URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Ianuarie 2015, 18:59

Noi probleme de lot la CSM Universitatea: căpitanul Vujadin Subotic şi Sergiu Pop nu se pot antrena cu echipa

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nici în noul an echipa orădeană de baschet masculin CSM Universitatea nu a scăpat de ghinioane. Elevii antrenorului Cristian Achim nu se pot antrena aşa cum şi-a dorit în debutul noului an calendaritic, în condiţiile în care alţi doi jucători din efectivul CSM-ului se află în imposibilitate de a se antrena: căpitanul Vujadin Subotic şi Sergiu Pop.

Potrivit site-ului oficial al clubului orădean, Subotic este "răcit puternic, cu dureri de gât, motiv pentru care el este imobilizat la pat în această perioadă". Muntenegreanul urmează tratament medicamentos şi are nevoie de odihnă în speranţa revenirii cât mai rapide în programul echipei.

La rândul său, Sergiu Pop a suferit o ruptură de tendon la degetul mâinii, astfel încât a devenit indisponibil la antrenament. "El va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru refacerea mobilităţii la degetul lovit", a mai precizat comunicatul clubului. De notat că Sergiu a fost o prezenţă foarte utilă în acest sezon, el fiind folosit în patru poziţii în şedinţele de antrenament în condiţiile în care a acoperit absenţele colegilor săi.

În aceste condiţii, în cursul zilei de luni, echipa orădeană de baschet masculine s-a antrenat fără cinci jucători: Ţibîrnă, Guţoaia (pierduţi pentru tot restul sezonului), D. Popescu (accidentat luna trecută la un tendon, va mai sta pe tuşă încă două săpămâni), Subotic şi S. Pop, care vor sta deoparte de teren alte câteva săptămâni.

Drept urmare, efectivul de jucători prezenţi la antrenament a fost redus la zece jucători: cei şase străini (fără Subotic), alături de Rareş Paşca, Silviu Lupusavei, Horia Hora şi Ţtefan Varga.

Mai trist este că pe parcursul zilelor următoare situaţia nu se va modifica. Astfel, din nou, perioada de pregătire premergătoare returului este perturbată, aşa cum s-a întâmplat pe tot parcursul acestui sezon, de o serie de probleme medicale ce pare a nu mai avea finalitate.

Situaţia survine într-o perioadă fără meciuri, când însă formaţia "roş-albastră" avea posibilitatea să lucreze intens din punct de vedere fizic şi să pună la punct aspectele de natură baschetbalistică în perspectiva returului de campionat.

Primul meci din returul campionatului va avea loc pe 14 ianurarie, pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, a doua echipă a Clujului, aflată în prezent pe ultimul loc în clasament.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON