URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Ianuarie 2018, 13:31

Concert de Anul Nou cu trei reprezentaţii, la Filarmonică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La început de an, orădenii sunt invitaţi la Filarmonica de Stat din Oradea pentru a audia concertul special cu valsuri, polci şi operete, care va avea trei reprezentaţii, datorită cererii mari din partea publicului.

Concertul de Anul Nou va fi dat, aşadar, pe 11, 12 şi 13 ianuarie, în fiecare seară cu începere de la ora 19.

Dirijor va fi japonezul Shinya Ozaki, care a mai condus orchestra orădeană în câteva rânduri. Muzicianul nipon a început studiul pianului la 4 ani, iar ulterior, în Philadelphia, s-a lansat ca dirijor, colaborând de-a lungul timpului cu orchestre din diverse colţuri ale lumii şi mai ales din România.

Solista va fi soprana Diana Ţugui, premiată la festivaluri internaţionale, care are un repertoriu vast de roluri în opere şi operete. De asemenea, invitată la Concertul de Anul Nou este şi Nagy Éva, care va cânta la flaut piccolo, un instrument ce redă sunete înalte.

Programul Concertului de An Nou al Filarmonicii orădene a fost inspirat de balurile vieneze, publicul urmând să asculte valsuri, polci şi operete celebre. Evenimentul a fost structurat în două părţi. În prima vor fi interpretate mai multe lucrări de Johann Strauss, precum "Zigeunerbaron" (uvertura), "Frauenherz - Polka-Mazurka", "Champagne Polka", "Marş egiptean", "Csárdás" (din opereta Liliacul) şi "Keiser Waltz". De asemenea, soprana Diana Ţugui va interpreta aria "Vilja" din "Văduva veselă", de Franz Lehár.

În cea de-a doua parte, vor fi interpretate "Norma" lui V. Bellini, "The Wren polka", de E. Damaré, şi aria pentru soprană "Quando m'en vo" din "Boema" lui Puccini. De asemenea, la Filarmonică vor răsuna Intermezzo din "Cavalleria Rusticana", de P. Mascagni, Menuet din "Suita L’Arlésienne nr. 2" de Bizet, "O Mio Babbino Caro" din opera "Gianni Schicchi" a lui Puccini şi un fragment, "Bacchanale", din opera "Samson şi Dalila", de Saint-Saëns.

Spre finalul concertului, melomanii vor asculta aria "Air de bijoux" din opera Faust, de Charles Gounod, interpretată de soprana Diana Ţugui. Fiecare dintre cele trei reprezentaţii ale Concertului de Anul Nou vor fi încheiate cu celebra lucrare "Dunărea Albastră" a lui Johann Strauss. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia Filarmonicii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON