URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Martie 2016, 12:01

Poloiştii juniori III de la CS Crişul Oradea şi-au adjudecat turneele pe care le-au găzduit la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de polo juniori III a Clubului Sportiv Crişul a susţinut în perioada 18-20 martie două turnee, care s-au desfăşurat concomitent la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Este vorba despre cel de-al doilea turneu de calificare al Zonei Nord din cadrul Campionatului Naţional, dar şi de turneul internaţional dotat cu Cupa Masterplast.

Meciurile celor două competiţii s-au desfăşurat alternativ, deoarece Federaţia Română de Polo nu a acceptat să modifice data turneului de calificare.

Cu toate acestea însă, echipa Crişul Oradea, pregătită de antrenorul Cosmin Goina, a dominat ambele turnee, reuşind să câştige toate partidele susţinute.

În turneul de calificare al Campionatului Naţional, tinerii jucători de la CS Crişul au învins formaţia Torpi Târgu Mureş, cu scorul de 30-2, echipa Viitorul Cluj, cu 11-7, pe Minimax Târgu Mureş, cu 17-3, pe CSM Cluj-Napoca, cu scorul de 28-6, formaţia Corona Braşov cu 18-4 şi pe Prosper Oradea, cu 17-8.

De menţionat că formaţia

Pentru cele două turnee, lotul echipei de juniori III a clubului Crişul i-a avut în componenţă pe: Mihai Iovan şi Horian Bărcan – portari; Marius Budurean, Alex Ihos, Dominic Sava, Darian Luncan, Sebastian Oltean, Cristian Barna, Cezar Stoica, Alex Murg, Nichita Ilisie, Egon Majoros, Alex Laza şi Horaţiu Ilisie - jucători.Prosper (antrenor Ciprian Câmpianu) este cea de-a doua echipă orădeană din competiţie.

În urma acestui turneu, echipele Crişul Oradea, Viitorul Cluj, Prosper Oradea şi CSM Cluj-Napoca se află pe primele patru locuri în clasamentul Zonei Nord, locuri care asigură calificarea la turneele finale ale competiţiei.

În ceea ce priveşte Cupa Masterplast, aflată la cea de-a V-a ediţie, aceasta a reunit la start echipele Crişul Oradea, Steaua Roşie Begrad, Selecţionata Landului Renania de Nord-Westfalia (Germania) şi Lotul Naţional Under 15 ani al Olandei.

Şi în cadrul acestui turneu CS Crişul şi-a învins iarăşi toate adversarele: cu 12-8 pe Steaua Roşie Begrad, cu 9-7 pe Renania de Nord-Westfalia şi cu scorul de 9-5 echipa  Olandei.

În acest context, poloiştii de la CS Crişul au câştigat turneul, urmaţi fiind în clasament de Steaua Roşie Belgrad, Olanda şi Renania de Nord-Westfalia.

Interesant este faptul că pentru acest turneu internaţional, clubul orădean a invitat şi loturile naţionale U 15 şi U 16 ani ale României, dar Federaţia Română de Polo nu a dat curs invitaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON