URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2015, 15:41

Joe Satriani la Cluj: cântare mare, sunet tare

Joe Satriani la Cluj: cântare mare, sunet tare foto: Balla Bela
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum a fost la Satriani la Cluj? A fost prea tare! Şi chiar vorbesc serios. Un singur artist mi-a mai provocat dureri de urechi din cauza volumului şi ăla a fost Ozzy Osbourne, care, în 2010, la Budapesta, a urlat la noi ca la duşmani.

Explicaţia sunetului prea puternic ar putea sta în acustica defectuoasă a Sălii Polivalente din Cluj. Deşi proiectul prevedea tratarea pereţilor cu materiale absorbante fonic, lucrarea nu s-a mai făcut din pricină de economii. A rezultat astfel un spaţiu cu acustică de garaj în care o bătaie din palme ţi se întoarce înzecită. Iar singurul mod în care poţi lupta împotrivă este să dai cât mai tare. Şi s-a dat!

În afară de asta, la concertul lui Joe Satriani, organizat de Quantum Media, a fost excepţional spre superb.

Ca încălzire am avut 40 de minute de surpriză din ce în ce mai plăcută cu Dan Patlansky, un chitarist sud-african acompaniat doar de bass şi tobe. Iar cum în formulă de trei nu poţi păcăli pe nimeni, Patlansky şi-a dat măsura talentului în mod gradual, de la blues-ul minimalist din deschidere până la blues-rockul pseudo-psihedelic din finalul recitalului. Şi-a manevrat chitara ca pe o armă, ca pe un şarpe sau ca pe o iubită pe care o gâdili pe spate. A fost aplaudat din ce în ce mai tare, iar la final puţin a lipsit să nu i se ceară bis. Cel mai nou album Dan Patlansky se numeşte "Dear Silence Thieves". Căutaţi pe YouTube piesa "Fetch your spade".

La 9 fix a început şi show-ul lui Joe Satriani, în prezenţa unei săli aproape pline (cam 6.000 de spectatori). S-a aruncat asupra noastră cu "Shockwave Supernova", cântecul de titlu al celui mai recent album, lansat cu nici trei luni în urmă şi a terminat cu piesa-etichetă "Surfing With The Alien". O treime din concert am avut piese de pe albumul nou (deh, turneu de promovare), restul fiind o colecţie de hituri pe care publicul le aştepta. Apropo de public, pe care l-aş cataloga drept excelent, acesta a provenit dintr-o arie foarte amplă (doar eu am întâlnit cunoştinţe din Oradea, Timişoara, Braşov şi Marghita). Deci, pe lângă studii universitare şi tratamente medicale, mai avem un motiv de mers la Cluj – concertele serioase.

Satriani a cântat cu un band de zile mari, în care a strălucit chitaristul şi clăparul Mike Keneally, un poli-talent pe care Satriani l-a lăsat (şi chiar invitat) să epateze în câteva momente. Basistul Bryan Beller şi tobarul Marco Minnermann au fost impecabili, o secţie ritmică distrugătoare pe care şi-ar dori-o orice chitarist. Satriani a urcat pe scenă cu chef de muncă şi a schimbat vreme de două ore vreo 9 chitare, câteva construite special pentru el.

La bis, s-a lăsat aşteptat ca o femeie care stă în faţa oglinzii, dar aşteptarea a meritat: s-a întors îmbrăcat într-un tricou "U Cluj", cu care a umblat la corzile sensibile ale localnicilor. La final, şi-a adăugat la vestimentaţie un clop oşenesc, care i s-a lipit ca turnat pe chelie.

Cu bazele puse în anii 70, Joe Satriani a explodat în anii 80, a crescut ca fătul din poveste în anii 90, a făcut perfect schimbul la mileniul III, din care a traversat excelent primii 15 ani. A experimentat, a căutat continuu, şi-a permis să facă ce vrea, şi-a împărţit cu generozitate sămânţa de geniu pretutindeni şi a devenit un clasic fără să-şi dea seama.

Mă miram împreună cu un prieten de numărul mare al oamenilor veniţi la concert şi de vârstele lor diverse, încercând să găsim o explicaţie. Un răspuns ar fi în zona fashion: multitudinea de tricouri rockereşti pe care le-am văzut în sală, cu numele mai tuturor trupelor rock importante. Acest fapt demonstrează două lucruri: că Satriani e în (aproape) tot şi în (aproape) toate, şi că, pentru educaţia muzicală a unui ascultător de rock, Joe Satriani a fost, este şi va fi o materie obligatorie.

Setlist:

Shockwave Supernova (Shockwave Supernova, 2015)

Flying in a Blue Dream (Flying in a Blue Dream, 1989)

Ice 9 (Surfing With The Alien, 1987)

Crystal Planet (Crystal Planet, 1998)

Not of This Earth (Not of This Earth, 1986)

On Peregrine Wings (Shockwave Supernova, 2015)

Friends (The Extremist, 1992)

Time (Crystal Planet, 1998)

If I Could Fly (Is There Love In Space, 2004)

Butterfly and Zebra (Shockwave Supernova, 2015)

If There Is No Heaven (Shockwave Supernova, 2015)

Cataclysmic (Shockwave Supernova, 2015)

Crazy Joey (Shockwave Supernova, 2015)

All of My Life (Shockwave Supernova, 2015)

Luminous Flesh Giants (Joe Satriani, 1995)

Always With Me, Always With You (Surfing With The Alien, 1987)

God Is Crying (Black Swans and Wormhole Wizards, 2010)

Goodbye Supernova (Shockwave Supernova, 2015)

Satch Boogie (Surfing With The Alien, 1987)

Bis:

Big Bad Moon (Flying in a Blue Dream, 1989)

Surfing With The Alien (Surfing With The Alien, 1987)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Joe Satriani la Bucuresti
Uimitor!! Joe Satriani într-un concert extraordinar la București. Giganticul muzician ne-a înnobilat timp de 2 ore inimile cu piese alternate din albumul Shockwave Supernova și legende ca Always With Me, Always With You, Big Bad Moon (la bis). Nu ştiam cu ce cuvânt să încep. Am ezitat mult timp între: fabulos, epocal, incredibil, ireal, ceresc, de vis, bestial, minunat, dumnezeiesc, mitic, legendar, îngeresc, splendid, excepţional, magnific, încântător, divin, admirabil, impresionant, remarcabil, fermecător... Se potriveau fiecare şi toate deodată. Am preferat banalul și mai puțin pateticul „uimitor” altor adjective pentru că descrie cel mai bine senzaţia trăită la concert, şi însăşi muzica lui Satriani, care este una echilibrată, adeseori matematică datorită exactităţii interpretării, fie ea şi live, deşi muzicianul se declară „Crazy Joey” prin a 3-a piesă a albumului care a stat la baza turneului „Shockwave Supernova”. O vreme nu am putut decât sa ascult împietrit neverosimila interpretare. Torentul notelor ideale emise de chitara genial strunită se revărsa ameţitor în urechile noastre. Poliinstrumentistul Mike Keneally ne-a uimit susţinând solo-uri şi dueluri interminabile cu Joe, şi cântând simultan (!) cu o mână la orgă şi una pe grief-ul chitării. Bateristul Marco Minnemman a oferit un surprinzător solo de 5 minute, cu elemente de percuţie ingenioase şi inedite (cel puţin pentru mine). Toate acestea într-o Sală Polivalentă pe trei sferturi plină, a cărei acustică pare că a fost ultima problemă la care arhitecţii s-ar fi gândit (sunetul din înregistrările upload-ate sunt mult mai bune, vă asigur). Sunetiştii au dat tot ce au putut (volumul la maxim), mediile în gama lor superioară şi înaltele generând în zadar armonii metalice, datorate supraamplificării, în dorinţa de a domina sunetul mult prea puternic al tobei bas. Tipii de la sunet (ca să îl amintesc pe Jim Carrey) păreau să fie la un job part-time de 4 ore (al doilea din ziua aia), plătiţi la jumătate. Consider, paradoxal, că prin simpla reducere a volumului la jumătate, sunetul s-ar fi îmbunătăţit cu 300%. Că doar nu voiau să facem un „pogo”, ca la punk/power-metal, muzica lui Satriani fiind mai aproape de o audiţie unpluged. Peste toate, e greu de descris o astfel de întâlnire (de gradul 3 – v. Surfing With The Alien, 1987) cu o legendă. Joe Satriani a demonstrat şi acum o incontestabilă apetenţă de a cânta şi de a extazia auditoriul, indiferent de numărul lui sau inerţia acestuia. Genialitatea sa compozistică irumpe din orice notă iar îndemânarea profesorului (carieră începută acum 37 de ani) din fiecare arpegiu. Şi încă ceva, ce nu v-am spus. Marele Satriani a cântat în faţa mea, (şi) pentru mine, ceea ce în aprilie 1996, când am ascultat prima dată un album de-al lui, nu aş fi crezut posibil. Am ce povesti nepoţilor. O piesă a fost cântată chiar în genunchi, întru aprecierea fanilor prezenţi. Dar mi-am dat seama că trişează. Ştiu foarte bine că are 59 de ani, că el cântă la chitară, bass, voce, muzicuţă, banjo, harpă, că a vândut cele mai multe albume de chitară solo din toate timpurile (peste 10 mil. de albume), că la 22 de ani preda chitara unora dintre cei mai celebri chitarişti actuali (Steve Vai, Kirk Hammett, Alex Skolnik etc.) deşi aceştia aveau doar câţiva ani mai puţin, dar văzându-i vivacitatea pe scenă şi descifrând uimit ingeniozitatea compozistică, am realizat că Joe Satriani is „Not Of This Earth” (1986), aşa după cum a mărturisit încă din primul album. N-am vrut să scriu acest comentariu în următoarea zi de după concert, când încă mă aflam sub imperiul „drogului” muzicii satrianice. În plus, am vrut să adaug o critică muzicii, cât de mică, ca să contrabalansez superlativele, dar într-un final am renunţat, negăsind niciuna. Dimpotrivă, am aflat dintr-un filmuleţ You Tube că la concertul de la Cluj, în următoarea zi, a interpretat The Mystical Potato Head Groove Thing (piesă ce nu a fost inclusă în play-list-ul concertului din Bucureşti) îmbrăcat în tricoul echipei locale. Pentru mine asta a demonstrat că este un profesionist care nu urmează neapărat un şablon în concerte. Nici măcar în România. A fost un vis frumos... Flying In A Blue Dream... Gabriel Mihailescu, 15 octombrie 2015.
Postat 15 Octombrie 2015, 11:28 de GabrielMihailescu
Excelent!
E primul comentariu autentic pe care l-am citit despre acest concert. Voi adauga si comentariul meu despre concertul de la Bucuresti.
Postat 15 Octombrie 2015, 11:27 de GabrielMihailescu
bine-zis
STUDII UNIVERSITARE si TRATAMEMTE MEDICALE!!!!!!!! Dar nu uitati, nevoia de tratamente e urmare a studiilor universitare!!!!!! deci, Universitatea e propriul medic legist!!!!!!!!
Postat 15 Octombrie 2015, 00:10 de ADINA
Sincer bravo
Ca si in titlul comentariului, ma repet: -Un sincer BRAVO! pt articolul clar si la obiect. Asta astept de la tine, articole "altfel", despre evenimentele la care participi. Ca de cancanuri suntem satui. Imi pare rau ca nu am ajuns la concert, fan al lui Satriani fiind. Tot il mai prind eu, omul mai are cariera in fata.
Postat 14 Octombrie 2015, 15:57 de Neutryno
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON