URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2011, 11:30

Universitarii orădeni îşi vor alege noul rector în februarie. Antal încă "se gândeşte" dacă va candida

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, calendarul alegerilor academice, dat fiind că anul viitor expiră mandatele rectorului, prorectorului, decanilor, prodecanilor şi membrilor Senatului universitar.

Alegerile se vor desfăşura pe trei nivele: consiliul facultăţilor, Senat şi rectorat. Astfel, la alegerile pentru membrii în consiliile facultăţilor, care vor avea loc în perioada 7- 16 decembrie, doritorii, atât cadrele didactice, cât şi studenţii, trebuie să-şi depună candidatura până cel târziu pe 23 noiembrie. "La aceste alegeri votează toate cadrele didactice titulare şi toţi studenţii facultăţii", a precizat Antal.

Pentru un loc în Senatul Universităţii, alegerile se vor ţine separat pentru studenţi şi pentru cadrele didactice. Studenţii care râvnesc la o astfel de poziţie trebuie să-şi depună candidaturile în perioada 19-23 decembrie, ei urmând să fie aleşi de toţi colegii lor, adică cei circa 20.000 de studenţi ai Universităţii din Oradea, pe 16 ianuarie. Cadrele didactice care vor să facă parte din Senat trebuie să-şi depună candidatura până cel târziu pe 20 ianuarie, alegerile urmând să aibă loc în 8 februarie.

"Conform noii legi a educaţiei, în Senat nu este permis să fie membru nicio persoană cu funcţii de conducere, precum directorii de departamente, rectorul, prorectorul, decanii. Dacă vor fi alese în Senat astfel de persoane, vor intra în incompatibilitate şi vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a alege una din funcţii", a declarat rectorul orădean, explicând astfel că puterea legislativă a unei Universităţi va fi de acum despărţită de cea executivă.

Cele mai importante alegeri la nivel de Univeristate, cele pentru funcţia de rector, vor avea loc tot pe 8 februarie, candidaturile putând fi depuse în intervalul 9-20 ianuarie. Dacă va fi cazul, al doilea tur de scrutin se va ţine pe 15 februarie.

"La alegerea rectorului există obligaţia de a participa cel puţin jumătate din electorii cu drept de vot, adică toate cadrele didactice titluare, mai precis cu contract pe perioadă nedeterminată, şi reprezentanţii studenţilor, care sunt studenţii aleşi în consiliile facultăţilor şi cei din Senat", a precizat Cornel Antal. Astfel, la alegerea rectorului vor fi circa 1.100 de persoane cu drept de vot, iar dacă aproximativ 550 din aceştia nu participă la primul tur de scrutin, alegerile se reiau o săptămână mai târziu. La al doilea tur de scrutin nu va mai exista obligativitatea participării a cel puţin jumătate din universitarii cu drept de vot.

După ce va fi ales prin vot secret, rectorul va trebui confirmat de ministrul Educaţiei. Apoi, el va numi viitorii prorectori şi va organiza concurs pentru funcţiile de decan, concursuri ce se vor ţine în perioada 1 aprilie - 15 mai. Decanul selectat îşi va numi prodecanul.

Întrebat de BIHOREANUL dacă va candida pentru un nou mandat de rector, Cornel Antal n-a confirmat pe şleau, dar a lăsat să se înţeleagă acest lucru. "Este o opţiune la care mă gândesc, o iau în vedere. Dar în luna ianuarie se vor prezenta candidaturile oficiale, aşa că nu pot să spun oficial că voi candida", a declarat rectorul Universităţii.

Antal a mai spus că în calendarul alegerilor nu e prevăzută nicio perioadă de campanie în care candidaţii la funcţia de rector să-şi prezinte obiectivele şi să se promoveze în rândul electorilor, dar că fiecare candidat va avea acest drept.

Totodată, Senatul Universităţii a decis ca din Biroul Electoral Central să facă parte câte un reprezentat al fiecărei comisii al Universităţii, un cadru didactic cu pregătire juridică, un reprezentat al Sindicatului Corpul Profesional Universitar şi patru studenţi. "Biroul şi-a ales preşedintele, pe conferenţiarul Vasile Aurel Căuş, reprezentant al Comisiei de Buget-Finanţe, şi vicepreşedintele, pe Ştefan Nagy, reprezentant al Comisiei de Calitate", a mai spus rectorul Cornel Antal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
folclor 3
pam pam!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:06 de TDS
folclor 2
cei doi voinici mincinoşi care au ceva de ascuns în CV-uri nu sunt chiar atât de voinici(ba din contră)dar aşa e cântecul! în schimb sunt uşor identificabili după păr(unul nu are deloc, altul iese prea tare în evidenţă cu el!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:05 de TDS
folclor
la universitatea mare/mândra mea, draga mea/erau două "surioare"/mândra mea, draga mea!/nicoleta şi mărioara/mai trăgeau şi ele sfoara/s-au găsit să protejeze/doi voinici, pe interese/măi, măi/voinicii le auziră/mândra mea, draga mea/şi pe loc se sfătuiră/mândra mea, draga mea/în CV-uri să nu scrie/ce-au făcut până la studenţie măi, măi!/să fi fost ani vreo şase/dar nu vor ca să se afle/măi, măi!
Postat 16 Noiembrie 2011, 14:01 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON