URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 27 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
13 Decembrie 2010, 09:29

Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO)

Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
Căpitan cu vino-ncoa... (FOTO) Căpitan cu vino-ncoa...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patricia şi-a propus să încerce să-şi transforme pasiunile într-o carieră care ar propulsa-o în centrul atenţiei.

După ce a făcut un curs de actorie şi a prins gustul scenei, vrea neapărat să-şi găsească rolurile potrivite. Iar pentru că e atrasă de mică de pupitrul ştirilor, speră ca într-o zi să fie remarcată şi să i se ofere şi un job de prezentatoare. Până atunci, bifează victorii sportive din postura de căpitan al unei echipe de volei.

Victorii la fileu

Patricia a început să joace volei în clasele gimnaziale, când profesorii de sport au îndemnat-o să intre în echipă. De atunci, jocul la fileu i-a intrat în sânge şi, datorită calităţilor ei, a ajuns chiar căpitanul echipei, cu care a bifat victorie după victorie.

După ce a mai crescut, orădeanca a început să-şi descopere şi alte plăceri. Deşi e elevă în clasa a XI-a la profilul teologie-filozofie al Liceului Greco-Catolic, frumoasa vrea să o ia pe o cu totul altă cale. Mai exact, are de gând să devină actriţă.

"M-am înscris la un curs al unei companii private din Bucureşti, care a ţinut cursuri şi-n Oradea, însă la început am luat-o ca pe o glumă. Pe parcurs mi-a plăcut tot mai mult", povesteşte liceana. Atât de mult, încât a obţinut aproape nota maximă la finalul cursului.

Un rol, o şansă

Lucru acesta a făcut-o să spere că poate are şanse chiar la o carieră în domeniu. "Pentru că am avut o notă mare, am obţinut un rol într-o mică producţie la Bucureşti, dar deocamdată nu se ştiu mai multe detalii", spune Patricia, care vede în asta oportunitatea ei de a intra în lumea filmului.

În paralel, liceana şi-a pus în cap să urmeze Facultatea de jurnalism de la Bucureşti, şi asta pentru că o altă dorinţă de-a ei este aceea de a apărea pe micul ecran. "Mi-aş dori ori o emisiune unde să am interacţiune cu publicul, ori să prezint ştirile", zice Patricia. Ştie că visele ei sunt mari, numai că anii de competiţii sportive au învăţat-o să nu renunţe. Până când va auzi "Motor! Acţiune!".


ACTRIŢĂ AMATOARE
Patricia Bruchental
Vârstă: 17 ani
Ochi: căprui
Zodie: Balanţă
Înălţime: 1,73 m
Greutate: 56 kg
Măsuri: 87-62-90
Hobby: actorie, volei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
:)
Ce frumoasa e....
Postat 04 Decembrie 2011, 23:12 de Alex
Foarte draguta
E foarte draguta cum sa zici oribila:| cel mai mult imi place parul ei cred ca e naturala culoarea....eu apreciez naturaletea ... cred ca celui cu ''oribila'' ii plac pitipoancele buzate si vopsite plus haine de prost gust .... defapt cred ca e fata cine a dat comentariu =))) invidioasa pe deasupra;) NICE GIRL
Postat 21 Ianuarie 2011, 22:32 de Bogdan
.
NU II ORIBILA E CHIAR FRUMOASA DACA AI CUNOASTE`O IN REALITATE SI E SI DE TREABA:pce dor imi e de teatru:(
Postat 17 Ianuarie 2011, 21:22 de ioanaR
.
ORIBILA
Postat 16 Ianuarie 2011, 15:07 de .
Lovely
LOVELY !!!
Postat 04 Ianuarie 2011, 00:28 de claudiu
:D
:)) mihai spune:''nu e nush ce frumusete'' defineste frumusetea de la aceasta rubrica...machiaj la kg? :)) cuvantul meu pentru d-nshoara asta este : naturala ... e ok imi place
Postat 16 Decembrie 2010, 22:27 de Andrei
e oky..
Nu e nush ce frumusete....dar macar nu e vulgara ca altele de la aceasta rubrica
Postat 14 Decembrie 2010, 00:40 de MIhai
......
Asta da domnisoara,nu ca altele care vor sa-si faca publicitate si de fapt sunt doar niste pitioance.....succes pe mai departe! Tine-o tot asa!!!
Postat 13 Decembrie 2010, 22:54 de Florin
......
Frumoasa si eleganta.....se vede ca are stil fata ;;)
Postat 13 Decembrie 2010, 22:51 de Flavia
frumoasa
in sfarsit o fata frumoasa care stie ce vrea de la viata si face ceva ca sa obitna ce isi doreste, in coparatie cu restul fetelor de aici care sunt doar niste visatore:)))
Postat 13 Decembrie 2010, 22:50 de raluca
...
Naturala...cea mai draguta fata si se vede sincer ca pare si o persoana ok ... :D
Postat 13 Decembrie 2010, 22:32 de Julia
foarte frumoasa
cea mai frumoasa de pe site,cu cele mai faine poze:*:*:*
Postat 13 Decembrie 2010, 22:25 de robert
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Bate vântul! 'Primăvara din grădină' a început vineri seară fără public în Cetatea Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Directorul Colegiului Gojdu a făcut glume despre 'carduri' şi 'cadouri' la festivitatea de absolvire de la Teatrul Regina Maria (FOTO)
  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON