URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animalele infectate (sălbatice sau domestice) sau prin pătrunderea salivei infectate într-o rană deschisă sau în mucoasă. Virusul rămâne o perioadă de timp la nivelul locului de pătrundere în organism înainte de a ajunge la creier, unde provoacă o meningoencefalită ireversibilă, fatală în 5 până la 20 de zile.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.
13 Octombrie 2017, 11:30

Premieră în Oradea: Teatru ecvestru, cu acrobaţii şi arii din opere, în Cetate

Premieră în Oradea: Teatru ecvestru, cu acrobaţii şi arii din opere, în Cetate (sursa foto: vagta.hu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia Sfântul Ladislau aduce, pe 28 şi 29 octombrie, în Oradea două spectacole de teatru ecvestru printr-un proiect european cu cinci ţări partenere, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia şi România. Este pentru prima oară când astfel de spectacole pe cai se ţin în Oradea.

Proiectul "Teatru Ecvestru în Bazinul Carpatic" presupune organizarea şi susţinerea a 10 astfel de spectacole de teatru în cele cinci ţări partenere. La Oradea, acestea vor avea loc în curtea Palatului Princiar al Cetăţii, unde vor fi montate gradene acoperite pentru spectatori.

Organizatorii evenimentului - mai precis Zatyko Gyula, preşedintele Asociaţiei Sfântul Ladislau, Toth Szilard, proprietarul şi antrenorul cailor care vor fi folosiţi în timpul show-urilor şi regizorul Derzsi Gyorgy - au susţinut, joi, o conferinţă de presă pentru a prezenta detaliile spectacolelor.

Acestea vor fi aduse de actori şi acrobaţi din Ungaria, acolo unde există două trupe de teatru ecvestru.

Primul spectacol, cel programat pe 28 octombrie, va fi unul cu acrobaţii pe cai şi muzică de fanfară, iar cel de-al doilea, programat pe 29 octombrie, va fi cu arii de opere, toate interpretate pe spinarea unor cai dresaţi. De asemenea, în cel de-al doilea spectacol vor putea fi văzute trăsuri împodobite şi caleşti romane.

În conferinţa de joi, Zatyko Gyula a anunţat că, din 23 octombrie, vor fi puse în vânzare biletele pentru cele două spectacole la sediul Asociaţiei Sfântul Ladislau şi pe strada Jean Calvin nr. 1.

Preţul unui bilet nu a fost încă stabilit, însă organizatorii asigură că acesta va fi unul destul de mic. Vor fi vândute circa 300 de locuri în gradenele care vor fi montante în curtea Palatului Princiar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii

FOTO BIHOREANUL

  • Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
  • Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
  • Feli a încins o 'horă rock' la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
  • Târgul Pălincarilor: Parcul Nicolae Bălcescu s-a umplut de lume (FOTO)
  • Accident cu 5 maşini pe strada Vladimirescu (FOTO)
  • Mass-media şi istoria recentă: Jurnalişti şi istorici din trei ţări dezbat la Oradea cum devin articolele de presă istorie (FOTO)
  • A vrut, dar n-a putut! Primăria Oradea a încercat să taie mai mulţi copaci de lângă Liceul German, dar a oprit-o APM Bihor (FOTO)
  • Foaia Românească în agonie: Înfiinţat cu 65 de ani în urmă, cel mai vechi ziar românesc din Ungaria riscă să ajungă în pragul închiderii (FOTO)
  • Expoziţiile fotografilor locali şi 'înfrăţiţi' au fost vernisate de Ziua Oradiei (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON