URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Noiembrie 2014, 07:04

Baschetbaliştii orădeni joacă acasă cu Gaz Metan Mediaş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
După victoriile cu BC Mureș din deplasare și cu Energia Târgu Jiu, de pe teren propriu, baschetbaliștii orădeni ai formației CSM Universitatea dispută sâmbătă seară, acasă, un nou joc în cadrul campionatului Ligii Naționale în care speră să se impună și să întregească șirul succeselor.

Pe val și în revenire de formă, orădenii vor avea de această ca adversară formația Gaz Metan Mediaș, care se situează în partea a doua a clasamentului, în șapte jocuri având doar trei victorii. Partida se anunță astfel dificilă, și oaspeții sperând să obțină victoria pentru a se redresa în campionat.

Meciul, care contează pentru etapa a IX-a a sezonului regulat va avea loc de la ora 19 și nu va fi televizat.

„Cred că cel mai important lucru este că am început să câștigăm. Este îmbucurător că am legat victoriile, iar asta s-a realizat în condițiile în care am avut echipa completă. Având lotul întreg nivelul de la antrenament a crescut semnificativ. Eu cred că pentru o echipă cum suntem noi antrenamentul este determinant. Dacă suntem pregătiți și antrenați, putem să câștigăm meciuri", a precizat jucătorul RadovanMarkovic.

Meciul CSM Oradea - Gaz Metan Mediaș de sâmbătă seara din etapa a IX-a a Ligii Naționale de baschet masculin se anunță și un duel al sârbilor. Dacă la CSM U evoluează Radovan Markovic și Vujadin Subotic, de parte acealaltă, la medieșeni în lot se află Marko Djurkovic, Niksa Nikolic și Nikola Siladji.

„Îi cunosc pe toți cei trei jucători sârbi din lotul adversarului. Mai mult, am jucat împotriva fiecăruia dintre ei. Caracteristica lor principală constă în faptul că au o educație baschetbalistică ridicată. Provin dintr-un sistem care și-a dovedit eficiența. Consider că, similar celorlalte echipe din campionat, toți jucătorii străini sunt buni și periculoși, dar în același timp consider că noi suntem echipa mai bună. Sper că vom demonstra acest lucru pe teren", a mai spus Markovic.


CSM Oradea - Gaz Metan Mediaș

Sâmbătă, 29 noiembrie, ora 19
Sala: Arena „Antonio Alexe" din Oradea
Arbitri: Mircea Șerban, Ciprian Stoica și Adrian Habor
Comisar FRB: Doru Vinași

Etapa a IX-a a Ligii Naționale de baschet masculin a debutat vineri, când U Banca Transilvania Cluj a învins Timba Timișoara, pe teren propriu. Sâmbătă sunt programate alte trei dispute, între care și SCM U Craiova - CSU Asesoft Ploiești și Steaua Eximbank - Energia Tg. Jiu. Runda se va încheia însă luni, cu derby-ul de la Sibiu, dintre CSU Atlassib și BC Mureș.


Etapa a IX-a a Ligii Naționale la baschet masculin:

Vineri:

U Banca Transilvania - BC Timba Timișoara 82-62

Sâmbătă:

Ora 17.30  SCM U Craiova - CSU Asesoft Ploiești (Digi Sport)

Ora 18.00 BCM U Pitești - Universitatea Cluj-Napoca

Ora 19.00 CSM U Oradea - CS Gaz Metan Mediaș    

Ora 20.00 Steaua CSM Eximbank - CS Energia Tg. Jiu (Digi Sport)

Duminică:

Ora 17.00 CSU Atlassib Sibiu - BC Mureș Tg. Mureș (Digi Sport)


Clasament:

1.

Steaua CSM Eximbank

7/0

14

2.

CSU Asesoft Ploiești

6/2

14

3.

BCM U Pitești

6/1

13

4.

U Banca Transilvania

3/6

12

5.

BC Timișoara

4/4

12

6.

CSM U Oradea

4/4

12

7.

CS Energia Tg Jiu

4/3

11

8.

SCM U Craiova

4/3

11

9.

CSU Atlassib Sibiu

4/3

11

10.

BC Mureș Tg. Mureș     

3/4

10

11.

CS Gaz Metan Mediaș    

3/4

10

12.

BC Timba Timișoara

1/7

9

13.

Universitatea Cluj-Napoca

0/8

8

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON