URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Ianuarie 2016, 15:05

O nouă înfrângere la scor pentru handbalistele de la CSU CSM Oradea: 16-43 la Deva, cu Cetate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum era de aşteptat, cea de-a doua etapă a returului campionatului Diviziei A, Seria B, la handbal feminin a consemnat o nouă înfângere la scor pentru jucătoarele formaţiei CSU CSM Oradea.

Jucătoarele pregătite de antrenoarea Doina Ardelean au evoluat sâmbătă în deplasare, pe terenul  celor de la Cetatea Devatrans, echipă situată pe cea de-a doua poziţie a clasamentului şi care luptă pentru promovare.

Misiunea orădencelor a fost imposibilă din nou. După un joc pe care l-au dominat cu autoritate, gazdele s-au impus clar, cu scorul de 43-16, după ce şi  la pauză conduceau cu 22-7.

De altfel, era mai mult decât evident faptul că CSU CSM Oradea pornea cu şanse minime la obţinerea unui rezultat pozitiv în faţa unei formaţii care în sezonul trecut a activat în Liga Naţională şi care acum îşi propune să revină pe prima scenă a handbalului românesc beneficiind în acest sens de un buget pe măsură. 

Gazdele au început meciul în trombă. Dar, în ciuda superiorităţii evidente din punct de vedere valoric, Cetatae Devatrans a prestat un joc foarte dur.

În aceste condiţii, antrenoarea Doina Ardelean şi-a dat seama că singurul obiectiv pentru acest joc era acela de a scăpa fără jucătoare accidentate. În acest sens a refuzat să mai ceară echipei combativitate, fapt ce a condus la diferenţa nejustificată de scor de la finalul meciului. 

De menţionat că în tur rezultatul a fost mult mai strâns, hunedorencele impunându-se la Oradea cu 37-25, după ce la pauză, după o primă repriză bună a gazdelor, scorul era 15-21. 

După aceste două etape infernale, orădencele urmează să întâlnească adversari de un cu totul alt calibru. Astfel, în runda următoare, sâmbătă 30 ianuarie, CSU CSM Oradea va înfrunta pe teren propriu echipa Naţional Braşov, ocupanta locului al VIII-lea, o formaţie mult mai accesibilă.


Celelate rezultate din runda a XIII-a a Seriei B din Divizia A au fost: Sepsi Sf. Gheorghe – Mureşul Tg. Mureş 27-25, CSU Reşiţa – CSM Slatina 34-29, CSU de Vest Timişoara – SCM Piteşti 28-28 şi CSM Bistriţa – Avram Iancu Arad 51-10. Naţional Braşov a stat.


Clasament:

1. CSM Bistriţa     36p

2. Cetate Devatrans     33p

3. SCM Piteşti     25p

4. CSU Reşiţa     24p

5. CSM Slatina     24p

6. CSU de Vest Timişoara 16p

7. Sepsi Sf. Gheorghe     15p

8. Naţional Braşov 9p

9. Mureşul Tg. Mureş     8p

10.  CSU Oradea     3p

11.  Avram Iancu Arad --2p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON