URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2017, 16:11

Cu sportivii de la Tengo Salonta în componenţă, România a ocupat locul IV pe naţiuni la Mondialele de Futnet (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A treia şi ultima zi a Campionatelor Mondiale de juniori U21 şi feminin, de la Nymburk, din Cehia, a adus anumite satisfacţii pentru echipele de futnet ale României, care au avut în componenţă mai mulţi sportivi de la Tengo Salonta.

Astfel, la juniori U21, la simplu, România reuşit să cucerească medalia de bronz, după o strălucitoare victorie în finala mică, împotriva Slovaciei, cu scorul de 2-0 (11-1, 11-4). La dublu, echipa română fost aproape de o nouă prezenţă pe podium, însă a pierdut meciul cu Coreea de Sud cu 2-1 (10-12, 11-5, 11-5), România clasându-se pe locul al patrulea. La proba de triplu, echipa României a terminat cu o victorie competiţia, în meciul pentru locurile 5-6, scor 2-0 (11-7, 11-4), cu Franţa.

Pe tabloul fetelor, la simplu, România a cedat în finala mică în duelul cu Cehia, 2-0 (11-5, 11-4). La dublu, tot în finala mică, tricolorele au fost învinse de Elveţia cu 2-0 (11-8, 11-6). În schimb, la triplu, româncele au trecut de Danemarca, cu 2-0 (11-9, 11-8), clasându-se pe locul al cincilea.

Bilanţul juniorilor cifrează, astfel, la aceste întreceri, o medalie de bronz la simplu, un loc patru la dublu şi un loc cinci la triplu, precum şi clasarea pe locul 4 pe naţiuni.

La fete, palmaresul României la Campionatele Mondiale reprezintă două locuri patru, la simplu şi dublu, respectiv un loc cinci la triplu şi clasarea pe locul 4 pe naţiuni.

Deplasarea la Nymburk s-a efectuat sub egida Asociaţiei Futnet România.  Lotul naţional al României este antrenat de către bihoreanul Vasile Sorean.

La masculin lotul ţării noastre i-a avut în componenţă pe: Nagy Darius, Csosz Krisztian, Denis Purja, Marc Bence, Lazau Norbi şi Bondar Bertalan. Toţi sunt din Salonta. Dintre aceştia, Nagy Darius a cucerit medalia de bronz la proba de simplu.

De menţionat că au fost acceptaţi la aceste întreceri doar jucători cu vârsta de cel mult 21 de ani.

La feminin, lotul României a fost compus din: Alexandra Morar, Alexandra Petricaş, Ştefania Moraru, Georgiana Bălan, Mădălina Istrate şi Andreea Neag, antrenor fiind Daniel Săsărman (CS Victory Cluj).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON