Bătălia pentru Eminescu: Proces dubios deschis de călugări pentru clădirea colegiului

Un obscur ordin călugăresc catolic, Premonstratens, făcea la începutul deceniului trecut o cerere şocantă, revendicând una din cele mai valoroase clădiri din Oradea: Colegiul Mihai Eminescu. Argumentul? Imobilul ar fi fost proprietatea sa din secolul XIX, iar comuniştii l-ar fi naţionalizat abuziv.

Anume creată pentru a rezolva asemenea cazuri, Comisia de restituire a bunurilor bisericeşti confiscate de regimul comunist a catadicsit să se pronunţe în chestiune abia după o moşmondeală de şase ani dar, spre nefericirea Premonstratenşilor, decizia le-a fost nefavorabilă. Clădirea nu se retrocedează, a hotărât Comisia, întrucât nu există nicio dovadă că ea ar fi aparţinut Ordinului Călugăresc. Ba, dimpotrivă, singurul act de proprietate îl deţine Statul!

În loc să accepte adevărul, Premonstratenşii nu renunţă însă nici în ruptul capului. BIHOREANUL a aflat că, mai nou, Ordinul cere, printr-un proces deschis abuziv la Judecătoria Oradea, desfiinţarea unui act ce consfinţea proprietatea Statului Român din perioada interbelică, deci anterior regimului comunist. Acţiunea poate crea un precedent periculos, căci deschide o adevărată cutie a Pandorei, care dă liber revendicărilor din negura istoriei...

Non-combat condamnat

Pericolul ca Oradea să rămână fără Colegiul Mihai Eminescu, după ce mai pierduse ori era pe cale să piardă şi alte sedii de instituţii, a fost semnalat prima oară în 2008 de către Silvia Suciu (foto), pe atunci consilier municipal PSD. Suciu cerea fostei conduceri a Primăriei să iniţieze un proiect de hotărâre a Consiliului Local prin care municipalitatea s-ar fi obligat să-şi apere dreptul de proprietate asupra clădirii, motivându-şi iniţiativa (ce avea să fie respinsă) cu două argumente. Consilierul aflase, pe de o parte, că Ordinul Premonstratens somase conducerea Colegiului să evacueze spaţiul chiar înainte ca acesta să-i fie retrocedat, în timp ce municipalitatea nu apăra interesul public decât formal, printr-un non-combat juridic ce menaja interesele UDMR, care făcea intens lobby în favoarea romano-catolicilor.

În acelaşi an, BIHOREANUL arăta că revendicarea Premonstratenşilor fusese făcută în baza Ordonanţei de Guvern 94/2000, ce prevede că o Comisie specială pentru restituirea bunurilor bisericeşti confiscate de regimul comunist între 6 martie 1945-22 decembrie 1989 analizează şi soluţionează fiecare revendicare în parte. Pentru Colegiul Eminescu, revendicarea fusese formulată în 2003 de Fejes Rudolf Anzelm, uns de episcopul romano-catolic Tempfli Jozsef ca prepozit-prelat al Ordinului Premonstratens. Fejes susţinea că, la fel ca biserica din strada Roman Ciorogariu colţ cu Bariţiu, clădirea Colegiului era din secolul XIX proprietatea Premonstratenşilor, fiind confiscată de regimul comunist prin Decretul de naţionalizare din 1948.

Temeri înnoite

Deşi din 2008 despre pretenţiile Ordinului nu s-a mai auzit nimic, între timp s-au întâmplat mai multe lucruri care arată atât lipsa de temei a acestora, cât şi faptul că Premonstratenşii nu sunt totuşi dispuşi să le abandoneze, oricât de nejustificate ar fi ele.

BIHOREANUL a aflat că, dintr-o dată, unul din consilierii locali UDMR, Iulius Delorean, profitând că e membru în Consiliul de Administraţie al liceului, a cerut recent o informare asupra situaţiei juridice a clădirii, fapt care a resuscitat temerile cadrelor didactice de la Eminescu. "Ne temem că Ordinul Călugăresc încearcă noi manevre, prin UDMR, şi că vom avea soarta colegilor de la Liceul Economic, evacuaţi tot de romano-catolici şi nevoiţi să se mute la marginea oraşului", a dezvăluit un profesor. "În mod normal n-ar trebui să ne facem griji, căci Comisia de retrocedare a respins revendicarea în 2009, dar avocaţii Ordinului au făcut o contestaţie, iar procesul se judecă acum la Judecătoria Oradea", a adăugat profesorul.

Dansând cu legile

Într-adevăr, pe rolul Judecătoriei se află un dosar având ca miză dreptul de proprietate asupra Colegiului Eminescu, dar procesul este nelegal! Acţiunea a fost declanşată de Premonstratenşi împotriva Primăriei după ce revendicarea lor a fost respinsă prin Decizia 2017/2009 a Comisiei de retrocedare. Motivul? Statul Român devenise proprietar cu acte în regulă în 1936, iar conform OG 94/2000 pot fi retrocedate doar imobilele naţionalizate de statul comunist.

"Ordinul Premonstratens a contestat decizia la Curtea de Apel Oradea printr-un abuz de drept, printr-un subterfugiu dincolo de limita legii", a declarat pentru BIHOREANUL unul din juriştii Primăriei. Sub protecţia anonimatului, căci şi el a simţit presiunile reprezentanţilor UDMR din Primărie şi din Consiliul Local, juristul explică: "Întrucât revendicările se fac în baza OG 94/2000, care este o lege specială, deciziile Comisiei de retrocedare nu pot fi atacate decât la Curţile de Apel, şi numai strict pe argumentele invocate de Comisia de retrocedare. În cazul nostru, însă, avocatul Ordinului Premonstratens (Kincses Elod, fost preşedinte al UDMR Mureş - n.r.) nu s-a limitat să atace doar decizia Comisiei, ci şi actul prin care în 1936 Statul Român s-a întăbulat în Cartea Funciară ca proprietar".

Altfel spus, Premonstratenşii puteau contesta decizia Comisiei, dar nu şi să ceară, prin acelaşi proces, anularea actului de proprietate al Statului Român din 1936. "Actul de proprietate poate fi atacat numai printr-o aşa-numită acţiune în revendicare formulată în baza dreptului comun, nu în baza unei legi speciale. Dar asta ar fi însemnat ca Ordinul să achite o taxă de timbru judiciar costisitoare, proporţională cu valoarea clădirii pe care o revendică, şi care este de câteva zeci de milioane de euro", spune juristul Primăriei.

Adevăruri istorice şi juridice

Cine are dreptate nu se poate afla decât în urma unei scurte întoarceri în timp, pe care a făcut-o, în perioada interbelică, istoricul Onisifor Ghibu (foto), pe atunci împuternicit special al Ministerului Instrucţiunii Publice.

Cercetând arhivele administraţiilor austriece şi maghiare, Ghibu a dovedit că pe terenul actualului Colegiu s-a construit prima oară un imobil în 1699, la comanda Împăratului Leopold al II-lea şi pe cheltuiala statului, care l-a dat în administrarea călugărilor iezuiţi însărcinaţi cu predarea învăţământului. "Abia după alungarea iezuiţilor din Oradea, Împărăţia dădu şcoala pe mâna Ordinului Premonstratens Jassovari", arăta Ghibu, precizând că denumirea Ordinului venea de la oraşul ceh Jassovar. Tot conform actelor vechii administraţii austro-ungare, actuala clădire a Colegiului Eminescu datează din 1872, fiind construită "pe spezele Fondului de Studii şi dată în administrarea Ordinului Premonstratens Jassovari".

Pe acest temei şi al unui "Raport al Directorului Cărţilor Fonduare Oradea către Judecătoria Urbană Oradea", Statul Român a fost întăbulat în 1936 ca proprietar, prin aplicarea articolului 119 al Tratatului de la Trianon, care stipula că toate bunurile pe care le-a deţinut statul austro-ungar, desfiinţat în urma primului război mondial, devin proprietate a Regatului României.

De menţionat că, în perioada interbelică, Premonstratenşii orădeni au atacat încheierea de întăbulare, dar au pierdut procesul în 1937, după ce s-a dovedit că nu erau continuatorii Ordinului de la Jassovar şi că nu aveau nici măcar personalitate juridică. Mai mult, Onisifor Ghibu demonstrase la proces că potrivit articolului 333 din Codul Civil maghiar, nici nu aveau voie să deţină proprietăţi pe teritoriul ungar decât Ordinele Călugăreşti Kalmadul, Trinitar, al Ospitalierilor Cruciaţi, Mizericordienii, Servitorii Sfintei Fecioare Maria, Carmeliţii, Paulinii, Ursulinele şi Franciscanii. Nu şi Premonstratenşii, care erau obligaţi la "sărăcie de bunăvoie" prin însăşi Constituţia Ordinului! 

Ping-pong între instanţe

Deşi la Curtea de Apel Oradea juriştii Primăriei au arătat că instanţa nu trebuia să admită decât contestaţia asupra deciziei Comisiei de retrocedare, nu şi acţiunea pentru anularea actului de proprietate al Statului Român din 1936, judecătorii au decis suspendarea procesului în ce priveşte prima solicitare (cea pentru anularea deciziei Comisiei) şi disjungerea cauzei, prin deschiderea la Judecătorie a unui proces care să soluţioneze cea de-a doua pretenţie, având ca obiect întăbularea Statului din perioada interbelică.

Cum era şi normal, Primăria a făcut recurs, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a respins în noiembrie anul trecut, fără a mai comunica municipalităţii de ce anume, fapt care alimentează şi mai mult suspiciunile că există interese politice care ar prevala asupra noţiunilor de drept şi de lege. "Dacă judecătorii ar fi respectat legea, nici nu ar fi admis cea de-a doua solicitare a Ordinului Premonstratens: aceştia nu au personalitate juridică, iar dacă ar fi avut acţiunea lor trebuia taxată proporţional cu valoarea clădirii. În plus, judecătorii au ignorat autoritatea de lucru judecat a întăbulării din 1936: din moment ce atunci a fost respinsă cererea Ordinului, acum aceeaşi cerere nu mai trebuia luată în considerare", spune juristul Primăriei.

"Un proces normal"

De cealaltă parte, şeful Premonstratenşilor orădeni, Fejes Anzelm (foto), e convins că are dreptate, iar pentru a o dovedi invocă două argumente. Pe de o parte, spune el, întăbularea din 1936 a Statului Român "nu s-a făcut corect", căci nu există în arhive actele pe baza cărora întăbularea a fost decisă de Judecătorie şi apoi menţinută de Tribunal. Pe de altă parte, spune Fejes, în 1940 "s-a dat o lege prin care am primit înapoi clădirea luată de Statul Român".

Ceea ce, însă, abatele ignoră, cu ştiinţă sau fără voie, este că sentinţele prin care Statul Român a fost recunoscut ca proprietar în perioada interbelică sunt suficiente, dar şi amănuntul că legea din 1940 la care se referă a fost dată de regimul horthist maghiar, care n-a fost cu nimic mai "drept" decât regimul comunist. Ba, mai mult, legea din 1940, emisă în baza Dictatului de la Viena, care a anexat Transilvania Ungariei, a fost abrogată de Regatul Român în 1945, printr-o lege ce anula toate actele normative ale regimului horthist.

Or, acea lege nu mai poate fi atacată, pentru că asta ar echivala cu un act de revizionism şi cu o declaraţie de război împotriva însuşi Statului Român. Ceea ce, fireşte, nimeni n-ar îndrăzni să facă, decât dacă s-ar abate de la calea lui Dumnezeu...

VOR ŞI BĂILE
Altă pieseă, acelaşi rol

Clădirea Colegiului Mihai Eminescu nu este singura proprietate pe care Călugării Premonstratenşi din Oradea (patru la număr) au pus ochii. Încă din anii '90, profitând de faptul că la începutul secolului XVIII stareţul călugărilor Premonstratens Helcher Felix a construit primele băi pe teritoriul actualei staţiuni Băile Felix, Ordinul a lansat pretenţii atât asupra acestei staţiuni, cât şi a celei învecinate, Băile 1 Mai.

Cu timpul, însă, Premonstratenşii şi-au mai redus pretenţiile, ajungând să ceară Comisiei speciale de retrocedare, în baza OG 94/2000, "doar" pavilioanele din centrul Băilor Felix (foto) şi un teren aferent de circa 4.000 metri pătraţi. Cum decizia Comisiei a fost nefavorabilă, la fel ca în cazul Colegiului Eminescu, pe considerent cu imobilele din staţiune nu au fost naţionalizate de regimul comunist, Ordinul a atacat-o la Curtea de Apel Oradea. "Am invocat excepţia lipsei de calitate procesuală a Ordinului Premonstratens, pentru că aceşti călugări nu au avut niciodată personalitate juridică, nici pe vremea stăpânirii maghiare şi cu atât mai puţin în Statul Român", a declarat pentru BIHOREANUL juristul SCT Felix, Traian Bogdan.

Bogdan afirmă că următorul termen în procesul dintre Ordin şi SCT Felix este fixat pe 25 februarie şi s-ar putea încheia tot atunci. "Procesul trenează de mult, pentru că Ordinul nu a adus niciun document în favoarea sa. Dacă nu aduce nici pe 25 februarie, va decădea din probe, iar procesul va lua sfârşit", spune juristul.

Independent de acest litigiu, Ordinul Premonstratens mai este în procese şi cu Primăria comunei Sânmartin, de la care pretinde câteva sute de hectare de teren, între care şi Dealurile Betfiei, pretinzând că acestea i-au fost confiscate de regimul comunist, dar fără a putea proba acest lucru.

LĂCOMIE CU RASĂ
"Milostiv" pe dos

La fel ca Premonstratenşii, şi Ordinul Călugărilor Mizericordieni - ce are, de fapt, un singur membru, în persoana vicarului Episcopiei Romano-Catolice, Fodor Jozsef (foto) - pare a fi renăscut tot doar pentru a se înstăpâni pe clădiri valoroase, chit că nu le-a avut niciodată în proprietate.

Astfel, după ce la începutul anilor 2000 Episcopia Romano-Catolică primea fostul Spital de Boli Infecţioase (închiriat ulterior Centrului Pozitron), birourile Spitalului Judeţean şi sediul Direcţiei de Sănătate Publică, precum şi cel al Ambulanţei (pentru care instituţiile plătesc de atunci chirie), în 2002 Ordinul Mizericordian a revendicat şi fostul Ambulatoriu, cunoscut sub denumirea de "Policlinica Mare".

Arhivele dovedesc însă că revendicarea mizericordiană e mincinoasă, întrucât clădirea n-a fost niciodată a sa, fapt dovedit - culmea! - chiar de actele fostei administraţii maghiare. Documentele atestă că imobilul a fost construit între anii 1899-1900 ca Palat al Finanţelor, la comanda şi în beneficiul Statului maghiar, pe un teren expropriat de autorităţile oraşului de la Mizericordieni ca urmare a faptului că Ordinul nu-şi plătise taxele.

Ulterior, după Unirea din 1918, fostul Palat al Finanţelor a devenit proprietate a Statului Român, ca urmare a aplicării Tratatului de la Trianon, în baza căruia toate bunurile ce aparţinuseră Ungariei pe teritoriul Transilvaniei intrau automat în proprietatea României. Automat, rezultă că, de vreme ce deja aparţinea Statului, imobilul nu mai putea fi naţionalizat de comunişti şi, ca atare, nu putea fi nici retrocedat. În acest caz Comisia specială de retrocedare a bunurilor bisericeşti nu a luat nici după nouă ani o decizie. Poate tocmai pentru că lucrurile sunt prea clare în favoarea Statului...