Noul administrator public, Dacian Palladi: "Orădeanul poate mult mai mult, dacă vrea"

Fost procuror, ajuns director de filială FPS, lector la universităţile Oradea şi Emanuel, "aciuat" în politică în partidul fostului director SRI, Virgil Măgureanu, consultantul în afaceri Dacian Palladi, mason declarat şi creştin botezat la baptişti, este una dintre cele mai excentrice figuri ale vieţii publice locale.

Ales în iunie consilier local pe listele PNL, Palladi a bifat un mandat de viceprimar scurt de numai 12 zile, pentru ca săptămâna trecută să demisioneze şi din funcţia de consilier local, pentru a prelua postul de administrator public al Oradiei. Cu intenţia declarată de relansare a oraşului!

Consultant pentru Oradea

- V-aţi format în timp o imagine de tehnocrat. Ce v-a determinat să intraţi în politică?

- Relaţia bună de colaborare din perioada 2008-2016 cu domnul Ilie Bolojan, pe care l-am susţinut de când a candidat pentru primul mandat, şi experienţa acumulată în 47 de ani de viaţă.

- După doar trei luni din mandat, aţi devenit administrator public al oraşului, ieşind, cel puţin oficial, din echipa politică a primarului Ilie Bolojan. Care au fost motivele?

- Conform contractului de management încheiat pe durata mandatului primarului, administratorul va fi consultat în procesul de alocare a resurselor materiale, financiare, informaţionale şi umane ale Primăriei şi vine cu propuneri. Pe scurt, ce făceam înainte pentru clienţi privaţi, voi face acum pentru un client special: oraşul.

- Ce atribuţiuni veţi avea?

- Voi coordona nişte direcţii din Primărie, voi prelua unul sau două proiecte din programul asumat de primar în campania electorală şi mă voi ocupa de un proiect drag mie. Voi spune mai multe după ce voi avea o discuţie lămuritoare cu domnul Bolojan.

Sănătate, educaţie, bătrâni...

- Ce proiecte personale vă propuneţi?

- Fiind un apropiat al primarului, voi contribui la îndeplinirea programului acestuia şi voi formula câteva propuneri de care domnul Bolojan poate ţine cont sau nu. Proiectul pe sănătate presupune identificarea primelor cinci afecţiuni din Bihor şi atragerea de competenţe care să le trateze. Aşa, orădenii vor primi servicii de calitate şi va apărea turismul medical. Vreau ca omul să poată da telefon, să spună "Sunt Popescu din Craiova, vreau să ajung la doctorul Bumbu" şi să i se răspundă: "Se poate joia viitoare. Aveţi cazare? Rămâneţi şi în weekend?". Acest serviciu va avea întotdeauna clienţi.

Apoi, proiectul pe educaţie a pornit de la faptul că la toate întâlnirile companiile s-au plâns de forţa de muncă. Eu am întrebat: "În cât timp formaţi un candidat care vorbeşte româneşte, ştie engleză la nivel basic şi are un nivel minim de operare a calculatorului?". Mi-au spus: "Între două şi şase luni". Ce sens mai are să pierdem trei ani de facultate şi doi de master, dacă putem plăti formatori să facă potenţialii candidaţi mult mai repede angajabili?

Al treilea proiect prevede construirea unui cartier de căsuţe pentru bătrâni care să aibă în mijloc un centru de permanenţă. Orice se întâmplă, vârstnicul primeşte imediat asistenţă medicală. Totul, contra-cost. Primăria trebuie doar să creeze mediul şi să anunţe: "Haideţi şi trăiţi-vă bătrâneţile la noi!". În Arad, Baia Mare, Orşova şi Timişoara sunt liste de aşteptare de sute de persoane pentru o formulă mult mai puţin elaborată.

Cărţile, făcute în favoarea Clujului

 - Mai poate evita Oradea situaţia de municipiu de importanţă regională în sfera de gravitaţie a Clujului?

- Dacă privim regionalizarea instituţiilor, cărţile par deja făcute în favoarea Clujului. Mizez în schimb pe interesul oamenilor care vor alege Oradea văzând că se trăieşte mai bine. Dincolo de patalamaua de oraş de mare sau mică importanţă, contează ca oamenii să aibă încredere în administraţie şi restul vine de la sine. CET-ul se prăbuşea, iar noi filozofam. Nu, domnule, trebuia făcut, aşa cum trebuie făcute acum reţelele de termoficare!

- Care sunt atuurile şi care sunt dezavantajele Oradiei în faţa altor municipii?

- Avem o pace socială relativ bună. Nu există riscul să ţi se dea în cap pe stradă nici la ore târzii. Avem o poziţionare excelentă faţă de petrecerea timpului liber. În zece minute eşti la apă, în două ore ajungi la munte, în trei ore şi ceva poţi vizita o capitală europeană. Rămânem restanţi la joburi avangardist-atractive. Va trebui să vedem cum poate susţine municipalitatea laboratoare high-tech adresate tinerilor. Nu poţi să satisfaci toate generaţiile dintr-odată. Avem apoi restanţe legate de arte şi alte secţiuni ale comunităţii. Nu din nepăsare, ci pentru că existau alte urgenţe!

Salarii sub presiune

- Cum aţi descrie orădeanul mediu?

- Este foarte riscant ca persoană publică să generalizezi. Totuşi, încercând să răspund, orădeanul este un individ care poate mult mai mult, dacă vrea, şi care... M-aş opri aici.

- Cât timp vor mai avea orădenii cele mai mici salarii din ţară şi ce se poate face pentru a depăşi această situaţie?

- Salariile sunt date de piaţă. Eu, ca Primărie, m-aş bucura să am mulţi salariaţi şi multe salarii mari. 41,7% din impozitul pe venit rămâne bugetului local. Am din ce să fac poduri, pieţe şi dezvoltări. Nu sunt, însă, un jucător care să le poată spune agenţilor economici: "Bă, dă-le atâta!". Ce pot să fac eu este să mă asigur că investitorii vor găsi aici un mediu economic atractiv. Astăzi, salariul din Oradea este sub presiune şi creşte, iar firmele îşi fură unele altora angajaţii.

Între masonerie şi religie

- Vă număraţi printre puţinele personalităţi locale care şi-au recunoscut apartenenţa la masonerie. Cum v-a influenţat acest lucru cariera profesională şi dezvoltarea personală?

- În niciun fel, sau mai degrabă nu în sens rău. Am avut posibilitatea ca, prin intermediul masoneriei, să cunosc persoane de o bună prestanţă profesională, dar aş minţi să spun că, mason fiind, am fost nu ştiu cât de teribil în piaţă. Nu. Apoi, dezvoltarea personală mi-am bazat-o pe învăţătura creştină. Masoneria, din punctul ăsta de vedere, nu are un aport. Totuşi masoneria reprezintă un spaţiu în care faci câteva exerciţii extrem de folositoare. Primul exerciţiu este de a asculta. Prin specificul procedurilor, prin ritual, nu vorbeşti mult, sau, în orice caz, nu vorbeşti a prostu’.

În al doilea rând, masoneria te obligă să cauţi esenţele. Într-o lucrare masonică nu iei cuvântul de două ori pe aceaşi temă. Ai vorbit şi punct, iar când te pronunţi o singură dată ai foarte mare grijă de ce spui. Nu că mergi acasă şi zici: "Bă, da’ unde mi-a stat capul?!". Asta este o conversie foarte bună între gestionarea timpului, consumuri şi rezultate. Pe de altă parte, e adevărat că, fiind în organizaţie, ai un network (reţea de legături - n.r.). Mă pot duce în orice ţară, unde există structură masonică, şi pot contacta persoane care mă privesc cu un mandat de încredere. Acuma, că e important sau nu lucrul ăsta, depinde. Să şi spulberăm legendele: acesta nu înseamnă că suntem altceva decât nişte oameni normali.

- Ce v-a determinat să renunţaţi la ortodoxie şi să vă botezaţi în decembrie 2013 ca şi creştin baptist?

- Eu m-am născut în 1969 şi, ca toată generaţia, am fost botezat în religia ortodoxă. Totuşi, atât familia mea din Beiuş, cât şi familia soţiei, au rădăcini greco-catolice şi după 1989 am aderat la cultul greco-catolic. Nu am trecut efectiv, dar bunicii mei au fost greco-catolici şi i-am înmormântat greco-catolic, iar eu m-am căsătorit la biserică greco-catolică. Sunt lucruri sensibile, pe care vreau să le spun cât se poate de frumos şi respectuos: am fost şi sunt în relaţii foarte bune atât cu fraţi în credinţă ortodocşi, cât şi cu fraţi în credinţă greco-catolici. Nu am trecut la baptişti cu titlul de ofensă, revoltă sau nemulţumire faţă de ortodoxie sau greco-catolicism. 

Am trecut ca urmare a studiului biblic, aceeaşi Biblie pentru toţi, care spune "cine va crede şi se va boteza va fi mântuit". Aşa că m-am botezat în cunoştinţă de cauză, spre deosebire de botezul primit la vârsta de nou-născut. Eu şi soţia mea am început prin septembrie 2013 un curs de cateheză, apoi am avut o discuţie frăţească şi respectuoasă cu membrii comitetului bisericii despre cum am ajuns să ne aplecăm spre credinţă, după care în decembrie ne-am botezat la Biserica Emanuel, unde suntem în continuare membri. Ne străduim ca în centrul familiei noastre şi a vieţilor noastre individuale să fie cuvântul lui Dumnezeu. Cam asta e....