URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Septembrie 2017, 17:38

Sărbătoarea Recoltei aduce în Cetate un târg cu produse locale, jocuri şi concerte cu Taraful Caliu şi Mihai Mărgineanu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Amânată săptămâna trecută din cauza vremii, Sărbătoarea Recoltei se va ţine în acest weekend, în Cetate. Aici va fi deschis un târg de toamnă cu circa 40 de producători bihoreni, vor fi instalate jocuri din lemn pentru copii şi se vor ţine mai multe concerte, inclusiv cele ale lui Mihai Mărgineanu şi Tarafului Caliu.

Bunătăţi din Bihor

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare "Crişana", Primăria Oradea prin Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR) şi Consiliul Judeţean Bihor.

Sărbătoarea Recoltei va avea loc în curtea interioară a Cetăţii Oradea şi va debuta vineri, 29 septembrie, ora 17:00, când standurile celor peste 40 de producători care au confirmat prezenţa la eveniment se vor deschide publicului.

Orădenii sunt aşteptaţi timp de trei zile să se bucure în Cetatea Oradea de bogăţiile pe care le aduce cu el anotimpul toamnei, de produsele pe care producătorii agricoli din 20 de localităţi ale judeţului Bihor le vor expune pe standuri, dar şi de programul artistic al numeroaselor ansambluri folclorice care vor urca pe scenă.

Vizitatorii care doresc să se aprovizioneze pentru iarnă vor avea posibilitatea să cumpere la preţ de producător tot ceea ce înseamnă fructe şi legume de sezon: cartofi, ceapă, ardei, roşii, mere, pere, struguri, must, bulbi de lalele etc, dar şi produse conservate (zacuscă, murături, ketchup) etc.

Jocuri şi spectacole

Pentru cei mici, organizatorii au pregătit zone cu aparate de joacă – jocuri populare din lemn, unde copiii îşi pot testa îndemânarea. Totodată, cei mici vor primi la intrarea în cetate un cartonaş, numit "Coşul cu bunătăţi", pe care trebuie să îl completeze cu abţibilduri cu imagini de fructe şi legume (pe care le vor primi de la standurile pe la care vor trece împreună cu părinţii). Cu cartonaşul completat, copiii vor putea participa duminică, de la ora 16:00 la tombola cu tragere la sorţi, care se va organiza pe scena din curtea cetăţii şi în cadrul căreia se vor acorda 10 premii surpriză.

Alături de târgul producătorilor, cei care vor trece pragul Cetăţii Oradea în acest weekend vor putea asista la spectacolele care vor avea loc în fiecare seară.


SĂRBĂTOAREA RECOLTEI 2017

Vineri 29 septembrie

10:00 – 19:00 Târg de toamnă

12:00 – 20:00 Târg de meşteri populari

14.00 – 20:00 Jocuri tematice pentru copii

14:00 – 16.00 Workshop: Local food for local people

17:00 Deschiderea oficială

17:00 – 20:00 Program folcloric cu ansambluri din diferite zone ale Bihorului

20:00 Taraf de Caliu

Sâmbătă, 30 septembrie

10:00 – 19:00 Târg de toamnă

12:00 – 20:00 Târg de meşteri populari

14:00 – 20:00 Jocuri tematice pentru copii

12:00 – 14:00 Workshop tehnic pentru producători

17:00 – 20:00 Program folcloric cu ansambluri din diferite zone ale Bihorului

20:00 – 21:00 Concert Mihai Mărgineanu

Duminică, 1 octombrie

10:00 – 19:00 Târg de toamnă

12:00 - 20:00 Târg de meşteri populari

14:00 – 20:00 Jocuri tematice pentru copii

13:00 – 15:00 Workshop: AgroTransilvania Cluser

16:00 – 17.00 Ansamblul Folcloric Auşana

17:00- 19:00 Program folcloric cu ansambluri folclorice din diferite zone ale Bihorului

19:00 – 21:00 Concert folcloric extraordinar "Asta-i toamna pe la noi". Ansamblul Profesionist Crişana îi va acompania pe celebrii interpreţi: Maria Sidea, Dănuţa Jurjuţ, Leontin Ciucur, Cornel Borza, Gheorghiţa Nicolae. Invitaţii speciali ai serii vor fi Florica Ruja şi Dinu Iancu Sălăjanu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON