URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2012, 13:41

FC Bihor primeşte duminică vizita piteştenilor de la FC Argeş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria clară din etapa intermediară de miercuri, de la Deva, formaţia orădeană de fotbal FC Bihor se întoarce pe teren propriu şi duminică, de la ora 11, va juca în compania echipei piteştene FC Argeş.

Meciul contează pentru etapa a XXIV-a a Ligii a II-a, Seria a II-a, şi va putea fi urmărit şi pe micul ecran pe Digi Sport.

Înaintea disputei, antrenorul Gheorghe Ghiţ se confruntă cu o singură problemă de efectiv, atacantul Adrian Mărkuş devenind indisponibil pentru tot sezonul după operaţia suferită la umăr.

Având în vedere că vor întâlni o echipă situată în prima jumătate a ierarhiei se anunţă un meci dificil pentru "roş-albaştri". "Este un meci cu o echipă din prima parte a clasamentului. Este un meci greu, dar noi sperăm să continuăm evoluţia bună din ultimele două jocuri", a declarat tehnicianul Gheorghe Ghiţ.

De partea cealaltă, pentru FC Argeş meciul este de o importanţă capitală, în încercarea de a ocupa locul 3 la finalul sezonului. Pentru jocul împotriva echipei orădene, piteştenii au două probleme de lot. Prima dintre ele este legată de absenţa lui Roland Stănescu. Acesta a acuzat dureri puternice la picior încă din meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea şi tocmai de aceea a şi fost înlocuit încă din primul act al acelui meci. Atacantul argeşenilor nu a făcut deplasarea la Oradea, în aceeaşi postură aflându-se şi fundaşul central Octavian Ionescu, care acuză probleme musculare.

Înaintea meciului de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", FC Argeş se află pe locul 5 al clasamentului, fiind la două puncte în spatele echipei ce se situează pe poziţia a 3-a, Gaz Metan Severin.

"Ne aşteaptă un meci foarte greu, împotriva unei echipe care pe teren propriu reuşeşte să facă meciuri foarte bune. Pentru noi acest meci este o adevărată finală, nu ne permitem să mai pierdem puncte. Dacă vrem să continuăm cursa pentru ocuparea locului 3, cu şanse reale, va trebui să câştigăm la Oradea, nici măcar un egal nu ar fi un rezultat bun", a declarat Viorel Dumitrescu antrenorul principal al echipei FC Argeş.

Antrenorul alb-violeţilor spune că formaţia orădeană este o echipă puternică în ciuda unui sezon mai modest decât în ultimii ani. "FC Bihor este o echipă cu mulţi jucători valoroşi. Au în componenţa lotului jucători tineri ce pot decide prin execuţiile lor soarta unui meci, dar din păcate, cred că povestea din vară atunci când echipa nu a primit licenţa pentru Liga I şi-a pus amprenta asupra evoluţiei echipei în acest sezon competiţional. Totuşi revenirea domnului Ghiţ este un mare câştig pentru jocul orădenilor", a mai declarat Dumitrescu.

Înaintea confruntării, FC Bihor ocupă locul IX, cu 30 de puncte. Preţul de intrare la joc este de 10 lei, femeile, pensionarii şi copii sub 14 ani beneficiind în continuare de intrare liberă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON