viceprimarul Mircea Mălan. Selina a renunţat anul trecut la un contract de 28,6 milioane lei cu Compania de Apă Oradea după ce a executat doar 45% din cei 30,3 km reţea de apă şi numai 3,6% din cei 15,8 km de canalizare care trebuiau finalizate în decembrie.

De altfel, metoda cămăşuirii este doar una dintre tehnologiile capabile să înlocuiască reţelele fără săpătură. Metode similare permit întinderea unui "ciorap" special care ulterior se întăreşte pe pereţii interiori ai conductei existente, cimentarea reţelei astfel încât în interiorul conductei vechi să apară alta nouă, sau chiar frezarea conductei existente şi turnarea alteia noi în locul ei. Toate au însă dezavantajele lor, legate de costuri şi durata de implementare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON